Canonul cel Mare

Prima săptămână din Postul Sfintelor Paști este marcată de Canonul cel Mare, care se cântă în primele patru zile ale săptămânii.
 

Canonul a fost alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, mare episcop misionar în Creta, de unde i-a rămas și numele, care a compus o mulțime de imne liturgice pentru a încuraja participarea poporului la viața liturgică a Bisericii.
 

Conținând peste 250 de stihiri, grupate în 9 texte bogate – cântări, canonul este numit mare atât datorită întinderii, fiind cel mai lung text liturgic din Biserica răsăriteană, cât și datorită bogăției ideilor exprimate și a sentimentelor pe care le naște în cei care îl ascultă sau îl citesc.
 

Stihul care se repetă de-a lungul întregului canon, Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!, amintește de cuvintele vameșului din Duminica Vamesului si a fariseului, cel devenit model de smerenie și de pocăință de-a lungul veacurilor.
 

Glasul al 6-lea, pe care se cântă canonul, este unul melodios, tânguitor, potrivit cuvintelor și mesajului pe care îl transmite. Omul, recunoscându-și starea de păcat, se pocăiește și cere mila și iertarea lui Dumnezeu. Citește mai departe…

Ziua Unirii Principatelor Române – Te Deum

Cu aer de primăvară, în mijloc de iarnă, duminica de azi, a orbului din Ierihon, a fost prăznuită cu bucurie luminoasă în biserica noastră.
 

Evanghelia citită azi este plină de simboluri și de învățăminte. Sfântul Ambrozie al Milanului îl consideră pe orb simbolul neamurilor, al popoarelor care încă nu l-au cunoscut pe Hristos.
 

Domnul Iisus îl cheamă la El pe orb și, în auzul tuturor, îl întreabă: Ce voiești să-ți fac? Nu îl întreabă ce dorește să-i dea, căci nu bunuri lumești dorea orbul. Iar Lumina venise ca să aducă lumii vedere și credință celor cărora le lipseau, spune Sfântul Efrem Sirul.
 

Și răspunde orbul: Doamne, să văd! Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit.
 

Și astfel, printr-un singur cuvânt, făcătorul Cerului și al pământului redă vederea trupească unui orb, schimbându-i radical viața. Căci din cerșetor la porțile cetății el devine propovăduitor al lui Hristos, vorbind tuturor despre minunea care s-a făcut cu el.
 

Orbul ne învață trei lecții fundamentale pentru viața duhovnicească: credința, stăruința în rugăciune și recunoștința. Citește mai departe…

Botezul Domnului – Boboteaza

În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie.
 

Fără gerul proverbial care o însoțea an de an, sărbătoarea Botezului Domnului ne-a bucurat sufletele și la acest început de an.
 

Praznic împărătesc, Boboteaza, cum este denumită în popor, ne amintește de momentul botezării Domnului Iisus de către Sfântul Ioan, în apele Iordanului. Ce frumos este numit, într-un colind din zona Ardealului, cel care s-a făcut vrednic să-L boteze pe Însuși Cel care a făcut lumea: nănașul lui Dumnezeu!
 

Domnul Hristos avea 30 de ani când a fost botezat, vârstă la care se cuvenea, după legea iudaică, să poată deveni cineva învățător sau preot.
 

El merge acolo unde boteza Ioan, în ținutul numit în Sfânta Scriptură Vitavara, azi cunoscut sub numele de Qasr al-Yahud, unde se găsește schitul românesc de la Iordan.
 

Înainte de venirea Sa, Sfântul Ioan primise poruncă de la Dumnezeu să iasă din pustie și să propovăduiască botezul pocăinței. Oamenii veneau la el și își mărturiseau păcatele, apoi primeau botezul în apele Iordanului. Citește mai departe…

Premierea Concursului de creație “Hristos se naște, slăviți-L”!

A venit iarăși Crăciunul.
Hristos Domnul S-a născut pentru noi și anul acesta. Este bucurie în cer și pe pământ, căci S-a născut Mântuitorul lumii.
 

O naștere după firea omenească, din Maria, fără tată.
O naștere după firea dumnezeiască, din Tatăl, fără mamă, după cuvintele Părintelui Răzvan Ionescu.
 

Copiii l-au așteptat fericiți, siguri de venirea lui, adulții l-au așteptat înfrigurați, întrebându-se dacă va mai veni iar în lumea aceasta tot mai străină și rece.
 

Și El a venit iar.
 

Într-o lume în pandemie, într-o lume alienată, în inimi pline de frică și de durere, Hristos se naște iar, venind din ieslea Bethleemului, cum face de peste 2000 de ani, căci nu ne poate lăsa singuri.
 

Suntem ca niște copii care, supărându-se, îi întorc spatele părintelui, așteptând, în același timp, cu inima încordată, să fie luați în brațe.
Suntem copiii binecuvântați ai lui Hristos care ne poartă mereu în brațe pe noi, cei orbi și infirmi, seci și goi, prin și peste marea acestei vieți.
 

În biserica noastră Sfânta Liturghie curge încet, ca un colind vechi, atemporal. Oameni îmbrăcați în costum popular și în hainele cele mai bune, copii frumos gătiți, oameni cunoscuți zâmbindu-și din ochi, neîndrăznind să se strângă în brațe, ascultă vestea cea minunată a nașterii lui Hristos.
 

Hristos se naște, Slăviți-L, Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Citește mai departe…

Slujba înmormântării Părintelui Nicolae Burlan – Cuvântul Părintelui Iustin Gheorghe Manta

Foto: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

Preasfinția Voastră,
Preacucernici Părinți,
Iubiți credincioși,
 

În viață spunem multe vorbe, însă în momente ca acestea, conștientizăm, mai mult ca niciodată, că au rămas multe cuvinte nerostite sau rostite de prea puține ori, în special cele prin care noi ne exprimăm prețuirea, iubirea și recunoștința față de binefăcătorii noștri.
 

Această biserică în care ne aflăm este replica fidelă a inimii Parintelui Nicolae în care au încăput oameni mulți, cu cereri, cu bucurii și suferințe. O inimă puternică, de aur, zugrăvită cu un caracter hotărât, cu punctualitate și seriozitate, cu sensibilitate și generozitate, în care, în mod admirabil, s-au întâlnit dragostea Domnului cu jertfelnicia omului.
 

Dacă Domnul spunea: Fiule, vreau inima ta!, acum Părintele Nicolae poate să zică precum Psalmistul: Gata este inima mea, Dumnezeule! Gata este inima mea!. Așa cum această catedrală este ridicată și pictată, fiind pregătită pentru sfințire, tot așa inima părintelui este înălțată și împodobită cu virtuți, fiind pregătită pentru sfințire. Și cu adevărat, părintele a făcut din inima lui o catedrală mare, încăpătoare, plăsmuită cu credință neclintită, cu seriozitate, compasiune față de aproapele și iubire față de Dumnezeu. Citește mai departe…