Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

Luna iulie în 27 zile: pomenirea Sfântului, slăvitului, Marelui Mucenic și tămăduitor Pantelimon.

Acesta a trăit pe vremea împărăției lui Maximiam Galeriu, de neam din cetatea Nicomidiei, din tată închinător la idoli, care mai pe urmă s-a făcut creștin prin învățăturile fiului său, și din mamă, Evula, care credea în Hristos, iar, de la naștere se numea Pandoleon, nume, care tălmăcit, însemnează: “Cel în toate puternic, ca un leu”. N-a avut parte multă vreme de povățuirea creștină a mamei sale, deoarece, curând, ea s-a mutat la cele veșnice.
 

La varsta cuvenită, Pandoleon a fost trimis de tatăl său la școlile vremii, unde a învățat multă filozofie, iar, mai apoi, s-a făcut ucenic la un doctor, cu mare slavă, din cetate, Eufrosin cu numele, de la care a deprins cu temeinicie, meșteșugul tămăduirii bolilor. Deci, au înviat astfel un copil mușcat de viperă, care zăcea mort în drum. Drept aceea, Pandoleon a fost botezat de către bătrânul Ermolae, luând numele de Pantelimon, adică: “cel cu totul milostiv”, primind totodată și darul facerii de minuni, ca doctor fără de plată.
 

Venind la el un orb, pe când și tatăl său era de față, fericitul Pantelimon cu puterea lui Hristos l-a făcut pe orb să vadă, aducând astfel și pe tatăl său la dreapta credință. Iar mucenicia Sfântului Pantelimon de aici a venit, căci întrebat fiind, cel ce fusese orb, la judecată, cine a fost pricina tămăduiriii lui, acesta a raspuns: “Pantelimon, doctorul, m-a tămăduit, iar numele lui Hristos, în care a spus ca și el crede”. Deci, îndată, împăratul a poruncit de i-a tăiat orbului capul. Citește mai departe…

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

Luna iulie în 20 zile: pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul.

Vrând să începem viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, văzătorul cel slăvit şi învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, mustrătorul[ -]â împăraţilor celor fărădelege şi pedepsitorul proorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marelui plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup şi va să fie, ca o înainte cuvântare, mergător înainte la a doua venire a lui Hristos, vom punem înainte faptele care le-a făcut el, pentru cea mai luminoasă arătare a râvnei lui, cu care s-a nevoit către Domnul Dumnezeu.
 

De la început, popoarele lui Dumnezeu cele alese, care se înmulţiseră în douăsprezece seminţii, după numărul celor doisprezece fii ai lui Israil, au fost nedespărţite între dânsele, cu o unire şi o sfătuire îndreptându-se, cu un povăţuitor care s-a început de la Moise, de la Isus al lui Navi şi de la ceilalţi judecători ai lui Israil, până la împăratul David şi Solomon. După Solomon a luat împărăţia fiul său, Roboam, şi, ca un tânăr, nebăgând în seamă sfatul cel bun al bătrânilor celor înţelepţi, ci ascultând sfatul cel răzvrătit al tinerilor celor de o seamă cu dânsul, a început a asupri poporul lui Israil, îngreunându-l cu diferite dăjdii şi pedepsindu-l cu bătăi şi risipiri. Atunci cele zece seminţii ale lui Israil, desfăcându-se de dânsul şi-au ales alt împărat cu numele Ieroboam. El a fost mai înainte rob al lui Solomon, pe care împăratul vrând să-l bată pentru oarecare pricină, acesta a fugit în Egipt, unde a stat până la moartea lui Solomon. Citește mai departe…

Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Luna iunie în 29 zile: pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi chemarea Domnului?
 

De vreme ce pe unul l-a fericit, şi l-a numit piatră, asupra căruia zice că a întărit Biserica (adică asupra mărturisirii lui); iar pentru celălalt (adică pentru Pavel) a zis că va să fie vas alegerii, şi-i va purta numele Lui înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Însă Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi-chemat, trăgându-se dintr-un oraş mic şi neînsemnat, adică din Betsaida, feciorul lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Trăind cu mare lipsă şi sărăcie, îşi ţinea viaţa cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său Iona, atunci Simon căsătorindu-se, şi-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, şi a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăţie. Deci pe vremea în care era Ioan la pază în temniţă, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, şi aflând pe Andrei şi pe Petru unde-şi întindeau năvodul şi mrejele, i-a chemat şi îndată au urmat după Dânsul. După aceea propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărăţind acolo Nero, a fost răstignit cu capul în jos, precum el însuşi a cerut şi şi-a primit fericitul sfârşit. El era la chipul feţei alb, puţin cam galben, pleşuv şi des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi şi roşu, cărunt la cap şi la barbă, cu nasul cam lungăreţ, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc, drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptăţii, din râvnă dumnezeiască. Spre cei ce veneau la pocăinţă era iertător, şi lesne a schimba şi a muta hotărârile şi judecăţile cele mai dinainte. Citește mai departe…

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Luna iunie în 24 zile: pomenirea Nașterii Sfântului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.

Soarele cel neapus, Hristos, Mântuitorul nostru, vrând să răsară lumii, şi acum plecând cerurile şi pogorându-Se în pântecele fecioresc cel mai curat decât cerurile, se cădea mai întâi să iasă luceafărul din cea stearpă, adică Sfântul Ioan Inaintemergătorul, ca să meargă înainte, ca un vestitor, propovăduind şi zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta ca să nască, a născut fiu la bătrâneţile sale din pântece sterp, precum de demult Sara a născut pe Isaac. Mai înainte de a naşte Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Inaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea naşterea cea peste fire din cea îmbătrânită, să creadă naşterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită şi să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrânei, aceea este puternică ca şi pe Fecioara cea neîntinată să o facă maică”.
 

Naşterea cea minunată a Sfântului Ioan a fost înaintemergătoare Naşterii lui Hristos cea minunată. Minunea se aştepta după minune; după maica cea stearpă, Maica cea pururea Fecioară; după naşterea cea minunată a Elisabetei, naşterea cea străină a Fecioarei, pentru că la amândouă maicile, rânduiala naşterii covârşea rânduielile firii, aşa voind Dumnezeu, Căruia toată firea îi este slujitoare ca unui Ziditor. Citește mai departe…

Pogorârea Duhului Sfânt – Cincizecimea

Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul.

Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază și cu curăție se înalță, luminează-se întru unimea Treimii cu sfințenie de taină

(Antifon al glasului 4)

Cinzecimea o prăznuim și venirea Duhului, și taină câtă, că mare este și cinstită (Stihiră la Doamne strigat-am). Prăznuim venirea Duhului… Dar mai înainte oare nu era în noi Duhul? Da! Căci nu era încă Duhul Sfânt, zice Evanghelia (In. 7, 39), și oamenii trăiau neavând Duhul, învață Apostolul (Iud. 1, 19). Iar Prorocul Iezechiil vedea starea duhovnicească a neamului omenesc sub chipul unui câmp plin de oase uscate foarte, dintre care, potrivit celei dintâi preziceri, unele se împreunau numai fiecare la închietura sa, pe altele erau deja vine, și crescuse carne, și pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele (Iez. 37, 7, 6). Și iată pricina. Că nu era încă Duhul Sfânt, pentru că Iisus nu era încă proslăvit (In. 7, 39). Duhul lui Dumnezeu se depărtase de la om pentru călcarea poruncii, și suflarea vieții dumnezeiești amorțise în el după primirea suflării făcătoare de stricăciune a ispititorului. Iar când Domnul ne-a împăcat cu Dumnezeu prin moartea Sa și S-a proslăvit prin Înviere, Înălțare și prin șederea de-a dreapta Tatălui, atunci s-a deschis iarăși intrare la oameni prin Duhul lui Dumnezeu. Suindu-se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor (Efes. 4, 8). Dumnezeu a insuflat în omul întâi-zidit suflarea vieții dumnezeiești; păcatul l-a omorât. Acum, Dumnezeu îi dă omului Duh nou (Iez. 36, 26), insuflă în el suflarea nouă de viață, ca să învie sufletul omorât de păcat. Și s-a împlinit cea de-a doua prezicere a lui Iezechiil: “Prorocește despre Duhul, prorocește, fiul omului”… Și am prorocit, și a intrat într-înșii Duhul, și au înviat, și au stătut pe picioarele lor mulțime multă foarte (Iez. 37, 9-10). Apostolii au fost cele dintâi vase primitoare de viață de la El, și începând de la cetele apostolești, El s-a revărsat apoi peste toată făptura (v. stihira la stihoavnă: Acum Duhul Mângâietor…) și, dând viață tutoror celor ce Îl primesc, prin toată pipăirea dării, după lucrare întru măsura fiecărui mădular, a alcătuit și a întocmit marele trup al Bisericii, crescând întru toate întru El, și pe deasupra crescând cu creșterea lui Dumnezeu (v. Efes. 4, 15-16; Col. 2, 19). Citește mai departe…