Recomandare “Grădină inimii”, de Sfânta Împărăteasă Alexandra Feodorovna

Când ne gândim la sfinți, adesea ne gândim la niște nume din calendar sau la anumite date la care sărbătorim ceva. Uităm, deseori, că sfinții au fost oameni, ca și noi, că au trăit pe pământ și au știut să își câștige Împărăția Cerurilor și, mai mult, că sunt vii și rugători pentru noi, în Cer.
 

Unii dintre ei au lăsat urme ale trecerii lor prin viața aceasta, fie că au format comunități, au ridicat biserici și mănăstiri, au făcut vindecări, și-au pus talanții în slujba oamenilor ori au lăsat cuvinte de folos, de întărire și îndrumare, în cărți care au rămas peste ani.
 

Este cazul cărții pe care v-o recomandăm, o carte deosebit de frumoasă prin gingășia, puritatea și dragostea care îi străbat paginile.
 

Cartea “Grădină inimii”, apărută la editura Ortodoxia, cuprinde cugetări ale Sfintei Împărătese Alexandra Feodorovna, soția ultimului țar al Rusiei, Nicolae al II-lea.
 

Viața lor nu a fost deloc lipsită de greutăți, dar acestea nu au venit din interiorul familiei lor, căci s-au iubit unul pe altul și s-au susținut, ci din afară, de la poporul rus, care nu au acceptat-o, nici plăcut-o niciodată pe Împărăteasa prea sobră, tăcută și smerită, după părerea lor. Sfârșitul familiei țariste a fost tragic, fiind asasinați împreună cu cei cinci copii ai lor, Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și Alexei.
 

Cartea este structurată în patru părți. În prima parte aflăm despre viața împărătesei, iar în celelalte citim însemnările și cugetările ei despre căsătorie și viața de familie, urmate de pagini din jurnalul împărătesei, adevărate scrieri de cateheză ortodoxă, cu atât mai valoroase și tulburătoare, cu cât sunt scrise de o femeie ce a fost născută în luteranism și a trecut la ortodoxie prin căsătorie.
 

Religia inspirată de Cuvântul lui Hristos este însorită și plină de bucurie, spune ea în ultimul capitol, “Grădina inimii”.
 

Despre căsătorie și viața de familie, despre nașterea copiilor și despre educarea lor vorbește cu multă dragoste, o dragoste plină de grijă, de sfială, de respect, de profundă înțelegere a rostului femeii în viața familiei.
 

Sensul căsătoriei este de a aduce bucurie. Spune ea, chiar la începutul capitolului. Prima lecție care trebuie învățată și pusă în practică este răbdarea. Iar un alt secret al fericirii familiale îl reprezintă atenția unuia față de celălalt.
 

Se simt, în fiecare gând sau îndemn, iubirea, grija față de binele celuilalt, soț/soție, copil, aproapele. Nu există un sentiment mai puternic decât acela pe care-l simțim când ne ținem copiii în brațe. Nu să fii un om mare (important), înseamnă să fii fericit, ci să fii un om bun înseamnă să fii fericit. Și cu cât omul este mai smerit, cu atât mai multă pace este în sufletul său.
 

Pe lângă însemnări din lecturile ei, Împărăteasa a scris și cugetări proprii.
 

Însemnările ei sunt, pe cât de poetice, pe atât de profunde.
 

Fiecare inimă trebuie să fie o mică grădină, o grădină care să fie mereu curățită de buruieni și în care să crească plante și flori minunate. O grădină nu este frumoasă atât prin ea însăși, cât prin bucuria pe care o aduce celor care o văd.
 

În plin post, în care simțim cu toții și mai puternică lupta cu ispitele, o carte- mângâiere care ne dă putere și curaj: să iubim mai mult, să iertăm mai mult, să nu deznădăjduim niciodată.
 

(Recenzie de Mădălina-Florina Andreescu)