Sfântul Andrei Criteanul

Luna iulie în 4 zile: pomenirea celui dintre sfinți Părintelui nostru Andrei din Ierusalim, arhiepiscopul Cretei.

Dumnezeiescul părinte Andrei îşi avea patria în vestitul Damasc, care acum se numeşte de turci Siam. El s-a născut din părinţi cinstitori de Dumnezeu şi îmbunătăţiţi, care se numeau Gheorghe şi Grigoria. Până la vârsta de şapte ani pruncul era fără de glas, neputând să grăiască nicidecum, încât şi părinţii lui se întristau foarte mult pentru aceasta, gândind că totdeauna va fi mut. Dar, după ce au trecut cei şapte ani, ducându-se împreună cu părinţii săi să se cuminece cu Preacuratele Taine, adică cu Trupul şi Sângele Domnului, s-a făcut o minune, că, îndată ce s-a cuminecat, i s-a dezlegat limba şi grăia fără de împiedicare.
 

După aceea, părinţii lui l-au dat la şcoală să înveţe Sfintele Scripturi. Iar bunul Andrei, fiind foarte ascuţit la minte, se îndeletnicea la teme cu multă osârdie şi sârguinţă. Deci, nevoindu-se cu dor covârşitor la fiecare învăţătură, a sporit cu mare pricepere la filosofie. Şi, ca să spun pe scurt, el având dascăli iscusiţi, deprinsese cele mai bune învăţături. Intr-acest chip, el şi-a curăţit limba ca să vorbească cu meşteşug şi prea dulce, şi şi-a făcut sufletul iscusit spre câştigarea faptei bune şi a adevărului, iar mintea ca să sporească la privirile cele mai înalte. Apoi cugetând cu ştiinţă dumnezeieştile şi sfinţitele Scripturi şi luminându-se dintr-însele cu socoteala minţii, s-a făcut îndrăgitor fierbinte al adevărului şi al dumnezeieştii înţelepciuni, şi năzuia cu totul spre aceea. Citește mai departe…

Întâmpinarea Domnului

Luna februarie în 2 zile: întâmpinarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când L-a primit dreptul Simeon în braţele sale.

După Naşterea Domnului Iisus Hristos, trecând patruzeci de zile şi împlinindu-se vremea curăţiei celei legiuite, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maică plecând din Betleem cu Sfântul Iosif, logodnicul, şi venind la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, purtând pe Hristos Pruncul cel de patruzeci de zile, au mers să împlinească Legea Domnului şi să se curăţească după naştere, prin aducerea jertfei celei cuviincioase lui Dumnezeu şi prin rugăciunea preotului. Apoi să pună înaintea Domnului pe Pruncul cel întâi născut şi să-L răscumpere cu preţul cel rânduit, precum s-a poruncit lui Moise de către Domnul, în Legea Veche şi cum se scrie despre aceea în legea curăţirii, şi anume:
 

“Femeia care va zămisli şi va naşte parte bărbătească, necurată va fi şapte zile şi în ziua a opta să se taie pruncul împrejur, iar ea va şedea treizeci şi trei de zile sub acoperământul necurăţiei sale; de tot lucrul sfânt să nu se atingă şi în biserică să nu intre, până ce se vor sfârşi cele patruzeci de zile ale curăţiei ei. Şi când se vor împlini zilele curăţirii, să aducă un miel de un an, fără de prihană, spre arderea cea de tot şi un pui de porumbel sau de turturea, pentru păcat; iar de nu va fi bogată ca să aducă miel, atunci să aducă două turturele sau doi pui de porumbel, unul spre arderea cea de tot şi altul pentru păcat; apoi se va ruga pentru dânsa preotul şi se va curăţi”. Citește mai departe…

Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur

Luna ianuarie în 30 zile: se prăznuiește Soborul Sfinţilor Părinţilor noştri şi Marilor Dascăli şi Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

Pricina praznicului acestuia a fost în acest chip: în zilele împărăţiei lui Alexios I Comnenul (1081-1118), care a luat împărăţia după Nichifor Botaniates (1078-1081), s-a făcut împărţire şi prigonire între bărbaţii cei pricopsiţi în învăţături şi îmbunătăţiţi. Căci unii cinsteau mai mult pe marele Vasile, zicând despre dânsul că este înalt la cuvinte, ca unul ce a cercetat şi a ispitit firea lucrurilor prin sine, şi cum că era atît de mult îmbunătăţit, încît puţin îi lipsea de a-l asemăna pe el cu îngerii.
 

Căci nu făcea pogorământ legii, nici ierta cu lesnire, ci era greu la obicei şi aspru, neavând la sine nici un lucru pământesc. Iar pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur îl micşorau, ca şi cum ar fi fost în oarecare chip potrivnic marelui Vasile, fiindcă era lesnicios şi atrăgător către pocăinţă. Erau însă alţii care înălţau pe dumnezeiescul Hrisostom, ca şi cum ar fi fost în învăţături mai cu pogorământ omenesc şi cum că mai cu înlesnire povăţuia pe toţi, şi îi chema către pocăinţă. Deci, îl cinsteau mai mult decît pe marele Vasile şi decît pe Grigorie atît pentru mulţimea cuvintelor celor de miere curgătoare, cît şi pentru iscusinţa cugetărilor. Citește mai departe…

Botezul Domnului nostru Iisus Hristos

Luna ianuarie în 6 zile: se prăznuiește sfânta și dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Epifania sau Boboteaza).

Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt, vieţuia în Galileea, în cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani, să aibă rânduiala de dascăl sau de preot. Pentru aceasta nici Domnul Hristos până la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu şi Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile până ce s-a împlinit numărul anilor Lui.
 

El vieţuia în Nazaret, cu Preacurata Sa Maică şi cu Iosif, părutul Său tată, care era lucrător de lemn şi cu care lucra împreună. După moartea lui Iosif, singur Domnul făcea acel lucru de mână, câştigând prin osteneală, hrana pentru El şi pentru prea iubita Sa maică, ca să ne înveţe pe noi a nu ne lenevi şi nici a mânca pâinea în zadar.
 

Apoi, împlinindu-se cei 30 de ani şi venind vremea dumnezeieştii Lui arătări – precum zice Evanghelia -, ca să se arate lui Israel: A fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimiţându-l pe el ca să-L boteze cu apă. Deci, i-a pus un semn încredinţat după care putea să cunoască pe Mesia, Cel care a venit în lume, precum singur Botezătorul întru a sa bună vestire spune, zicând: Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: “Deasupra Căruia vei vedea Duhul pogorându-se şi rămânând peste El, Acela este cel ce botează cu Duh Sfânt”. Citește mai departe…

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul

Luna ianuarie în 7 zile: soborul Sfântului Prooroc înaintemergatorului Botezatorului Ioan.

A doua zi după Sfânta şi dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului.
 

Deci, îndată după Botezul Domnului, Botezătorul se cinsteşte de toţi şi cu cîntări se slăveşte, pentru că prin sobor se înţelege adunarea poporului în biserică, la cântarea şi slăvirea lui Dumnezeu, întru cinstea şi lauda marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Celui ce se prăznuieşte.
 

Un sobor ca acesta, măcar că se săvîrşea la toate bisericile ce sunt în toată lumea, ba încă se săvârşeşte şi astăzi; însă se face mai ales mare prăznuire în bisericile zidite în numele Botezătorului, precum oarecând în biserica lui de lîngă Iordan, unde a botezat pe Hristos; în Sevastia, unde s-a tăiat de către Irod; în Antiohia, unde mâna lui cea dreaptă a fost dusă de Sfîntul Evanghelist Luca, şi în Constantinopol, unde acea sfântă mână se adusese din Antiohia şi unde mai ales se făcuse soborul acela, de vreme ce se adusese mâna chiar în seara dumnezeieştii Arătări, când se face sfinţirea apelor.
 

Se părea atunci că însuşi Botezătorul soseşte nevăzut la sfinţirea apelor, făcându-se bucurie împăraţilor şi la tot poporul, care cu multă prăznuire săvârşea soborul lui, după ziua dumnezeieştii Arătări. Deci, să săvârşim şi noi cu bucurie duhovnicească soborul Sfântului marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul, rugându-l să mijlocească pentru noi către Stăpânul Hristos, ca să fim şi noi în Biserica celor ce prăznuiesc veşnic, în locaşul cel nefăcut de mână şi acolo, în ceruri, să auzim glasul celor ce dănţuiesc şi prăznuiesc dumnezeieştile arătări cele veşnice, săturându-ne cu ei de vederea feţei lui Dumnezeu, Care Se arată sfinţilor Săi; şi să slăvim cu toate cereştile cete pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în veci. Amin.