08.05.2022

Premierea Concursului “Lumina Învierii – Bucuria inimii”, Ediția a VII-a

220501-Premiere-Concurs-Lumina-Invierii-1

Concursul Lumina Învierii – Bucuria inimii se desfășoară în parohia noastră de mai mulți ani, ajungând, deja, la ediția a VII-a.
 

În fiecare an, în perioada Postului Mare, copiii pot trimite creații proprii, ce fac referire la jertfa Mântuitorului și la bucuria care încununează lumea creștină: Învierea Sa cea de a treia zi.
 

Secțiunile concursului acoperă o paletă amplă de lucrări pe care copiii și tinerii le pot realiza, pornind de la tema dată de titlul evenimentului.
 

Cei mai mari au creat materiale multimedia, folosind diferite programe. Imaginile au fost ilustrative și corelate cu texte al căror conținut denotă că tinerii bisericii cunosc foarte bine semnificația Sfintei Sărbători a Paștelui.
 

Cea de-a doua secțiune, dedicată creației literare, a pus în valoare copii care au capacitatea de a transpune prin versuri și compuneri ceea ce simt despre iubirea și ajutorul dat de Dumnezeu oamenilor. Pe bătrâni I-a mângâiat, pe copii I-a luminat, Pe Hristos eu Îl iubesc și cu El mă-împărtășesc, A plecat la al Său Tată iubitor, În Raiul dăruitor, sau Învierea Lui Hristos noi o pregătim frumos sunt câteva părticele din gândurile scrise pe hârtie de ce mici.
 

Ultima secțiune a cuprins creații precum: picturi, decorațiuni și desene, prin care s-au evidențiat, de asemenea, calitățile artistice ale celor mai mici dintre participanți. Drumul parcurs de Mantuitorul pe drumul spre mântuirea umanității a fost prezentat de micuții creștini așa cum au știut mai bine, fie prin realizarea Sfintei Cruci din flori, fie prin coșulețe cu ouă pictate, fie prin felicitări sau alte tehnici de lucru.
 

În prima Duminica după Paști toți cei care au trimis lucrări destinate temei concursului au fost premiați, recunoscându-li-se, astfel, meritele, implicarea și dorința de a face parte din inima bisericii noastre.
 

Un copil crescut într-o biserică are marele avantaj că Îl va ști pe Dumnezeu de mic, că Îl va respecta ca și adult și că va da învățătură despre El până la bătrânețe…
 

(Text si fotografii de Georgiana Udrea)