Floriile

Dacă postul Paștelui este asemănător cu un urcuș duhovnicesc, atunci sărbătoarea Floriilor poate fi asemănată cu un popas pe un platou, în care ne odihnim puțin înainte de ultima parte a drumului care ne duce spre vârf – Învierea Domnului. După ea urmează Săptămâna Mare, numită astfel pentru că în timpul ei ne amintim de pătimirile Domnului, răstignirea și Învierea Sa.
 

Floriile sau Intrarea Domnului în Ierusalim este un praznic împărătesc, o sărbătoare a bucuriei, care ne amintește de primirea triumfală a Mântuitorului. Oamenii L-au întâmpinat ca pe un rege, cu ramuri verzi în mâini, cu urale, punându-i pe jos hainele lor și strigându-I “Osana” (cuvânt ebraic care înseamnă “mântuiește”). Este a doua oară, după împăratul David, când evreii întâmpină cu acest fast regesc un om. Dacă David era rege cu adevărat când a fost primit în Ierusalim, Iisus este primit ca un rege, deși El nu era un rege recunoscut oficial. Totuși, oamenii îl ovaționează și îl întâmpină ca pe un biruitor.
 

De trei ani, acești oameni Îl urmează, îi sorb cuvintele pline de iubire și de speranță, Îl iubesc și Îl caută peste tot, punându-și la picioarele Lui durerile și bolnavii lor. Ei știu de toate minunile făcute de El, de orbii care văd, de paraliticii care umblă, de bolnavii care s-au făcut sănătoși. Știu, mai ales, că tocmai îl inviase pe Lazăr cel mort de patru zile, care apoi mâncase cu El la masă. Au încredere deplină în puterea Lui și cred că El poate orice.
 

De aceea, acum așteaptă minunea supremă: eliberarea de sub jugul roman! El este regele pe care ei îl vor! El este regele cel așteptat, de aceea îl și primesc ca pe un adevărat rege, sfidând stăpânirea romană.
 

Oamenii strigă înaintea lui cu versuri din psalmi pentru că Duhul sfânt “a mișcat inimile lor spre lauda și slava lui Hristos”, după cum scrie în Sinaxarul acestei sărbători.
 

Și regele acesta vine și intră în cetate smerit, pe un mânz de asină, împlinind profeția proorocului Zaharia, abia tresărind la manifestările euforice ale mulțimii. Nu e în El mândrie, nu e privirea semeață a conducătorilor obișnuiți cu osanale, nu poartă haine scumpe, nu îl însoțește un alai impunător, nu-i înconjurat de nicio armată.
 

Pentru că El vrea să fie împăratul inimilor lor, El vrea să fie Cel care îi iubește și le poartă de grijă, iar ei să știe că la El găsesc alinarea. Acest rege vrea El să le fie, de aceea acceptă tot entuziasmul lor, tot fastul acesta care nu Îi este propriu. De fapt, le acceptă recunoștința și recunoașterea și o face tot pentru ei, nu pentru El, sperând, poate, să mai salveze ceva din aceste suflete care peste doar câteva zile îi vor cere moartea.
 

Ce învățăm din praznicul Intrării Domnului în Ierusalim? Pe de o parte, învățăm să nu fugim de soartă, ci să ne-o asumăm, așa cum a făcut Domnul. Învățăm, de asemenea, că dragostea și admirația oamenilor sunt schimbătoare și trecătoare.
 

Pe de altă parte, învățăm să Îl primim pe Hristos în inimile și în viața noastră ca pe singurul și adevăratul Împărat. Învățăm să Îl mărturisim cu credință și fără teamă, punându-ne toată nădejdea în El.
 

Și, mai ales, învățăm că Domnul ne vrea statornici în credință, atât la bucurie, cât și la necaz. Iar de-ar fi să Îl uităm, să ne amintim întotdeauna că El a înviat pentru toți și că ne va fi alături până la sfârșitul veacurilor.
 

(Text de Mădălina-Florina Andreescu)