06.03.2016

Duminica Înfricoșătoarei Judecăți

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Predici


Acum, Sfânta Biserică ne amintește de Înfricoșata Judecată. Ea ne-a trimis deja să învățăm de la vameșul smerit strigatul: “Doamne, milostiv fie mie, păcătosului!” Ea ne-a îndemnat să nu ne lăsăm să cădem, ci, urmând fiului risipitor, să ne sculăm și să mergem la Milostivul Tatăl Ceresc și să-L rugăm să ne primească pe noi, cei nevrednici, a ne numi fii ai Lui, măcar ca pe niște năimiți. Ea se mai teme, însă, ca nu cumva, din neluare-aminte, să trecem nebăgate în seamă aceste lecții și să rămânem, din pricina împietririi inimii, încurcați în păcate. Aceasta este pricina pentru care acum, sugrăvind priveliștea Înfricoșatei Judecăți, ea vestește încă și mai răsunător: “Pocăiți-vă! Dacă nu vă veți pocăi, veți pieri cu toții. Iată, Dumnezeu a rânduit o zi în care va scoate la lumină cele ascunse întru întuneric, va descoperi sfaturile inimilor omenești și va răsplăti fiecăruia după fapetele lui. Atunci nu va mai fi nici o cruțare pentru cei păcătoși. Vor intra întru bucuria Domnului numai drepții și numai cei ce s-au supus nefericirii de a cădea în păcate, dar apoi au adus pocăință nefățarnică și și-au îndreptat viață. Așadar, gândindu-vă la această zi înfricoșătoare, încetați să păcătuiți, pocăiți-vă și hotărâți-vă cu neclintire să umblați nebătut întru poruncile lui Dumenzeu”.
 

Și, cu adevărat, nici un adevăr nu are atâta putere să înmoaie inima nepocăită, ca adevărul privitor la Înfricoșata Judecată a lui Dumnezeu. Vrăjmașul știe asta și face fel de fel de viclenii pentru a ne aduce într-o stare în care fie să nu ne mai gândim deloc la această judecată, fie, dacă ne gândim vreodată, să ne gândim în treacăt, fără a duce acest gând până în inimă și fără a-l lăsa să-și desfășoare acolo deplina sa lucrare. Dacă amintirea judecății nu s-ar depărta de la noi, iar puterea ei ar fi primită cu toată inima noastră, n-ar mai fi păcătoși – sau oamenii ar păcătui numai din întâmplare, fără să vrea, pentru puțină vreme, și s-ar scula îndată după căderea cea neașteptată. Dar, iată, nu intrăm în voia lui Dumnezeu, drept care și păcătuim, și ne învechim în păcate prin nepocăință.
 

Veniți, deci, fraților, să-l întrecem în dibăcie pe vrăjmașul, care ne întunecă, și să hotărâm ca de acum înainte să ne aducem aminte de Înfricoșata Judecată și să primim cu inima toată puterea ei și toată frica ei!
 

Să ne zugrăvim în minte priveliștea Înfricoșatei Judecăți și să o purtăm cu noi neîncetat. În viața de zi cu zi vedem cerul deasupra noastră cu soarele și ceilalți luminători cerești, și celelalte făpturi împrejurul nostru: la fel să ne punem rânduială și în duh. Pe cer să Îl vedem pe Dumnezeu Judecătorul, nenumărații îngeri, iar împrejurul nostru pe toți fiii oamenilor, de la începutul lumii și până la sfârșitul ei, stând înaintea Lui cu frică și cutremur. Tot acolo sunt râurile de foc și cărțile conștiințelor deschise. Judecata e pregătită! Cu acest gând să umplem mintea noatră și să nu ne îndepărtăm luarea-aminte de la el. Sculându-ne din pat, să luăm aminte la sufletul nostru: “Cugetând la ziua cea înfricoșătoare, priveghează, suflete!”; iar atunci când mergem spre somn, să ne spunem: “Iată, mormântul îmi stă înainte; iată, moartea îmi stă de fața”. Și în fiecare zi să spunem cât mai des: “Doamne, izbăvește-mă de muncile cele veșnice, de viermele cel rău și de tartar!” Căci fie că ne amintim sau nu de judecată, de ea nu vom scăpa. Dar dacă ne vom aminti, vom putea scăpa de hotărârile ei cele cumplite. Acest gând ne va învața să ne indepărtăm de ceea ce face judecata înfricoșătoare, și frica judecății ne va izbăvi de osânda cea înfricoșătoare.
 

Totul este ca acest gând să nu rămână în noi deșert; să-l adâncim și să primim cu inima și judecata, și învinuirea, și hotărârea judecății.
 

Oare acum e cineva care să judece drept cu privire la sine și să fie judecat drept de către ceilalți? Iubirea de sine ne ascunde de noi înșine și de judecata conștiinței noastre; trupul și înfățișarea cuviincioasă ne sunt scut în față puterii de pătrundere a celor ce ne înconjoară. Uitând de Dumnezeu, ajungem să spunem, chiar dacă nu cu voce tare, ci în noi înșine: “Nu vede Dumnezeu!” La judecată nu va fi așa: nu ne vom mai putea ascunde nici față de noi înșine, și ceilalți ne vor vedea așa cum suntem de fapt în cuvinte, fapte și simțiri. Fiecare, văzându-se, va înțelege că este văzut de toți și este străbătut de ochii mai luminoși ca soarele ai lui Dumnezeu. Această conștiință a faptului că păcatele sale sunt văzute de către toți îl va covârși pe păcătos și va face ca pentru el să fi fost mai ușor dacă munții ar fi căzut și l-ar fi acoperit decât să stea, descoperit privirilor atât cerești, cât și pământești.
 

Acum suntem inventivi la pogorăminte și ne dezvinovățim în fel și chip față de noi înșine, și fața de ceilalți, și față de Dumnezeu. Atunci nu va mai fi loc pentru dezvinovățiri de nici un fel. Și conștiința noastră ne va spune: “De ce ai făcut așa?” Și în ochii celorlalți vom citi: “De ce te-ai purtat așa?” Și de la Domnul se va întipări în inimă mustrarea: “Așa se cuvenea să faci?” Aceste osândiri și mustrări din toate părțile se vor îngrămădi în suflet, îl vor pătrunde și îl vor covârși – iar dezvinovățiri nu se vor afla și să ne ascundem nu va fi unde. Această nouă greutate – greutatea osândirii venite din toate părțile și căreia nu i se va putea răspunde prin nici un fel de îndreptățire – îl va împovăra în chip și mai nesuferit pe păcătosul lipsit de orice bucurie.
 

În vremea de acum tărăgănarea anchetei nu rareori ușurează soarta criminalului și đă nădejdea achitării. Dincolo nu va fi așa. Totul se va săvârși într-o clipă: judecata va fi fără anchetă, osânda – fără consultarea legilor, și împotriviri nu vor fi. La porunca lui Dumnezeu, drepții vor fi despărțiți de păcătoși ca oile de capre, și toți vor amuți, neavând ce să spună împotriva acelei judecăți și osânde. Va fi așteptată ultima lovitură dată celui păcătos – hotărârea: “Veniți, binecuvântaților!… Plecați păcătoșilor!…” Hotărârea va fi fără întoarcere și cu neputință de schimbat, pecetluind soarta fiecăruia pe toți vecii nesfârșiți. Veci nesfârșiți va răsuna în urechile păcătosului osândit: “Pleacă, blestematule!…”, în vreme ce veci nesfârșiți îl va ferici pe drept cuvântul dulce: “Vino, binecuvântatule!” Această greutate a lepădării [respingerii] de către Dumnezeu este cea mai nesuferită greutate ce are să-i împovăreze pe păcătoșii nepocăiți.
 

Iată ce va fi! Și iată ce vrea să întipărească acum în inimile noastre Sfânta Biserică! Deci să primim în simțire acum această lipsă desăvârșită de bucurie a stării în care va intra păcătosul când va veni ziua cea de pe urmă – lipsa desăvârșită de bucurie a stării în care va intra păcătosul când va veni ziua cea de pe urmă – lipsa desăvârșită de bucurie în care îl va pune judecata, învinuirea și hotărârea ce se vor săvârși atunci: s-o primim în simțire și să ne îngrijim a scăpa de ea. Nimeni nu va putea să ocolească judecata. Totul va fi așa cum este scris. Cerul și pământul vor trece, iar cuvântul lui Dumnezeu despre faptul că ele vor trece și apoi va fi judecata, acest cuvânt nu va trece. Oare ne suntem nouă înșine vrăjmași? Nu cred. Deci să ne grăbim a scăpa de necazul, chinul și deznădejdea cu care ne amenință ziua cea de pe urmă/ Cum să scăpăm de ele? Fie prin dreptate, fie prin milostiva îndreptățire dată de Dumnezeu. Dacă nu ai dreptatea datorită căreia să poți sta împreună cu cei aflați de-a dreapta Judecătorului, sârguiește să te îndreptățești din timp înaintea lui Dumnezeu spălându-te în lacrimi de pocăință și curățindu-te prin nevoințele lepădării de sine – și vei fi primit în numărul lor prin milostivirea îndreptățitoare, dacă nu prin dreptate.
 

Iată, deja începe vremea bineprimită pentru acest lucru! Deja s-a apropiat intrarea în post. Împuținarea îndestulării trebuințelor trupești a fost rânduită anume spre a face mai mult pentru lucrările duhului. Deci pregătiți-vă! Iar de ceea ce obișnuiește să strice săptămâna care vă stă înainte, de relele obiceiuri ale lumii, feriți-vă pe cât vă lasă situația voastră lumească și neputințele caracterelor voastre, ca să purcedem pregătiți îndeajuns la alegerea postului și pregătirii pentru Sfânta Împărtășanie, să ne statornicim întru curăție și să ne întărim putința de a ne înfățișa pregătiți și înfricoșatului scaun al Judecătorului tuturor – Dumnezeu. Amin!
 

(26 februarie 1861)