
Când vorbești despre un om pe care îl ai în inimă și în inima căruia ai stat, e greu să structurezi ceva, să spui ce ai vrea, despre el. Dar dacă cineva m-ar ruga să îl caracterizez în doar câteva cuvinte, cred că cele mai potrivite ar fi: Bărbăție, Curaj, Acțiune, Ne-teamă, Ne-frică și Dăruire. Foarte multă dăruire!
Părintele Nicolae a plecat la Domnum în noaptea Sfântului sau ocrotitor, cel căruia i-a purtat numele cu vrednicie și cinste. Când vorbim despre Sfântul Nicolae, spunem că a fost un dăruitor în taină. A trebuit să treacă Părintele Nicolae la Dumnezeu ca să aflam despre multe fapte de milostenie pe care le-a făcut. Multe nu au fost știute nici de familie, nici măcar de cei apropiați. Eu le-am aflat doar în calitate de duhovnic. Aici se vede cu adevărat lucrarea omului de calitate: că atunci când ești în viață, să nu te porți într-un anumit fel ca să atragi simpatia celorlalți, pur și simplu, să fii așa cum ești. Apoi, când treci pragul spre veșnicie, toate aceste lucruri ies cumva la iveală.
Ce am simțit în mod particular, fiind în apropierea lui încă din copilărie, sunt convins că ați simțit la fel de concentrat și dumneavoastră, cei care i-ați fost fii duhovnicești. Nu era un om care să se piardă în dulcegării. Era un om foarte concret și în cuvânt și în faptă, deopotrivă de serios și deopotrivă cu zâmbetul pe buze. Pentru că puterea de a zâmbi și puterea de a glumi cred că vin dintr-o conștiință curată, acolo unde este vorba despre oamenii credincioși. Nu degeaba spunea Părintele Papacioc ca, în orice situație ai fi, să păstrezi într-un colț al inimii tale un zambet. Zâmbetul acesta este zâmbetul lui Dumnezeu în inima omului, este lucrarea harului în inima omului și aceasta este lucrarea smereniei. Din afară să nu ți se vadă, dar înăuntru să fie. Din afară să fii judecat, dar în adâncul inimii să fii în pace cu Dumnezeu. Din afară să fii criticat, iar în adâncul tău să poți să îi porți în rugăciune pe cei care te critică. Citește mai departe…