Joia Mare

În joia din Săptămâna Mare se săvârșește, în biserici, Denia celor douăsprezece Evanghelii. Pericopele evanghelice de la Ioan și Matei alcătuiesc tabloul complet al pătimirilor Mântuitorului.
 

Îl însoțim pe Hristos în toată această perioadă, încă de când a pornit, din casa Martei și Mariei, triumfător asupra morții. Am auzit, cu El, osanalele mulțumii care L-a întâmpinat la intrarea în Ierusalim, unde venea să moară de bună-voie pentru noi. I-am auzit pe cărturari ispitindu-L cu banul, am văzut-o, cu ochii minții, pe femeia cea păcătoasă care I-a spălat cu mir picioarele, am stat și noi cu ucenicii la masă, când Hristos le-a spălat picioarele, apoi le-a dat să mănânce pâine și să bea vin, statornicind, pentru veșnicie, taina Sfintei Împărtășanii. Am mers apoi în gradina Ghetsimani, unde S-a rugat cu lacrimi de sânge și am văzut cum a fost prins ca un răufăcător, defăimat, lovit, batjocorit și chinuit.
 

Au trecut peste două mii de ani și aceste evenimente continuă să ne cutremure. Ne cutremură trădarea de către unul dintre ai Săi, nedreptatea cu care a fost judecat, ura fără egal îndreptată asupra Sa, ne cutremură inconsecvența mulțimilor, care azi L-au aclamat și mâine L-au condamnat; ne cutremură sadismul călăilor Săi, singurătatea în fața morții, între Cer și pământ; ne cutremură părerea de rău pentru Iuda, care și-a pierdut sufletul, fără să mai fi știut De cât bine s-a făcut uitător, cum spune o cântare de la această slujbă.
 

Și ne cutremură conștientizarea faptului că oamenii sunt aceeași, atunci și acum. Unii L-au ocărât, alții L-au compătimit, alții L-au judecat. La fel e și azi: unii Îl ocărăsc, alții Îl compătimesc, alții Îl judecă. Iar El continuă să se jertfească pentru noi la fiecare Liturghie, pe masa Sfântului Altar.
 

Este aproape imposibil de cuprins cu mintea omenească bunătatea, răbdarea și iubirea Lui. Tăcerea în fața acuzațiilor. Suportarea supliciilor, fără crâcnire. Rugăciunea pentru cei care L-au răstignit. Chinul inimaginabil. Durerea de a se fi simțit părăsit de Tatăl Său. Și iar, singurătatea în durere și suferință.
 

Privindu-L pe Hristos atârnat pe Cruce, cu chipul desfigurat, nu putem să nu ne întrebăm: cât de mult a iubit Dumnezeu lumea? Și cum vom răsplăti vreodată Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă?
 

(Text de Mădălina-Florina Andreescu)