Cateheza despre “Slujirea aproapelui”

Un cărturar oarecare, anume Evloghie, pornit fiind din dumnezeiască dragoste, s-a lepădat de lume şi, împărţindu-şi la săraci averea sa, şi-a lăsat pentru sine puţină avuţie şi ceva aur.
 

Deci, neputând el să mai lucreze, s-a făcut pustnic. Şi fiind ispitit de lenevire şi neputând nici singur a şedea, a aflat, lepădat în uliţă, pe un oarecare olog, care nu avea nici mâini, nici picioare, fără numai limba. Iar Evloghie s-a făgăduit lui Dumnezeu, zicând: “Doamne, pentru numele Tău, voi lua pe acest slăbănog şi-l voi odihni pe el până în ziua morţii lui, ca şi eu, pentru aceasta, să mă mântuiesc. Şi-mi dă mie, Doamne, răbdare, ca să-i slujesc lui”. Deci, apropiindu-se de slăbănog, i-a zis lui: “Voieşti ca să te iau şi să te odihnesc pe tine?”. Şi i-a zis lui slăbănogul: “Adevărat, stăpâne, voiesc.” Şi a zis Evloghie: “Mă voi duce să aduc un catâr şi te voi lua de aici”. Şi, cu multă bucurie, slăbănogul a primit. Apoi, aducând catârul, l-a luat pe el şi l-a dus în casa sa şi-l îngrijea pe el în toate trebuinţele lui. Şi a petrecut slăbănogul în casa lui Evloghie cincisprezece ani. Iar Evloghie îi slujea ca unui părinte şi-l iubea pe el cu totul: îl spăla, îl hrănea şi-l purta cu mâinile sale. Citește mai departe…

Cateheză despre “Sfânta Liturghie”

Dacă “în fiecare Sfântă Liturghie înaintăm spre împărăția Sfintei Treimi care va dura în veci”, acest neîntrupt și mereu reînnoit urcuș liturgic fiind pecetea autenticității și sporirii părtășiei noastre de iubire cu Dumnezeu și, totodată, cu semenii noștri, atunci înseamnă că despre cea mai sfântă și solemnă slujbă a Bisericii încă nu s-a putut spune totul.
 

Căci meditația asupra Dumnezeieștii Liturghii, prin săvârșirea căreia se împlinește mântuitoarea poruncă a Domnului: “Aceasta să faceți întru pomenirea Mea” (Luca 22, 19), aducându-se Sfânta Jertfă – cel credincios fiind astfel făcut părtaș, prin primirea Trupului și Sângelui Domnului Hristos, vieții celei dumnezeiești, nemuririi fericite – nu istovește nici cugetarea, nici cuvântul, ci mai mult le întraripează.
 

(Teoctist Patriarhul, fragment din Cartea deschisă a Împărăției, Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului.)

Citește mai departe…

Cateheza despre “Gânduri”

Iată, după Sfântul Marcu Ascetul, cum trebuie să ne îngrijim și de gândurile noastre, sau cum trebuie să le raportăm pe toate la Hristos care locuiește în inima noastră.
 

Mai întâi, orice gând bun rasare în noi să-l aducem, de la prima apariție în cuget, ca jertfă lui Hristos, Cel ce locuiește în adâncul inimii noastre. “Templul este locașul sfânt al sufletului și al trupului, care e sădit de Dumnezeu. În sfârșit, altarul este masa nădejdii așezată în acest templu. Pe ea se aduce de către mine și se jertfește gândul întâi născut al fiecărei întâmplări, ca un animal întâi născut adus ca jertfă de ispășire pentru cel ce-l aduce, dacă îl aduce neîntinat. Dar acest templu are și un loc în partea dinăuntru a catapetesmei. Acolo a intrat Hristos pentru noi ca Înaintemergător, locuind, de la Botez, în noi. Acest loc este încăperea cea mai dinăuntru, cea mai ascunsă și mai sinceră a inimii, încăpere însă care dacă nu se deschide prin Dumnezeu și prin nădejdea rațională și înțelegătoare, nu putem cunoaște în chip sigur pe Cel ce locuiește în ea și nu putem ști nici de au fost primite jertfele de gânduri sau nu. (…)”.
 

Așadar, orice gând nevinovat apare în noi să-l închinăm lui Hristos, sau să-l punem în legătură cu gândul la Hristos, din prima clipă, pentru că orice gând e pândit de “fiarele din trestii” (Ps. 67, 31), adică de duhurile rele, sau de gândurile pătimașe ale noastre care se reped din ascunzișul lor și mușcă din el, vătămându-i frumusețea sau răpindu-l. Felul cum un gând nevinovat care răsare în cuget este mușcat și întinat îndată de unul rău, l-a descris pentru prima dată Evagrie, cu următoarea pildă: Citește mai departe…

Cateheza despre “Harul Duhului Sfânt”

Starețul Efrem Filotheitul (Ne vorbește Starețul Efrem Filotheitul – Meșteșugul mântuirii):
 

Când am fost cu bătrânul meu la Schitul Nou, exemplul, îndemnul, tactica şi scopul lui erau să ne sfătuiască continuu, cu ştiinţă, cu pândă prevăzătoare, ca să zicem rugăciunea lui Iisus şi să priveghem în toată vremea. Ne insuflase un simţ adânc al rugăciunii şi al trezviei prin priveghere. Ne spunea că pe monahul care priveghează şi se roagă cu luare aminte să nu-l privim ca pe un om pământesc, ci ca pe îngerul lui Dumnezeu. Şi precum îngerii înalţă doxologii neîncetat lui Dumnezeu Cel Sfânt, cu o fericire şi o bucurie necuprinsă, contemplând, în acelaşi fel şi călugării trebuie să privegheze, să laude, să postească, să se jeluiască şi să plângă zilele şi nopţile. Bineînţeles, noaptea este mai potrivită prin liniştea firii, în special, la ceasurile în care omul se odihneşte de grija zilei. Mintea se linişteşte de flecăreala şi de osteneala de peste zi şi omul mai odihnit şi mai cumpătat are folos mai mult priveghind.
 

Duhovnicul nostru ne urmărea dacă ne rugăm continuu şi nu ne ţinea multe teorii, adică învăţături de mai multe ore, ci în puţin timp ne spunea doar ceea ce era necesar.
 

Câteodată zicea unui frate dintre noi:
 

– Spune, fiule, rugăciunea, că nu te aud c-o spui!
 

– Eh, acum, părinte, după atâţia ani de călugărie, s-o spunem cu voce tare?
 

– Te ruşinezi, fiule, să spui rugăciunea cu voce tare, ca să nu te ia ceilalţi drept începător? Te crezi îmbunătăţit? Este ruşine când nu spunem rugăciunea şi când mintea noastră fuge încoace şi încolo, iar gura nu stă deloc. Aceasta e ruşine, şi înaintea ochilor lui Dumnezeu şi înaintea ochilor oamenilor. Citește mai departe…

Cateheza despre “Duhul Sfânt”

Cuviosul Siluan Athonitul (Între iadul deznădejdii și iadul smereniei – Despre har):
 

N-am adus în mănăstire decât păcatele mele și nu știu de ce Domnul mi-a dăruit, pe când eram încă tânăr începător, atât de mult har al Sfântului Duh, că sufletul și trupul meu erau pline de har, și harul era ca la mucenici, și trupul meu dorea să sufere pentru Hristos.
 

Nu cerusem de la Domnul pe Duhul Sfânt: nici nu știam că este Duh Sfânt, cum vine și ce lucrează El în suflet, dar acum scriu cu bucurie despre aceasta.
 

O, Duhule Sfinte, drag ești Tu sufletului! Nu e cu putință să te descriu, dar sufletul cunoaște venirea Ta și Tu dai pace minții și dulceață inimii.
 

Domnul spune: “Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre” [Mt 11, 29]. Aceasta o spune Domnul despre Duhul Sfânt: căci numai în Duhul Sfânt își găsește sufletul odihna desăvârșită.
 

Fericiți suntem noi, creștinii ortodocși, pentru că mult ne iubește Domnul și ne dă harul Duhului Sfânt și în Duhul Sfânt ne dă să vedem slava Lui. Dar ca să păstrăm harul, trebuie să iubim pe vrajmași și să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate întristările.
 

Citește mai departe…