Sâmbăta lui Lazăr

În Ajunul duminicii Floriilor Biserica noastră prăznuiește sâmbăta lui Lazăr, zi ce amintește de una dintre cele mai mari minuni săvârșite de Domnul Hristos: Învierea lui Lazăr cel mort de patru zile.
 

Lazăr era prietenul Mântuitorului și fratele Martei și al Mariei, în casa cărora, în Betania, El mai fusese. Acum revine, chemat de cele două surori, pentru că prietenul Lui este bolnav. Însă Mântuitorul nu ajunge imediat, iar când sosește, Lazăr era mort de patru zile. Tristețea surorilor lui Lazăr tulbură inima Domnului și El a suspinat cu duhul, S-a tulburat întru Sine și a lacrimat.
 

Acum Mântuitorul își arată latura Sa omenească, întrucât ca om a plâns, iar ca Dumnezeu i-a poruncit celui mort de patru zile: Lazăre, ieși afară!
 

Si Lazăr a revenit la viață! Învierea cea de obște mai înainte de Patima Ta încredințându-o, pe Lazar din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule, spune troparul acestei zile.
 

Căci Învierea lui Lazăr este, pe de o parte, o pre-vestire a Învierii Domnului, și pe de altă parte o pre-vestire a învierii de obște.
 

Învierea lui Lazăr este o revenire la viață pământească, pe când Învierea Mântuitorului este o trecere la o alta viață, la cea veșnică, spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
 

Biserica noastră a fost plină azi de oamenii ce, din dragoste și grijă pentru dragii lor, plecați din lumea aceasta, le-au făcut parastase, colivă și au împărțit merinde pentru sufletele lor.
 

La sfârșitul Sfintei Liturghii părinții au citit o rugăciune de pomenire lângă crucea părintelui Nicolae, cel plecat din ochii noștri, dar nu și din inimi.
 

Sâmbăta lui Lazăr și pomenirea celor adormiți, în această zi, arată credința noastră că Dumnezeu va ierta păcatele și îi va învia spre viață veșnică pe cei adormiți, așa cum a făcut și cu Lazăr.
 

(Text de Mădălina-Florina Andreescu)