Prohodul Maicii Domnului
Când Domnul nostru Iisus Hristos a voit să o ia pe Maica Sa lângă Sine, înainte cu trei zile i-a descoperit că urmează să se întâmple mutarea ei de pe pământ la cer și i-a prezis aceasta prin îngerul Său, care, așa cum se spune, era Arhanghelul Gavriil. Îngerul a venit și i-a spus: “Acestea zice Fiul tău: Este vremea să o iau pe Maica Mea lângă Mine! De aceea să nu te tulburi, ci să primești vestea cu desfătare, deoarece te muți la viața cea nemuritoare!”.
Când a auzit Născătoarea de Dumnezeu, s-a bucurat mult și, din dorința ei fierbinte de a se muta la Fiul, s-a urcat în grabă și cu râvnă pe Muntele Măslinilor, ca să se roage, pentru că avea obiceiul, Preafericita, să urce deseori pe munte. Atunci s-a întamplat o minune negraită: când s-a urcat acolo Născătoarea de Dumnezeu, copacii de pe piscul muntelui s-au plecat, ca și cum ar fi fost însuflețiți și făpturi cuvântătoare i s-au închinat, arătându-și în acest fel respectul și cinstind-o pe Doamna și Stăpâna lumii.
După ce s-a rugat îndeajuns, Preacurata s-a întors la casa ei. A aprins lumănări, I-a mulțumit lui Dumnezeu, a chemat rudeniile și pe vecine, a curățat, a împodobit năsălia și a pregătit toate cele necesare pentru înmormântarea ei. Le-a descoperit și celorlalte femei cuvintele pe care i le-a spus îngerul despre mutarea ei la ceruri și, ca mărturie a cuvintelor ei, le-a arătat semnul biruinței și fericirii, pe care i l-a dăruit îngerul: o ramură de finic.
Femeile care au fost chemate, când au auzit această veste tristă, au început să se tânguie și după aceea au rugat-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să nu le lase orfane. Născătoarea de Dumnezeu însă le-a asigurat că, după ce se va muta la ceruri, le va ocroti nu doar pe ele, ci și lumea întreagă. Cu astfel de cuvinte mângâietoare a oprit tristețea lor apăsătoare. După aceea Preacurata a rânduit să primească cele două prietene ale ei, văduve hrănite de Ea, o parte din veșmântul ei.
Și, dintr-odată, o, minune! S-a auzit un glas puternic, ca de tunet, și într-o clipită au sosit de la marginile lumii norii care-i purtau pe Sfinții Apostoli. Împreună cu Apostolii au venit și Sfântul Dionisie Areopagitul, Apostolul Timotei și ceilalți ierarhi înțelepțiți de Dumnezeu. Toți aceștia, când au aflat pricina pentru care au fost adunați laolaltă în chip fulgerător, i-au zis Născătoarei de Dumnezeu: “Cât timp te-am vazut, Stăpână, că traiești și că rămâi în lume, ne-am mângâiat, ca și cum L-am văzut pe Fiul și Stăpânul, și Învățătorul nostru. Dar, deoarece acum, după voia Fiului tău și Dumnezeului nostru, te muți la ceruri, de aceea, așa cum vezi, ne tânguim și lăcrimăm, deși, pe de altă parte, ne bucurăm pentru atâtea lucruri minunate care ni s-au întâmplat!”. Și și-au udat fețele lor cu lacrimi. Atunci Născătoarea de Dumnezeu le-a raspuns: “O, prietenii și ucenicii Fiului și Dumnezeului meu, să nu faceți tânguire și tristețe pentru bucuria mea, ci înmormântați trupul meu așa cum îl voi așeza Eu, deasupra, pe nasalie!”.
Când a spus aceste cuvinte, a ajuns și dumnezeiscul Apostol Pavel, vasul ales. A căzut la picioarele Născătoarei de Dumnezeu, s-a închinat ei și a lăudat-o cu multe cântări cerești: “Bucură-te, o, Maică a Vieții, pricina predicii mele, pentru că, deși n-am trăit cu trupul lângă Fiul tău, văzându-te însă pe tine, am crezut ca L-am văzut pe Acela”. După ce i-a salutat pe toți, s-a întins pe năsălie, și-a încrucișat mâinile, a înălțat rugăciuni către Fiul ei, pentru unirea și pacea întregii lumi, le-a dat Apostolilor și ierarhilor binecuvântarea Fiului ei, Care s-a dat prin Ea oamenilor, și astfel și-a lăsat în mâinile Fiului și Dumnezeului ei sufletul sfânt și plin de lumină.
Atunci, corifeul Apostolilor, Sfântul Petru, a început să-i înalțe Născătoarei de Dumnezeu cântări de laudă la înmormantare, în timp ce ceilalți Apostoli au ridicat năsalia. Unii mergeau înainte, ținând faclii și cântând imnuri, iar alții însoțeau până la mormânt trupul purtător de Dumnezeu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Se auzeau și îngerii din ceruri, care psalmodiau și umpleau văzduhul cu melodiile lor.
Toate acestea nesuferind să le vadă și să le audă mai marii iudeilor, i-au întărâtat pe câțiva din popor și i-au convins să răstoarne năsalia pe care se afla trupul cel sfânt și începător de Viață al Născătoarei de Dumnezeu. Însă dreptatea dumnezeiască i-a ajuns și i-a pedepsit pe cei ce au îndrăznit aceasta, orbindu-i, iar unuia i-a tăiat mâinile, deoarece a fost mai obraznic, năpustindu-se asupra trupului sfânt. Hulitorului i-au rămas agățate mâinile cele îndrăznețe, pe care i le-a tăiat sabia dreptății dumnezeiești, și a ramas, nefericitul, într-o stare cumplită și vrednică de plâns. Dar după aceea a crezut din tot sufletul și s-a vindecat. Și după ce a luat o mică parte din veșmântul Născătoarei de Dumnezeu, l-a pus pe ochii celor orbi și s-au vindecat de orbirea lor și de patima necredinței.
Apostolii au ajuns la Ghetsimani, au înmormântat neprihănitul trup al Născătoarei de Dumnezeu și au așteptat acolo trei zile, ascultând neîncetat în toată această vreme cântările sfinților îngeri. Deoarece din iconomie dumnezeiască Apostolul Toma n-a fost prezent la înmormântarea trupului începător de Viață al Maicii lui Dumnezeu, ci a venit a treia zi, s-a întristat mult, pentru că nu s-a învrednicit să vadă și să audă toate câte le-au auzit și ceilalți Apostoli. De aceea, toți au încuviințat să deschidă mormântul, ca să se inchine trupului Născătoarei de Dumnezeu și Apostolul care lipsise. Toți însă s-au cutremurat când au deschis mormântul și n-au aflat trupul, ci doar giulgiul, care le-a rămas ca mângâiere. S-au întristat, dar s-au și bucurat că au fost martorii mutării trupului Născatoarei de Dumnezeu din mormânt, giulgiul fiind o mărturie nemincinoasă a minunii întâmplate.
Consemnăm aici ca Stăpâna noastră, Născatoarea de Dumnezeu, după adormirea ei de trei zile în mormânt, nu doar s-a mutat, ci a și fost înviată din mormânt și a fost înălțată la ceruri. Adică s-a unit iarași sufletul ei plin de lumină cu trupul purtător al dumnezeirii și în acest fel a fost înviată din mormant. Și, după învierea ei, îndată a fost înălțată cu trupul la ceruri, sau, mai bine spus, mai presus de ceruri. Adevărul acesta îl confirmă gurile insuflate de Duhul Sfânt ale teologilor sfinți, precum Andrei Criteanul, Ioan Damaschin, Sfântul Cozma, Grigorie Palama, Teodor Suditul, Marcu Eugenicul.
(Fragment din “Maica Creștinilor”, Ieromonah Maxim Aghiorâtul)
