Învierea Domnului

Noaptea de Înviere este cea mai așteptată noapte din an, mai ales de către copiii din parohia noastră. E specială, încărcată de har și de bucurie. Mulți pornesc spre biserică devreme, cu mult înainte de începerea slujbei. Ei sunt gata primii, plasele lor sunt echipate cu păturici și gustări. Pentru că urmează să petreacă noaptea în biserică, până spre dimineață.
 

Cu o jumătate de oră înainte de miezul nopții, în semi-întunericul din interior, doar vocile de la strană se aud, pregătind inimile pentru bucuria care va irupe în curând, odată cu cuvintele Părintelui Veniți de luați lumină! Una câte una, flăcăruile lumânărilor se aprind, iar lumina se răspândește peste tot, ca zorii dimineții.
 

Apoi părintele se îndreaptă către ușă, urmat de toți credincioșii, pentru a săvârși începutul Utreniei Duminicii Sfintelor Paști.
 

Curtea bisericii e plină.
De cei care vin duminică de duminică, de cei care vin o dată pe an, de cei care vin uneori să aprindă o lumânare, de cei care s-au nimerit azi pe aici. Pe toți îi primește Hristos, ca toți să se bucure, exact ca în cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur: și pe cei din urmă, și pe cei dintâi.
 

Când toată suflarea cântă, la început timid, apoi tot mai tare, Hristos a înviat, pare că cerul se unește cu pământul și că toate se bucură de Învierea Domnului cea dătătoare de viață.
 

Apoi, în fata celor prezenți, Părintele rostește predica. Vorbește cu forță, cu grijă și cu iubire. Vorbește despre vestea pe care o vestim de 2000 de ani neîncetat, care ne aduce mare bucurie. Pentru că Învierea Domnului este adevărul care ne face să nu ne mai temem de moarte. Învierea Domnului este adevărul care ne amintește fiii Cărui Dumnezeu suntem. Cu toate acestea, noi mergem adesea întristați prin viață. Uităm că El a înviat, că este prezent aici și acum. Ceea ce trebuie să facem este să afirmăm cu multă tărie Învierea Lui și să nu ne mai temem de moarte. Căci cei care mor rămân vii. Sufletul și conștiința lor rămân vii. Iată cât de puternică este credința noastră: ne oferă antidotul cel mai puternic pentru frica de moarte!
 

Părintele își încheie cuvântul cu îndemnul de a fi lumini ale Învierii, de a ne lăsa inimile cuprinse de lumina Învierii.
 

Iar slujba continuă în biserică. Între răspunsurile de la strană și ale corului de femei, cântarea Hristos a înviat răsare la timpul potrivit, așezând, cu fiecare rostire, lumea pe făgașul ei.
 

Sus, în cafas, în locul destinat copiilor, murmurul se stinge încet-încet. Și cântările Sfintei Liturghii leagănă somnul lor dulce.
 

La finalul slujbei credincioșii se împărtășesc. Copiii întâi. Și întorși în locul lor, ciocnesc primele ouă înroșite și mănâncă prima felie de cozonac împreună.
 

Se termină slujba.
Oamenii pornesc spre casele lor.
 

E Ziua Învierii! Să ne bucurăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm!
 

Hristos a înviat!
 

(Text de Mădălina-Florina Andreescu)