06.07.2020

Duminica vindecării slugii sutașului

200705-Duminica-Sutasului-10

Duminica de azi a adunat, ca de obicei, credincioșii în biserica noastră. Cei mai tineri au ales să rămână în curte, îndurând canicula, iar cei mai în vârstă au participat la slujbă din interiorul bisericii.
 

Răspunsurile la strană au fost date de o parte a corului parohial, răsfrângând peste toți dorul de comuniune strâns cu arzândă așteptare în inimi în perioada de distanțare fizică.
 

În această duminică, a 4-a după Rusalii, s-a citit Evanghelia vindecării slugii sutașului din Capernaum.
 

În timp ce intra în localitatea amintită, unde se retrăgea din când în când, Mântuitorul a fost întâmpinat de un sutaș, care slujea în armata romană, având în subordine o sută de ostași.
 

Acest sutaș roman ne umple de uimire prin smerenia, iubirea de semeni și credința care îl caracterizau.
 

El vine înaintea lui Hristos, membru al poporului pe care îl stăpânea, și cere ajutor nu pentru un superior al său, nu pentru un casnic al său, ci pentru sluga lui, care era pe moarte.
 

Nu îi pasă de ceea ce ar spune ceilalți despre gestul său, se supune desconsiderării lor și câștigă aprecierea Domnului.
 

Iar când Hristos spune că va veni în casa lui și îi va vindeca sluga, sutașul iubitor de semeni ne umple de mirare cu smerenia lui: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu.
 

Această smerenie a unui păgân ne rușinează pe mulți dintre noi care ne simțim îndreptățiti să fim ascultați în tot ceea ce cerem.
 

Sutașul continuă, uimindu-L cu credința lui și pe Domnul, când spune: Zi numai cu cuvântul și se va vindeca!. Iar sluga s-a vindecat.
 

Din faptul că Hristos a ascultat rugăciunea de mijlocire a sutașului pentru sluga lui, învățăm că Domnul ascultă degrabă rugăciunea pe care o facem pentru semeni. O astfel de rugăciune este rodul punerii în practică a noii porunci date de Hristos: Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul, după cum și Eu V-am iubit pe voi.
 

Iar dacă Domnul, Mijlocitorul, ascultă rugăciunea sutașului, suntem convinși că ascultă rugăciunile de mijlocire pe care sfinții le fac pentru noi.
 

Rezultatul rugăciunii smerite, din iubire pentru semen și pline de credință este vindecarea.
 

Iată lecția pe care, peste sute de ani, sutașul continuă să ne-o dea și pe care sperăm să ne-o putem însuși!