Cateheza cu tema “Ascultarea”

Tot așa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. (1 Petru 5:5)
 

Modelul nostru de viețuire este Domnul Iisus Hristos – al doilea Adam – care pentru a răscumpăra neascultarea protopărinților s-a făcut pe Sine ascultător până la moarte – și încă moarte pe cruce.
 

Sfântul Apostol Pavel, apostolul neamurilor, deși se întâlnește în drum spre Damasc cu Însuși Domnul Înviat, fiind răpit în rai unde a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască (2 Corinteni 4), este trimis spre catehizare, în vederea primirii Botezului, la un preot din Antiohia pe nume Anania. Avem astfel aici un temei în vederea ascultării de preoții Bisericii.
 

Părintele Iosif Vatopedinul, fiu duhovnicesc al Sfântului Iosif Isihastul, mărturisește că, deși acesta din urmă fusese un lucrător neînșelat al Rugăciunii isihaste și avea și multe alte harisme, totuși el a nu predat ucenicilor săi lucrarea rugăciunii ci ascultarea, pe a cărei bază se va înălța ulterior întreg edificiul duhovnicesc al nevoitorului. (Arhim. Efrem Vatopedinul – Gheronda Iosif Vatopedinul, Un surâs din veșnicie).
 

Ascultarea este o Taină și constă în aceea că ucenicul lepădându-se de toate gândurile, cunoștințele și voile sale, va primi și-și va însuși cugetul Părintelui său duhovnicesc. (Arhim Simeon Kraiopoulos – Despre ascultare).
 

În literatura patristică acest subiect este dezvoltat de către Sfântul Simeon Noul Teolog care mărturisește cum a primit Harul datorită rugăciunilor Părintelui său duhovnicesc, Sfântul Simeon Evlaviosul. Citește mai departe…

Cateheza despre “Crucea și purtarea ei, între necazuri și bucurii”

Crucea este cel mai înalt Altar al celei mai înalte Jertfe! Răscumpărarea neamului omenesc din stăpânirea morții.
 

Din momentul în care Sângele Domnului a început să curgă, Crucea a încetat sa mai fie unealtă de tortură și a devenit Altar, iar Hristos, și Jertfă, și Jertfitor.
 

Semnul Sfintei Cruci – dar și putere de la Dumnezeu
 

Slavă, Doamne, puterii ce niciodată nu se istovește, a Crucii Tale! Când vrăjmașul mă strâmtorează cu gândul și simțământul păcătos, și eu, neavând slobozenie în inimă, îmi fac de câteva ori cu credință semnul crucii, deodată păcatul meu se depărtează de la mine și strâmtorarea piere și ies la slobozenie (Sfântul Ioan de Kronstadt)
 

Purtea Crucii
 

Cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. (Matei 10, 38)
 

Prin Pronia lui Dumnezeu fiecare om are o cruce a sa, unică. Dacă punem toate necazurile și încercările pe seama crucii personale, adică a Proniei, totul devine ușor de purtat, pentru că știm că în spatele acestora se află purtarea de grijă și iubirea lui Dumnezeu.
 

Dumnezeu trimite necazuri numai atunci când omul face voia Lui. Necazurile sunt har și dar mare de la Dumnezeu. Deci, fără să vreți, mărturisiți că sunteți fii aleși ai lui Dumnezeu. Acesta pe cel pe care-l iubește îl ceartă. (Gheron Iosif Isihastul) Citește mai departe…

Postul cel Mare

De astăzi, credincioșii ortodocși au intrat în Postul Mare, perioadă de urcuș trupesc și duhovnicesc spre Înviere. Început după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau Duminica Iertării, postul de dinaintea Sfintelor Paști durează șase săptămâni, plus Săptămâna Mare sau Săptămâna Sfintelor Patimi ale Mântuitorului Hristos.
 

Sfinții Părinți au numit această ultimă duminică din perioada Triodului, Duminica Iertării, pentru a arăta că nu poți intra în post dacă nu ești împăcat cu semenii, după cum Însuși Mântuitorul a spus: Că de veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl Cel ceresc; Iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre (Matei 6, 14-15).
 

Iată prima treaptă a postului: iertarea, cea care ne apropie de Dumnezeu și ne eliberează sufletele.
 

De ce trebuie să postim?
 

Pentru că și Domnul Hristos a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți.
 

Postim din iubire față de Dumnezeu, ca ofrandă pentru iubirea și purtarea Lui de grijă față de noi, ca mulțumire pentru toate binecuvântările de la El, care ne îmbogățesc viața. Postim pentru a ne pregăti – prin curățire si înfrânare de la rău, de la păcate, de la plăceri și gânduri deșarte – de împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos cel Răstignit și Înviat.
 

Cum trebuie să postim ne învață tot Mântuitorul:
Iar voi când postiți nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își întunecă fețele ca să arate oamenilor că postesc (Matei 6, 16). Iar tu, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns. Iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție (Matei 6, 17-18).
 

Așadar, postim nu pentru oameni, ci pentru Dumnezeu, ținem post cu discreție și smerenie, nu cu mândrie și ostentație. Postim de la mâncare și de la alte desfătări trupești, dar postim și cu inima și cu gândul, căci prin post slăbim trupeşte, dar sporim duhovniceşte, spune Sfântul Vasile cel Mare. Citește mai departe…

Duminica a 3-a din Post, a Sfintei Cruci

Patimile viclene și lumea păcatului nu este cu putință să plece cu totul de la noi, dacă nu ajungem la vederea lui Dumnezeu, care răstignește lumea pentru cei care s-au învrednicit de ea. Crucea înseamnă pentru noi a ne răstigni trupul împreună cu patimile și poftele lui. Această răstignire conduce pe om spre eliberare. Trupul ne necăjește și de aceea trebuie ca fiecare să îl ridice la înălțimea crucii.
 

Pe acest lemn al Crucii a murit pironit Hristos. Zapisul, care a fost dat împotriva noastră din cauza neascultării noastre, a fost pironit pe Cruce. Începătoriile și stăpâniile duhurilor viclene ale lemnului neascultării (acel pom al cunoașterii binelui și al răului) s-au îndepărtat definitiv rușinate. Noi prin Hristos cu biruință am dobândit din nou libertatea. Prin Cruce ne-am împăcat între noi si prin Cruce ne-am împăcat cu Hristos. Citește mai departe…

Sfântul Ierarh Grigorie Palama – Despre post

Părinții Bisericii au caracterizat postul ca esență a rugăciunii, zicând că “prima materie a rugăciunii este foamea”. Moise, ținând un post de mai multe zile pe munte, vede pe Dumnezeu față către față și vorbește cu El, precum vorbește cineva cu un prieten al lui. Prin post profetul Ilie ia putere să ungă profet în locul lui și să îi dăruiască îndoit harul pe care îl deținea el însuși. S-a învrednicit să se ridice de la pământ preînchipuind în mod vădit Înălțarea lui Hristos de pe pământ la cer. Însuși Hristos postind în pustiu, a biruit pe ispititorul de obște și a destrămat puterea lui împotriva oamenilor și a surpat tirania lui eliberând pe om. Vedeți darurile postului și câte sunt bunurile de care se învrednicește să le primească omul prin post?
 

În vremea postului și a rugăciunii să iertăm din sufletul nostru dacă într-adevăr avem sau credem că avem ceva împotriva altcuiva. Să ne dăruim cu toții dragostei. Să încercăm să ne înțelegem mai bine unul pe celălalt. Să ajungem la înfăptuirea iubirii și a facerii de bine cuvântând unul în favoarea celuilalt. Să gândim înlăuntrul nostru numai cele bune față de Dumnezeu și față de oameni. Astfel postul nostru va fi desăvârșit și vrednic de cinste de la Dumnezeu și cererile noastre în timpul postului vor fi bine primite. Citește mai departe…