Duminica Floriilor

Deși nu au venit cu soare, ca în versurile lui Alecsandri, Floriile au venit anul acesta cu ploaie și frig, dar și cu bucurie, cu stâlpări și cântări de slavă lui Dumnezeu.
 

Numită popular Floriile sau Duminica stâlpărilor, sărbătoarea de azi, Intrarea Domnului în Ierusalim, amintește de mai multe evenimente care au culminat cu intrarea Domnului în Ierusalim, călare pe mânzul asinei, după ce îl înviase pe Lazăr, în Betania. Aceasta era a treia înviere înfăptuită de Mântuitorul, după învierea fiicei lui Iair și a fiului văduvei din Nain. Pe fiecare dintre ei Domnul îi înviase la rugămintea celor dragi sau din milă pentru durerea lor. Acum Însuși Mântuitorul lăcrimase pentru cel adormit, căci îl considera prietenul Lui: Lazăr, prietenul nostru, a adormit. Ce lucru minunat să te numească Hristos prietenul Său!
 

Așadar, Hristos îl înviase pe Lazăr, cu care apoi a stat la masă, iar Maria, sora lui Lazăr, I-a spălat picioarele cu mir de nard, apoi le-a șters cu părul capului ei. Gestul ei a scos la iveală răutatea lui Iuda, care ar fi vrut ca acel mir să se fi vândut, iar banii să se fi dat săracilor. Însă Mântuitorul îi ia apărarea Mariei și îi dă gestului ei o semnificație de mare adâncime: pentru ziua îngropării Mele a făcut aceasta.
 

Cine se gândea atunci că peste numai șase zile Domnul avea să fie răstignit?
 

După ce pleacă din Betania, Hristos pornește spre Ierusalim pentru sărbătoarea Paștilor, alegând pentru acest drum mânzul unei asine, adus de ucenici, la porunca Sa.
 

Dar minunea învierii lui Lazăr nu a rămas ascunsă. Cei care au fost acolo au văzut cu ochii lor. Ei au fugit la Ierusalim și au vestit învierea lui Lazăr.
 

Așadar, Iisus pleacă din Betania înconjurat de mulțime mare, plină de bucurie și de entuziasm pentru minunea înfăptuită de El. Această mulțime se întâlnește cu mulțimea din Ierusalim, mulțime de oameni curioși să Îl vadă pe Cel care poate învia morții. Oamenii se bucură, îi strigă Osana, Fiul lui David, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului, îi aștern înainte hainele lor și țin în mâini ramuri de finic și de măslin. Astfel este purtat prin tot Ierusalimul Împăratul păcii. Însăși asina simbolizează pacea, căci acest animal era folosit la călărie în vremuri de pace.
 

În toată această mulțime zgomotoasă și entuzistă un singur om este trist – Însuși Hristos, care știe că peste numai câteva zile aceeași oameni care acum îi strigă Osana, vor striga Răstignește-L, nerecunoscători și dezamăgiți că nu îi scăpa de jugul roman, așa cum și-ar fi dorit.
 

Intrarea Domnului în Ierusalim înseamnă împlinirea profeției lui Zaharia: Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei (9:9). Intrarea Lui Hristos în Ierusalim simbolizează intrarea Lui, cu umanitatea asumată și îndumnezeită, în Ierusalimul ceresc.
 

Stâlpările reprezintă virtuțile cu care trebuie să-L primim pe Hristos în Ierusalimul din noi, în inima noastră.
 

Se cuvine așadar ca toți cei care poartă nume de flori, dar și toți oamenii care vor să se mântuiască, să devină purtători de stâlpări duhovnicești, punând în practică învățătura lui Dumnezeu, împlinindu-i poruncile, ca astfel să ajungă să-L cunoască și să-L întâlnească în Ierusalimul ceresc, acolo unde ne așteaptă pe toți, la vremea cuvenită.
 

(Text de Mădălina-Florina Andreescu)