Ziua de naștere a Părintelui Nicolae Burlan

Îl văd cu ochii minții. Cu zâmbetul său încrezător pe chip, al omului care și-a găsit rostul, sensul și iubirea. Înalt, nobil, ocupând tot spațiul soleei cu statura sa impunătoare. Cu buchetul de flori în brațe, cu privirea când deasupra tuturor, ca o mângâiere, când coborâtă în pământ, ascultând cum toată lumea îi cântă “La mulți ani cu sănătate”. Și, la final, de fiecare dată, mulțumirea care începe cu adresarea “Fraților!” Ce bucurie, ce onoare și ce binecuvatare pentru noi să fim numiți astfel!
 

Este 18 ianuarie și e ziua Părintelui Nicolae Burlan. Ar fi împlinit 70 de ani. Deși este al treilea an în care își sărbătorește ziua în Cer, cu Sfinții săi iubiți, pentru noi, cei rămași să-i cinstim amintirea, ziua sa este un continuu prezent. “Căci în sufletele celor care l-au cunoscut și l-au iubit ninge neîncetat cu fulgi de amintiri, de dor si de nădejde că Părintele este bine și că ne vom revedea”.
 

Răsfoiesc cartea coordonată de Părintele Iustin Manta, tipărită în memoria Părintelui Nicolae: “Preotul Nicolae Burlan, Ctitor și duhovnic. Portret din mărturii.” E groasă, cu coperți cartonate și foi lucioase, mare și frumoasă, exact așa cum poate fi o carte despre un om cu o personalitate uriașă. Mărturiile celor care l-au cunoscut sunt pline de emoție, de trăire, sunt grele și adânci. Uneori pline de haz, uneori dureroase și sfâșietoare.
 

Cum a fost, cu adevărat, Părintele Nicolae?
 

Înzestrat cu o memorie fabuloasă, iubitor de artă și istorie, cu dragoste pentru muzică și cultură, iubitor de rânduială cât mai curată, cu seriozitate duhovnicească, un om care, “deși a lucrat prezentul ca puțini alții, era un nostalgic al tihnei vremurilor de altădată.”
 

Dar “Părintele mai avea o calitate: disponibilitatea de a ieși în întâmpinarea celui care se afla în suferință”. Astfel spune Părintele Iustin la începutul cărții, într-o evocare a întregii vieți și activități a părintelui Nicolae, în care, în fiecare rând, se simt pulsând dragostea, admirația, respectul și recunoaștința față de cel care i-a definit întreaga viață.
 

Preafericitul Daniel îl pomenește ca pe un “preot de vocație, administrator bun și harnic, ctitor al uneia dintre cele mai frumoase biserici din Capitală”.
 

Părintele Gheorghe Tudor îl vedea mereu plin de bun simț și delicatețe sufletească. Pentru Părintele Răzvan Ionescu era un om al nevoinței slujirii, cu timp și fără timp, excelând în tact pastoral și reușind să rezolve problemele prin rugăciune.
 

Pentru fiica sa, Laura-Nicoleta, era o alcătuire minunată și armonioasă, o poezie de om, care crea în jurul lui o atmosferă specială prin privirea, vocea și gesturile sale, toate acompaniate de un desăvârșit simț al umorului.
 

Iar pentru Grațiela Oana, prima fiică, a fost un centru de gravitație al siguranței, liniștii, păcii și, mai ales, al bucuriei.
 

Evocările celor doi nepoți ai săi, Teodor și Nectaria, sunt mărturii ale unei relații vii, pline de iubire și de afecțiune.
 

Oamenii care l-au cunoscut, oameni cărora întâlnirea cu el le-a schimbat viața, cei cărora le-a fostul duhovnic sau simpli enoriași, toți își amintesc despre părintele cu aceeași uimire față de ființa sa extraordinară.
 

Domnul Stelian Anghel, epitropul bisericii noastre, care i-a stat alături ani de zile și care l-a cunoscut îndeaproape, îl consideră un om puternic, un preot de excepție, cu putere în cuvânt atât la amvon, cât și în orice altă situație ivită.
 

Privesc fotografiile din carte. Sunt zeci, poate sute de poze, un adevărat portret în imagini al părintelui. Mi se pare un dar să le pot privi, să pot pătrunde puțin în intimitatea vieții sale binecuvântate, dar nelipsite de încercări. Să văd un Părinte Nicolae seminarist, tânăr preot, tânăr mire, tată, bunic, ctitor, propovăduitor. În absolut toate fotografiile, Părintele zâmbește. În toate fotografiile chipul său emană pace, încredere, împăcare. Mi-e greu să închid cartea. Mărturiile oamenilor sunt uluitoare.
 

În minte mi se rotesc același cuvinte: “Ce om a fost părintele Nicolae!”
 

A fost, așa cum scrie în evocarea sa, Părintele Iustin: “Pentru cei care l-au cunoscut, Părintele Nicolae Burlan a fost asemenea unei poezii frumos alcătuite, care se rostește lumii de azi prin bisericile înălțate și prin sufletele mângâiate”.
 

(Text de Mădălina-Florina Andreescu)