Floriile

În ultima duminică din Postul Mare, Biserica a rânduit să prăznuim sărbătoarea denumită popular Floriile – Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim sau Duminica Stâlpărilor.
 

Urmând Sâmbetei lui Lazăr cel înviat a patra zi, acest praznic împărătesc face trecerea spre Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru.
 

O sărbătoare a bucuriei dublată de conștiința suferințelor care vor urma.
 

Ce fericit era Ierusalimul!
Primind pe Împărat cu osanale,
Îi așternea și hainele, pe cale,
Să calce peste ele, lin, asinul.
 

Iar El intra, venea cu tot seninul,
Cu toată pacea și blândețea Sa,
Venea, iubind pe toți, deși știa
Cât chin Îi pregătea Ierusalimul…
(Brândușa Vrânceanu)
 

Domnul Hristos intră în Ierusalim călare pe un mânz de asină, ce era urmat de mama lui. Intră triumfător, căci îl înviase pe Lazăr. Totuși, El alege nu un cal semeț, ca împărații de odinioară, ce intrau triumfători din războaie, ci un mânz de asină.
 

Prin aceasta El vrea să arate, indirect, că nu este eliberatorul, cel așteptat de iudei să-i scape de sub jugul roman. Că nu este un împărat lumesc, ca împărații de odinioară, războinici, venit să aducă sabie, ci este Împăratul păcii.
 

Iisus intră blând, în strigătele de “Osana” ale oamenilor, bărbați, femei, copii și prunci, printre ramuri de finic și măslin.
 

Iisus intră smerit, șezând pe mânzul asinei, primindu-și cu demnitate martiriul. Intră, acceptând de bună voie moartea pe cruce.
 

Cum va fi fost inima Sa, auzindu-i și văzându-le bucuria? Cum se va fi putut uita la ei cu dragoste, știind că peste câteva zile îi vor cere răstignirea? Cum va fi putut intra în orașul care Îl va chinui și omorî?
 

Să privim, cu ochii minții, mulțimea care îl aclamă, plină de bucurie, încântare și așteptări lumești! Să ne imaginăm cum strigătele lor înseamnă anticiparea unei bucurii pe care ei și-o închipuie, o bucurie ca după împlinirea unei cereri, cererea de a-i elibera de romani. Iisus este acum important, puternic, mare, în ochii lor. De aceea Îl întâmpină astfel. Iar când își dau seama că El nu este astfel, ce fac? Se întorc împotriva Lui și, plini de ură, Îi cer răstignirea.
 

Oare nu suntem și noi în mulțimea aceea? Și în cea care strigă “Osana”, și în cea care strigă “Răstignește-L”?
 

De câte ori nu am fost dezamăgiți că nu ni s-a împlinit o cerere oarecare către Dumnezeu? De câte nu ne-am mâniat că nu a făcut lucrurile așa cum voiam noi să fie făcute, crezând că știm mai bine cum trebuie să fie? De câte ori nu ne-am răzvrătit că altora le merge bine, pe când noi avem greutăți?
 

Însă nu Dumnezeu este de vină pentru dezamăgirile noastre. Noi, oamenii, suntem dezamăgiti pentru că avem așteptări false.
 

Minunile pe care le-a făcut Hristos au fost făcute pentru a arăta dragostea Lui față de om, pentru ca niciodată să nu deznădăjduim, iar nu pentru a ne arăta că cel care crede va trăi veșnic sau nu va suferi niciodată.
 

Iar dacă privim cu inima pătimirile Sale și moartea pe cruce, urmate de înviere, vom înțelege însăși taina ortodoxiei.
 

Sărbătoarea Floriilor ne cheamă să ne pregătim sufletele cu virtuțile pe care le-am agonisit în cele 40 de zile de post, pentru a-L primi pe Hristos în inima noastră, atunci când va învia în lumină, cu moartea pe moarte călcând.
 

(Text de Mădălina-Florina Andreescu)