Canonul cel Mare

La începutul Sfântului și Marelui Post al Paștilor este așezată rânduiala Canonului cel mare al Sfântului Andrei Criteanul.
 

Canonul este rânduit a se citi în cadrul slujbei Pavecerniței Mari în primele patru zile din prima săptămână a Postului Mare, iar apoi reluat în întregime în cadrul Utreniei din joia săptămânii a cincea din acest post.
 

Acest imn liturgic este impresionant nu doar prin întinderea sa – fiind cea mai mare cântare din toată tradiția Bisericii răsăritene, dar mai ales prin conținut.
 

Canonul Sfântul Andrei Ierusalimiteanul sau Criteanul este o meditație biblică, dar și o stăruitoare rugăciune de pocăință. În alcătuirea sa sunt analizate în profunzime simțămintele și trăirile sufletului omenesc, care, privind la starea de decadență, de însingurare și de îndepărtare față de Dumnezeu, cere cu stăruință Tatălui Ceresc milă și iertare.
 

Luând parte la cântările acestui canon, ne întâlnim nu doar cu păcatul și cu pocăința unui singur om. Strigătul Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!, rostit după fiecare stihiră al imnului, nu îi aparține numai Sfântului Andrei, ci şi fiecăruia dintre noi. Însă nu ne simțim singuri în starea noastră de decăderea și păcătoșenie, ci parte a firii omenești decăzute, începând cu Adam şi Eva.
 

Referindu-se la frumusețea și importanța acestui imn, teologul grec Ioannis Fountoulis a scris:
Canonul cel Mare nu este nimic mai mult decât un cântec de lebădă, un plânset înainte de moarte, un monolog de jale. Poetul se găsește la sfârșitul vieții sale. Simte că zilele lui sunt puține, viața lui a trecut. (…)
Cercetează unul câte unul modelele sfintei cărți. Rezultatul comparației este de fiecare dată groaznic și cauză a noilor bocete. A imitat toate faptele rele ale tuturor personajelor istoriei sfinte, însă nu și faptele cele bune ale sfinților. Nu îi rămân decât pocăința, zdrobirea și refugiul în mila lui Dumnezeu. Și aici deschide perspectiva optimistă a poetului. A găsit pocăința la ușa Paradisului. Nu are să prezinte fructele pocăinței; oferă însă lui Dumnezeu inima sa zdrobită și sărăcia duhului său. Modelele biblice: al lui David, al vameșului, al desfrânatei și al tâlharului îl încurajează. Judecătorul se va milostivi și de acesta, care a păcătuit mai mult decât toți oamenii.
 

Prin raportarea continuă de la Vechiul Testament la Noul Testament omul este chemat să treacă puntea de la cel vechi la cel nou, de la omul cel păcătos și înstrăinat de Dumnezeu la făptura cea nouă în Iisus Hristos.