Duminica a 3-a din Post, a Sfintei Cruci

În duminica a treia din Postul Mare Sfinții Părinți au rânduit scoaterea Sfintei Cruci în mijlocul bisericii spre închinare și cinstire, amintind pe de o parte de Pomul Vieții din mijlocul Raiului, de care dorim să ne bucurăm, iar pe de altă parte de șarpele înălțat în pustie, către care priveau cei care erau mușcați de șerpii veninoși și trăiau. Asemenea acelora, creștinii mușcați de diavol prin diferite patimi privesc spre Hristos cel răstignit și trăiesc.
 

Crucea era, în trecut, până la venirea Mântuitorului, doar un instrument de tortură, căci cei mai mari răufăcători primeau moarte pe cruce, înfricoșătoare prin chinul prelungit și supusă oprobiului public. Însă Hristos a convertit semnificația ei, crucea devenind altarul Său de jertfă. Pentru împăcarea omului cu Dumnezeu, Fiul Lui Dumnezeu a primit moartea pe cruce, răstignirea. Crucea este simbolul creștinismului pentru că pe cruce Iisus Hristos a arătat cât de mult iubește Dumnezeu lumea, a spus, în predica sa, Prefericitul Părinte Patriarh Daniel. De aceea, când ne închinăm Sfintei Cruci de fapt cinstim pe Hristos cel răstignit pe Sfânta Cruce.
 

Evanghelia zilei de azi, de la Sfântul Evanghelist Marcu, este tulburătoare prin mesajul pe care ni-l transmite. Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui.
 

Cuvintele Mântuitorului au avut, atunci când au fost rostite, o semnificație mai greu de dus și de acceptat decât astăzi. Întrucât crucea însemna moarte, cuvintele Sale erau o chemare la moarte asumată, o chemare la oprobiu public, în schimbul urmării Sale. Și au fost atâția oameni care au răspuns acestei chemări! Căci în schimbul pierderii vieții pentru El și pentru Evanghelie, Hristos Domnul promite mântuirea, viața veșnică. Citește mai departe…

Postul cel Mare

De astăzi, credincioșii ortodocși au intrat în Postul Mare, perioadă de urcuș trupesc și duhovnicesc spre Înviere. Început după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau Duminica Iertării, postul de dinaintea Sfintelor Paști durează șase săptămâni, plus Săptămâna Mare sau Săptămâna Sfintelor Patimi ale Mântuitorului Hristos.
 

Sfinții Părinți au numit această ultimă duminică din perioada Triodului, Duminica Iertării, pentru a arăta că nu poți intra în post dacă nu ești împăcat cu semenii, după cum Însuși Mântuitorul a spus: Că de veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl Cel ceresc; Iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre (Matei 6, 14-15).
 

Iată prima treaptă a postului: iertarea, cea care ne apropie de Dumnezeu și ne eliberează sufletele.
 

De ce trebuie să postim?
 

Pentru că și Domnul Hristos a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți.
 

Postim din iubire față de Dumnezeu, ca ofrandă pentru iubirea și purtarea Lui de grijă față de noi, ca mulțumire pentru toate binecuvântările de la El, care ne îmbogățesc viața. Postim pentru a ne pregăti – prin curățire si înfrânare de la rău, de la păcate, de la plăceri și gânduri deșarte – de împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos cel Răstignit și Înviat.
 

Cum trebuie să postim ne învață tot Mântuitorul:
Iar voi când postiți nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își întunecă fețele ca să arate oamenilor că postesc (Matei 6, 16). Iar tu, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns. Iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție (Matei 6, 17-18).
 

Așadar, postim nu pentru oameni, ci pentru Dumnezeu, ținem post cu discreție și smerenie, nu cu mândrie și ostentație. Postim de la mâncare și de la alte desfătări trupești, dar postim și cu inima și cu gândul, căci prin post slăbim trupeşte, dar sporim duhovniceşte, spune Sfântul Vasile cel Mare. Citește mai departe…

Duminica a 3-a din Post, a Sfintei Cruci

Patimile viclene și lumea păcatului nu este cu putință să plece cu totul de la noi, dacă nu ajungem la vederea lui Dumnezeu, care răstignește lumea pentru cei care s-au învrednicit de ea. Crucea înseamnă pentru noi a ne răstigni trupul împreună cu patimile și poftele lui. Această răstignire conduce pe om spre eliberare. Trupul ne necăjește și de aceea trebuie ca fiecare să îl ridice la înălțimea crucii.
 

Pe acest lemn al Crucii a murit pironit Hristos. Zapisul, care a fost dat împotriva noastră din cauza neascultării noastre, a fost pironit pe Cruce. Începătoriile și stăpâniile duhurilor viclene ale lemnului neascultării (acel pom al cunoașterii binelui și al răului) s-au îndepărtat definitiv rușinate. Noi prin Hristos cu biruință am dobândit din nou libertatea. Prin Cruce ne-am împăcat între noi si prin Cruce ne-am împăcat cu Hristos. Citește mai departe…

Sfântul Ierarh Grigorie Palama – Despre post

Părinții Bisericii au caracterizat postul ca esență a rugăciunii, zicând că “prima materie a rugăciunii este foamea”. Moise, ținând un post de mai multe zile pe munte, vede pe Dumnezeu față către față și vorbește cu El, precum vorbește cineva cu un prieten al lui. Prin post profetul Ilie ia putere să ungă profet în locul lui și să îi dăruiască îndoit harul pe care îl deținea el însuși. S-a învrednicit să se ridice de la pământ preînchipuind în mod vădit Înălțarea lui Hristos de pe pământ la cer. Însuși Hristos postind în pustiu, a biruit pe ispititorul de obște și a destrămat puterea lui împotriva oamenilor și a surpat tirania lui eliberând pe om. Vedeți darurile postului și câte sunt bunurile de care se învrednicește să le primească omul prin post?
 

În vremea postului și a rugăciunii să iertăm din sufletul nostru dacă într-adevăr avem sau credem că avem ceva împotriva altcuiva. Să ne dăruim cu toții dragostei. Să încercăm să ne înțelegem mai bine unul pe celălalt. Să ajungem la înfăptuirea iubirii și a facerii de bine cuvântând unul în favoarea celuilalt. Să gândim înlăuntrul nostru numai cele bune față de Dumnezeu și față de oameni. Astfel postul nostru va fi desăvârșit și vrednic de cinste de la Dumnezeu și cererile noastre în timpul postului vor fi bine primite. Citește mai departe…

Cateheza despre “Pocăință”

– Se întămplă ca de multe ori pocăința să vină mai târziu. De multe ori Dumnezeu trimite o pedeapsă, o încercare. Care e deosebirea dintre căința cu plâns adevărat și plânsul de amărăciune?
 

– Uite ceva: este plâns de ciudă, este și plâns amestecat cu smerenie și căință. Dar, ca să-ți spun, eu am observat la mine. Dacă mă pot păzi de cele mici, scap ușor de celelalte mari! Și dacă timpul cu pace l-am folosit spre slava lui Dumnezeu, când vin ispitele cu duhuri, imediat sunt scutit. Voi izgoni acele duhuri. Dar dacă timpul de pace nu l-am folosit spre slava lui Dumnezeu, atunci ce să vezi?, vin ispitele, vin necazurile. Iar ajutorul lui Dumnezeu întărzie, ca astfel să mă încerce, să-mi arate cât de mic și de neînsemnat sunt. Dar totul până ce mă pocăiesc! După ce mă pocăiesc și mă smeresc, simt că vine ajutorul lui Dumnezeu. Dar dacă timpul de pace l-am folosit spre slava lui Dumnezeu atunci cand vin ispitele, rapid scap de ele. Rapid! Și nu mai e nici o îndoială! Dar, ca să spun, trebuie multă smerenie! Citește mai departe…