Hramul Sfântul Ierarh Antim Ivireanul – Vecernia

În seara de dinaintea prăznuirii Sfântului Antim Ivireanul, al doilea hram al bisericii noastre, un sobor de preoți a oficiat slujba Vecerniei, unită cu Litia și Acatistul acestui mare sfânt și ocrotitor al bisericii noastre.
 

Viața sa este uimitoare, plină de încercări și suferințe, dar la fel de plină de realizări uriașe, lăsate moștenire generațiilor care i-au urmat.
 

Sfântul Antim s-a născut în Georgia, în anul 1650. În copilărie s-a numit Andrei, iar părinții săi, Ioan și Maria, erau georgieni. Biserica Georgiei, era în acele vremuri, în suferință, din cauza dominației otomane, care nu avea religie creștină și înrobea, politic și social, popoarele pe care le cucerea. Se cunoaște obiceiul Imperiului Otoman de a recruta tineri, în special din rândul popoarelor creștine, pentru a-i dezrădăcina și a-i face să slujească în armata otomană și cauzei islamului.
 

La fel s-a întâmplat și cu Andrei. A fost vândut turcilor, la vârsta de 7 ani, de către unii compatrioți ai lui, și a ajuns rob în zona Palestinei, unde a stat până la vârsta de 25 de ani, când a fost răscumpărat de Patriarhul Ierusalimului, Dosithei Notara. Acesta l-a luat ucenic apropiat, iar în anul 1685 l-a tuns în monahism, dându-i numele de Antim.
 

Din perioada grea, plină de umilințe, greutăți, invidii, dor de părinți și suferințe de tot felul pe care le va fi îndurat în robie, apoi ca om liber, dar tot departe de casă, Sfântul Antim a știut să culeagă rod bun, dobândind multe daruri: cunoaștere teologică și științifică, învățarea multor limbi străine – turcă, greacă, arabă – și deprinderi artistice (sculptură, desene, broderii).
 

În primăvara anului 1686, probabil însoțit de patriarhul Dosithei, monahul Antim ajunge la mânăstirea Cetățuia, de lângă Iași. Aici începe să învețe limbile română și slavonă, sub îndrumarea starețului mănăstirii, Macarie ieromonahul, căruia îi va și succeda la egumenie.
 

În Moldova va tipări primele cărți de cult, apoi va merge in Țara Românească, unde va continua tipărirea cărților de cult și de credință creștină, inițiativă susținută material mai alea de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. După întâlnirea lor, probabil la București, între ei se va naște o puternică prietenie, bazată pe respect și prețuire reciprocă. Antim va urca la rangul de stareț al mănăstirii Snagov (1696), Episcop al Râmnicului (1705) și Mitropolit al Țării Românești (1708).
 

Sfântul Antim a întrunit în persoana sa belșug de daruri și talanți: o viață duhovnicească sporită, o prolifică activitate tipografică și culturală; a fost, de asemenea, un înțelept administrator și chivernisitor al bunurilor bisericești. Pentru toate acestea stau dovadă mulțimea cărților tipărite sub îngrijirea sa, icoanele și sculpturile în lemn și piatră, bisericile și mănăstirile construite și restaurate de el.
 

Pentru că a luptat cu înflăcărare, alături de domnitorul Constantin Brâncoveanu, pentru afirmarea poporului român împotriva dominației otomane, Mitropolitul Antim a fost întemnițat de Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot, în primăvara anului 1716 și supus la cumplite defăimări și chinuri. Pentru că a refuzat să își dea demisia, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a fost caterisit pe nedrept de Patriarhia Ecumenică, urmând să fie închis pe viață în Mănăstirea “Sfânta Ecaterina” de pe Muntele Sinai. Pe drum însă, spre finalul lunii septembrie 1716, ostașii turci l-au omorât, lângă Adrianopol (Turcia de astăzi).
 

Abia după 250 de ani este anulată caterisirea, de către Patriarhia Ecumenică, iar în anul 1992 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române stabilește canonizarea Sfântului Antim Ivireanul, cu dată de prăznuire 27 septembrie.
 

(Text de Mădălina-Florina Andreescu)