Botezul Domnului – Boboteaza

În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie.
 

Fără gerul proverbial care o însoțea an de an, sărbătoarea Botezului Domnului ne-a bucurat sufletele și la acest început de an.
 

Praznic împărătesc, Boboteaza, cum este denumită în popor, ne amintește de momentul botezării Domnului Iisus de către Sfântul Ioan, în apele Iordanului. Ce frumos este numit, într-un colind din zona Ardealului, cel care s-a făcut vrednic să-L boteze pe Însuși Cel care a făcut lumea: nănașul lui Dumnezeu!
 

Domnul Hristos avea 30 de ani când a fost botezat, vârstă la care se cuvenea, după legea iudaică, să poată deveni cineva învățător sau preot.
 

El merge acolo unde boteza Ioan, în ținutul numit în Sfânta Scriptură Vitavara, azi cunoscut sub numele de Qasr al-Yahud, unde se găsește schitul românesc de la Iordan.
 

Înainte de venirea Sa, Sfântul Ioan primise poruncă de la Dumnezeu să iasă din pustie și să propovăduiască botezul pocăinței. Oamenii veneau la el și își mărturiseau păcatele, apoi primeau botezul în apele Iordanului. Citește mai departe…

Premierea Concursului de creație “Hristos se naște, slăviți-L”!

A venit iarăși Crăciunul.
Hristos Domnul S-a născut pentru noi și anul acesta. Este bucurie în cer și pe pământ, căci S-a născut Mântuitorul lumii.
 

O naștere după firea omenească, din Maria, fără tată.
O naștere după firea dumnezeiască, din Tatăl, fără mamă, după cuvintele Părintelui Răzvan Ionescu.
 

Copiii l-au așteptat fericiți, siguri de venirea lui, adulții l-au așteptat înfrigurați, întrebându-se dacă va mai veni iar în lumea aceasta tot mai străină și rece.
 

Și El a venit iar.
 

Într-o lume în pandemie, într-o lume alienată, în inimi pline de frică și de durere, Hristos se naște iar, venind din ieslea Bethleemului, cum face de peste 2000 de ani, căci nu ne poate lăsa singuri.
 

Suntem ca niște copii care, supărându-se, îi întorc spatele părintelui, așteptând, în același timp, cu inima încordată, să fie luați în brațe.
Suntem copiii binecuvântați ai lui Hristos care ne poartă mereu în brațe pe noi, cei orbi și infirmi, seci și goi, prin și peste marea acestei vieți.
 

În biserica noastră Sfânta Liturghie curge încet, ca un colind vechi, atemporal. Oameni îmbrăcați în costum popular și în hainele cele mai bune, copii frumos gătiți, oameni cunoscuți zâmbindu-și din ochi, neîndrăznind să se strângă în brațe, ascultă vestea cea minunată a nașterii lui Hristos.
 

Hristos se naște, Slăviți-L, Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Citește mai departe…

Cuvântul Părintelui Iustin Gheorghe Manta la slujba înmormântării Părintelui Nicolae Burlan

Foto: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

Preasfinția Voastră,
Preacucernici Părinți,
Iubiți credincioși,
 

În viață spunem multe vorbe, însă în momente ca acestea, conștientizăm, mai mult ca niciodată, că au rămas multe cuvinte nerostite sau rostite de prea puține ori, în special cele prin care noi ne exprimăm prețuirea, iubirea și recunoștința față de binefăcătorii noștri.
 

Această biserică în care ne aflăm este replica fidelă a inimii Parintelui Nicolae în care au încăput oameni mulți, cu cereri, cu bucurii și suferințe. O inimă puternică, de aur, zugrăvită cu un caracter hotărât, cu punctualitate și seriozitate, cu sensibilitate și generozitate, în care, în mod admirabil, s-au întâlnit dragostea Domnului cu jertfelnicia omului.
 

Dacă Domnul spunea: Fiule, vreau inima ta!, acum Părintele Nicolae poate să zică precum Psalmistul: Gata este inima mea, Dumnezeule! Gata este inima mea!. Așa cum această catedrală este ridicată și pictată, fiind pregătită pentru sfințire, tot așa inima părintelui este înălțată și împodobită cu virtuți, fiind pregătită pentru sfințire. Și cu adevărat, părintele a făcut din inima lui o catedrală mare, încăpătoare, plăsmuită cu credință neclintită, cu seriozitate, compasiune față de aproapele și iubire față de Dumnezeu. Citește mai departe…

Cu dragoste și recunoștință Părintelui Nicolae Burlan

Mai lesne ar fi pentru noi să iubim tăcerea, căci nu putem cuprinde în cuvinte ce simțim în aceste încercate momente.
 

Întâi de toate, ne cerem iertare că nu am reuşit să punem în practică tot ce ne-a învățat Părintele Nicolae prin pilda vieții sale.
 

În acelaşi timp, suntem datori să îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru marele dar de a-l cunoaşte pe Părintele.
 

Este tare primejdios să vorbim despre Părintele, pentru că vom greși, neputând cuprinde în mod deplin personalitatea sa de excepție.
 

Activitatea pastoral-misionară a sfinției sale ar putea fi concentrată de proverbul Omul sfințeşte locul, întrucât, asemenea preotului Trandafir din nuvela lui Ioan Slavici, Părintele Nicolae a schimbat oameni şi locuri.
 

Mai întâi a transformat satul Slon, făcându-l un sat înfloritor prin lucrarea duhovnicească pe care a realizat-o, lucrare care dăinuie şi acum, peste zeci de ani. Şi astăzi oamenii îşi aduc aminte de râvna sa pentru casa lui Dumnezeu, de truda neîncetată a Părintelui pentru repararea bisericii grav afectate de cutremur, de toate inițiativele sale frumoase, de cuvintele sale pline de înțelepciune, de slujbele deosebite, de cântările pline de însuflețire, de sufletul său blând.
 

Apoi, a urmat transformarea oraşului Bucureşti prin înființarea parohiei Sfânta Vineri-Drumul Taberei, unde a ridicat o măreață catedrală în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, precum și un paraclis în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfinților Împărați Constantin și Elena. Citește mai departe…

Hramul Cuvioasei Parascheva – Sfânta Liturghie

Întru tine, Maică, cu osârdie S-a mântuit Cel după chip.
 

Minunată este Sfânta Parascheva cea prăznuită azi!
 

An de an, sărbătoarea ei a adunat oamenii în cel mai mare pelerinaj din țara noastră, la Iași, unde se află moaștele sale, încă din anul 1641, când au fost aduse prin grija domnitorului Vasile Lupu.
 

Anul acesta a fost unul special, cu restricții și cu multă durere pentru cei care ar fi vrut să îi aducă cinstirea cuvenită acestei Sfinte făcătoare de minuni.
 

Și în biserica noastră hramul a fost anul acesta altfel, după vremurile pe care le trăim.
 

Până acum racla sa era scoasă spre sărutare în curtea bisericii, într-un foișor împodobit cu dragoste și cu flori, iar pelerinii își puteau pleca fruntea de griji si gânduri, încredințîndu-i-le Sfintei.
 

Acum, în foișorul împodobit cu dragoste și cu flori, pelerinii au păstrat distanța fizică și față de raclă, iar singura atingere pe care i-au dăruit-o Cuvioasei a fost aceea a florilor purtate de fiecare mână. Drept mângâiere, părinții slujitori ai biserici noastre au dăruit fiecărui pelerin câte o punguță cu agheasmă, vată trecută pe la raclă și o iconiță a Cuvioasei.
 

După slujba Sfintei Liturghii și Acatistul Sfintei au fost împărțite enoriașilor 300 de pachete cu alimente. Citește mai departe…