04.05.2024

Vinerea Mare

240503-Vinerea-Mare-68

Tăcere apăsătoare, ploaie și frig. Așa îmi amintesc mai toate vinerile din Săptămâna Mare, de când eram copil și până azi.
 

“Plouă, mamaie, că plânge Cerul pentru că L-au omorât pe Domnul Hristos.”
“Cine L-a omorât?”
“Oamenii răi, mamaie!”
 

Așa îmi spunea mamaia, când eram copil. Întreaga zi de vineri era plină de semnificații, de momente istorice peste care se suprapunea realitatea, pe care sufletul meu de copil o trăia în toată solemnitatea ei.
 

Acum trage clopotul pentru că Îl scot pe Domnul Hristos în biserică”, îmi spunea apoi când se anunța slujba scoaterii Sfântului Epitaf, care închipuie mormântul Domnului și ne amintește de El, care a fost pus în mormânt și a coborât până la iad.
 

În jurul prânzului mergeam să ne dăm pe sub masă, cu lalele, lăcrămioare, narcise, liliac, bujori sau garofițe, florile primăverii aduse în dar Celui ce a făcut Cerul și pământul. De trei ori treceam pe sub masă, câte zile a stat Domnul Hristos în mormânt. Trecerea pe sub Epitaf amintește că trebuie să trecem prin moarte pentru a ajunge la Hristos, Viața veșnică.
 

Apoi seara, Prohodul Domnului, slujba înmormântării Sale. Ieri și azi, la fel, cântăm, alături de Maica Sa, care ne roagă să nu o lăsăm singură în durere:
 
“O, munti si vâlcele
Și mulțimi de oameni,
Tânguiți-vă si plângeți cu mine toți
Și jeliți cu Maica Domnului ceresc!”

 

Versurile prohodului, pline de adâncă duioșie, sunt cântate cu toată ființa, cu durere pentru răstignirea Domnului, dar și cu speranță în Învierea Sa, căci Viața nu poate rămâne mult în mormânt.
 

În timpul acestei slujbe, un moment deosebit este înconjurarea bisericii. Oamenii, cu lumânări aprinse și flori în mâini, simbolizează cortegiul de îngropare a trupului Mântuitorului. În cânt de clopot și toacă, în liniștea serii, este un moment de o solemnitate aparte, ce face slujba Prohodului Domnului una dintre cele mai iubite și intens trăite de toți credincioșii.
 

E noapte când oamenii pornesc spre casele lor. Cu flori în mâini, unii cu lumânări încă aprinse. În tăcere și rugăciune, cu sentimentul cert că dincolo de mormânt va răsări Viața.
 

(Text de Mădălina-Florina Andreescu)