04.10.2021

Hramul Sfântul Ierarh Antim Ivireanul – Priveghere

210926-Priveghere-Sf-Antim-14

Ce poate fi mai frumos decât o vecernie într-o după-amiază blând însorită de duminică tomnatică?
 

Vecernia prăznuirii Sfântului Antim Ivireanul, unul din ocrotitorii bisericii noastre!
 

Oamenii ascultă în liniște, în interiorul bisericii, în picioare sau pe scaune, iar alții, în curte, pe băncuțe, slujba în care un sobor de preoți aduce cinstire celui care a fost cel mai mare mitropolit al Țării Românești, Sfântul Antim Ivireanul, a cărui figură luminoasă a rămas puțin cunoscută.
 

A fost străin de neam, fiind de loc din Georgia sau Iviria, de unde îi vine și numele de Ivireanul. Rămas orfan de mic, a fost vândut la Constantinopol, ținut în robie și umilit de turci, într-o țară străină și ostilă lui. Însă a fost răscumpărat de însuși domnitorul Constantin Brâncoveanu, impresionat de darurile sale minunate. Căci învățase sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă.
 

Sfântul Antim a rămas în istoria bisericii prin contribuția sa remarcabilă la introducerea limbii române în slujbă, lucru cu atât mai minunat cu cât el nu era un vorbitor nativ de limbă română, însă a reușit să creeze o limbă liturgică limpede, care a fost înțeleasă de contemporanii săi și este folosită până astăzi.
 

Sfârșitul vieții sale a venit la scurt timp după martiriul Sfântului Constantin Brâncoveanu și al fiilor săi, fiind și el ucis de turci în timp ce era dus către locul de exil din muntele Sinai.
 

La vremuri grele și oameni mari trebuie, spune acatistul său, iar pilda Sfântului se cade să ne fie vie în inimi, model de râvnă, de trudă, de asumare și de curaj.
 

S-a plecat ziua către noapte. Biserica se profilează și mai luminoasă în amurgul cald, cu ferestrele galbene ce o înconjoară de jur-împrejur. Afară, în curtea încă verde, copiii fericiți își poartă pașii sub privirile grijulii și iubitoare ale mamelor lor.
 

Mâine avem Sfânta Liturghie.
 

Plecăm spre case cu gânduri de rugăciune spre Sfântul care, străin de neam, a iubit limba și țara noastră cu evlavie, arătându-se vrednic de ele ca orice român iubitor de neam.
 

(Text de Mădălina-Florina Andreescu)