Parastas 5 ani Părintele Nicolae Burlan
În noaptea de Sfântul Nicolae a anului 2020, părintele Nicolae Burlan, ctitorul bisericii noastre, a plecat la Domnul. Neașteptat, fulgerător, lăsând multă durere și dor în inimile celor care l-au cunoscut și l-au iubit.
De la plecarea sa la Domnul au trecut, iată, 5 ani, iar anul acesta a plecat spre Marea întâlnire și doamna preoteasă Romelia Burlan, soția sa.
În predica de la slujba parastasului, părintele Iustin Manta a vorbit, în cuvinte pline de dragoste, admirație și recunoștință, despre omul care a fost părintele Nicolae. Nu e ușor, cum spune părintele Iustin, să vorbești despre om, mai ales atunci când acesta a avut multe harisme.
Cum să vorbim cu ușurință despre un om care a înrâurit harul lui Dumnezeu asupra altor oameni? Da, este greu să surprinzi în cuvinte, mai ales când acestea sunt și puține, aspecte ale personalității oamenilor mari. Dar despre cei pe care îi iubești poți vorbi fără teama de a greși. Iar părintele Iustin l-a iubit mult pe părintele Nicolae, de aceea cuvintele sale curg lin, pline de emoție, și ne zugrăvesc un chip nou al părintelui Nicolae, înfrumusețat de trecerea timpului, în inima sa și în inimile noastre: luminos, zâmbitor, cinstit, delicat, ferm, capabil să se adapteze oricărui om cu care vorbea, cu o noblețe aparte…
Valoarea unui om se probează prin ceea ce rămâne după ce el pleacă. Dacă în timpul vieții lucrează smerenia, odată cu trecerea timpului, după ce secunda se pleacă veșniciei, memoria scoate la iveală adevărata valoare și virtute a unui om. Iar părintele Nicolae a rămas viu în inimile celor care l-au iubit. Așa se face că în multe case din parohie oamenii păstrează poze cu părintele Nicolae, pe care le-au pus alături de cele ale părintelui Galeriu sau ale părintelui Constantin Mihoc.
Ce le putem aduce noi celor care ne-au făcut bine în viață? Rugăciunea către Domnul și mulțumirea noastră!
Sărbătoarea Sfântului Nicolae aduce în parohia noastră bucurie domoală, dar profundă, trăită cu maturitate: bucuria de a-i purta numele acestui mare, imens Sfânt, pe de o parte, iar pe de altă parte ne provoacă prin întrebarea: Noi ce facem, în lucrarea noastră? Căci nu este suficient doar să admirăm lucrarea altora, ci să ne uităm și la viața noastră, pentru că fiecare merge înainte cu faptele sale. Nu e suficient doar să citim viețile sfinților și să le admirăm curajul și credința, ci să le și urmăm, căci acum este vremea mântuirii noastre.
Credem că părintele Nicolae a știut să valorifice, din punct de vedere duhovnicesc, vremurile în care a trăit și nădăjduim că s-a arătat înaintea tronului ceresc cu traista plină de fapte bune.
Dumnezeu să-l odihnescă și să-l încredințeze de iubirea noastră!
