Recomandare “Mărturia convertirii unui fost deținut”

Cartea Mărturia convertirii unui fost deținut face parte din categoria cărților ce dau dovadă despre cum lucrează Dumnezeu să-i aducă pe oameni la El, dar și o carte ce dă dovadă despre personalitatea și sfințenia Sfântului Paisie Aghioritul.
 

Scrisă la persoana I, cartea spune povestea reală a unui bărbat cipriot care, aflat într-o țară slavă, în interes de serviciu, este arestat și trimis în închisoare, sub acuzația de trafic de persoane. Știm de la început că omul este nevinovat, iar cartea nu este un roman polițist, în care să urmărim cum a fost arestat, cine l-ar denunțat sau cum se vor aduna dovezile pentru dovedirea nevinovăției lui.
 

Cartea urmează, așa cum îi spune titlul, povestea unei convertiri la Hristos a acestui om, botezat ortodox, dar care, la fel ca mulți alții dintre noi, a trăit ani de zile fără El, fără să Îl caute, fără să Îi ceară ajutorul său măcar să se gândească la existența Lui.
 

Ca în cazul multor oameni, a fost nevoie de o experiență-limită care să îl scoată din confortul unui trai îndestulat, din rutina unei existențe înclinate spre bani și plăceri lumești, din siguranța care îi definea viața și lumea. Pierderea libertății, acuzarea pe nedrept, într-o țară străină, în care nimeni nu îi vorbea limba și prea putini vorbeau engleză, un avocat preocupat numai să încaseze facturile de la soția celui deținut, fără a face nimic pentru el, hârtii semnate fără a înțelege ce semnează și incertitudinea pentru ce se va întâmpla în ora următoare – aceasta este noua viață în care este aruncat un om nevinovat.
 

Ce șanse sunt ca el să scape? Sau să nu-și piardă mințile? Să nu se înrăiască și să vrea să se răzbune pe toți pentru ce i se întâmplă? Sau să-și găsească credința și să-L cunoască pe Hristos? Puține șanse, dar Cel care nu face nimic la voia întâmplării a știut cum să aibă grijă de cel care nu Îl căutase niciodată.
 

Salvarea a venit prin trei cărți trimise de părinții lui: Sfânta Scriptură, calendarul Mitropoliei de la Lemesos și o cărțulie despre Sfântul Iuda Tadeul.
 

În lungile ore de chinuitoare așteptare, a început prin a citi din aceste cărți, ca un copil mic care nu știa încă să citească. I-a citit viața Sfântului Iuda Tadeul, apoi a citit din Sfânta Scriptură.
 

Am cercetat apoi calendarul Mitropoliei din Lemesos, o cărticică cu un conținut foarte bogat și astfel am început să-mi pun în rânduială și programul zilnic. Dimineața citeam rugăciunile începătoare și Crezul, un Paraclis către Sfântul Apostol Iuda Tadeul; așa mă rugam de șapte ori pe zi. Citeam apoi din Sfânta Scriptură, lectură care, cu timpul, s-a transformat în studiu. Continuam cu Acatistul Binevestiri, Pavecernița și o rugăciune către Preacurata Născătoare de Dumnezeu, apoi una către Domnul nostru Iisus Hristos, din nou studiul Sfintei Scripturi și încheiam ziua cu o mulțumire adusă Domnului pentru familie…
 

Câtă râvnă la un om care nu știuse niciodată de Dumnezeu!
 

Puțin câte puțin, a început să intre lumina în inima lui.
 

După un timp a primit alte trei cărți de la părinții lui, între care Părintele Paisie mi-a spus…
 

Întâlnirea, în paginile cărții, cu părintele Paisie, a fost ca și cum îl cunoștea de ani de zile. Mi-a dat putere, curaj și în câteva rânduri m-a făcut chiar să râd.
 

Iar prietenia extraordinară ce se va naște între el și Sfântul Paisie este cea mai mare minune pe care o trăiește: … Am început să plâng. Cu adevărat, nu-mi amintesc să fi plâns atâta în viața mea! (…) Pe neașteptate, undeva între somn și veghe sau mai degrabă în delir, am auzit o voce că îmi spune în limba greacă:
– Nu te neliniști, copilul meu, este o încercare de la Dumnezeu! Roagă-te, ai credință și va trece!
 

Din acea clipă, starețul va fi mereu cu el, ca un glas înlăuntrul său, care îl va îmbărbăta, îl va povățui și-l va învăța să se roage, să fie aproape de Hristos, să nu se neliniștească, să nu se tulbure, ci să aibă credință că totul va fi bine. Starețul Paisie l-a însoțit până când a ajuns acasă și s-a spovedit și împărtășit, apoi a plecat.
 

Citind cartea, nu ai cum să nu rămâi în minte cu îndemnul Sfântului Paisie: Rugăciune, copilul meu! Aceste cuvinte i le repeta ori de câte ori îl simțea tulburat sau cu gândul abătut la altceva. Rugăciunea, copilașul meu!
 

Sunt înduioșătoare prezența și grija Sfântului Paisie și, având în vedere că el era trecut la Domnul, cu atât mai uimitoare pentru noi. Însă toate sunt cu putință la Dumnezeu, pentru cei ce Îl iubesc și Îl ascultă.
 

Care a fost sensul încercării atât de grele prin care a trecut acest om? Îl spune chiar el. La întrebarea pusă de consulul Ciprului, dacă i-a folosit cu ceva acea experiență, el a spus: L-am cunoscut pe Dumnezeu, am aflat despre credința mea, m-am regăsit pe mine însumi.
 

(Recenzie de Mădălina-Florina Andreescu)