Floriile – Intrarea Domnului în Ierusalim

Duminică, 28 aprilie, am sărbătorit praznicul Intrării Domnului în Ierusalim. Zi de sărbătoare și de popas sufletesc, ziua Floriilor marchează trecerea a 40 de zile de la începutul Postului Mare și intrarea în Săptămâna Mare, a pătimirilor Domnului nostru Iisus.
 

Sărbătoarea aceasta, deși este una de bucurie, are în ea, deopotrivă, pregustarea morții pe care Mântuitorul o va suferi. Parcă niciuna dintre sărbători nu are atât de pronunțată această ambivalență – bucuria și durerea, admirația și invidia, prosternarea și trădarea, iubirea și ura. Firea umană se dezvăluie aici în toată complexitatea ei.
 

Iisus vine spre Ierusalim, din Betania, din casa Martei și a Mariei, surorile lui Lazăr cel tocmai înviat de El. Din casa lor deschisă și plină de pace, El intră în templul împietrit și răzvrătit. De la masa lor așternută cu bunătăți, vine la un popor dornic de sânge. De la bucuria învierii prietenului Său, vine la invidia ce stă să omoare, a cărturarilor și a fariseilor.
 

Și de toate acestea numai Unul este conștient deplin. Dar El nu se teme de moarte. Hristos știe încotro se îndreaptă și merge de bună-voie să moară pentru noi. În mijlocul mulțimii entuziaste care îi cântă Osana, ca unui împărat, și care îi așterne înaintea pașilor haine și ramuri de finic, sufletul lui plânge de durere, pentru ei și pentru El, Cel care va suferi cea mai cumplită moarte – răstignirea.
 

Hristos intră în Ierusalim ca un împărat, dar nu călare pe cal, ca un împărat războinic, ci călare pe un mânz de asină, ca un împărat al păcii. Este primit cu bucurie și cu stâlpări de cei simpli și de copii, de cei săraci, de cei care nu au pe nimeni și care văd în El pe împăratul lumesc ce-i va elibera de jugul roman. Alții poate Îl văd ca pe Însuși Fiul lui Dumnezeu. Numai arhiereii, cărturarii și fariseii nu se bucură. Ei nu vor un împărat desculț, sărac, smerit și blând, ci unul care să le acopere neputințele și fărădelegile. Unul asemenea lor, nu unul mai bun, după care să se ducă poporul.
 

Intrarea Domnului în Ierusalim, în strigătele și aclamațiile mulțimii, este momentul în care mai marii sinagogii se hotărăsc să-L omoare. Iar peste numai câteva zile, aceiași oameni care îi strigaseră “Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!”, vor striga “Răstignește-L!”. Iată cât de trainică este susținerea lumească! Iată cât de nestatornică și ușor de cumpărat este conștiința omului! Iată cât de repede se schimbă soarta unui om!
 

Cu ce rămânem din semnificația acestui praznic al Intrării Domnului în Ierusalim? Cu reflecția asupra vieții noastre spirituale; cu întrebarea pe care să ne-o adresăm fiecare dintre noi: “Eu ce aș fi strigat dacă aș fi fost acolo?” Cu hotărârea de a-i fi credincioși lui Hristos până la capăt, atât în bucurie, cât și în durere, pe tot drumul, până la cruce. Cu învățătura că smerenia și biruința sunt strâns legate una de cealaltă și că adevărata biruință o găsim în această lecție de smerenie pe care ne-a predat-o Hristos. Căci El ne-a arătat că Învierea este posibilă numai prin crucea asumată de bună-voie.
 

(Text de Mădălina-Florina Andreescu)