Hramul Sfântul Ierarh Antim Ivireanul – Sfânta Liturghie

Pe 27 septembrie, sărbătoarea Sfântului Antim Ivireanul a adunat multi credincioși care au venit să-l cinstească și să prăznuiască al doilea hram al bisericii noastre într-o zi frumoasă de toamnă.
 

Sfântul Antim este unul dintre cei mai mari cărturari români – tipograf, redactor, editor și creator de limbaj bisericesc în limba română – deși el este de neam georgian, din Iviria, Georgia de azi.
 

S-a născut la jumătatea secolului al XVII-lea, cu numele de Andrei, iar viața sa a fost plină de greutăți, măriri și căderi. De mic a fost luat prizonier de turci și dus la Constantinopol, unde a cunoscut toate greutățile vieții de rob. Ulterior a fost eliberat și a trăit o vreme în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învățat multe meșteșuguri, iar mai târziu s-a și călugărit, luând numele de Antim, deși alte surse pun ca perioadă a călugăriei sale venirea în Țara Românească.
 

În jurul anului 1690 domnitorul Constantin Brâncoveanu, apreciind darurile sale deosebite, l-a adus în țara noastră. Aici, călugărul Antim a desfășurat o activitate deosebită în domeniul tipografiei, meșteșug deprins în perioada petrecută la Constantinopol. S-a învrednicit cu scrierile bisericești, cea mai de seamă lucrarea a sa fiind Didahiile, o colecție de predici ținute de el, la marile sărbători de peste an.
 

În anul 1708 a fost pus în scaunul de Mitropolit al Țării Românești, după ce a fost egumen al mănăstirii Snagov și episcop de Râmnic. Demnitatea de mitropolit a îndeplinit-o după modelul Păstorului cel bun, de la care a învățat să fie bun și smerit cu inima.
 

Deși a iubit poporul român ca și cum ar fi fost poporul lui și în ciuda extraordinarei lucrări și a aportului adus la răspândirea limbii române în spațiul liturgic, sfârșitul său a fost tragic.
 

În toamna anului 1716, la cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot al Țării Românești), a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic și condamnat la exil pe viață în Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai. Însă nu a mai ajuns acolo căci, pe drumul spre locul exilului, a fost ucis de ostașii turci din escortă, iar trupul său a fost aruncat în râul Marița, în apropiere de Adrianopol.
 

La câțiva ani după uciderea sa, Patriarhia Ecumenică a ridicat caterisirea nedreaptă, iar în anul 1992, Sfântul Antim Ivireanul a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.
 

(Text de Mădălina-Florina Andreescu)