Cateheza despre “Istoria creștinismului pe teritoriul țării noastre”
Începuturile creștinismului pe teritoriul țării noastre – Sfântul Apostol Andrei:
În sprijinul evanghelizării Daciei Pontice de către Apostolul Andrei vin și unele colinde și creații folclorice dobrogene și din stânga Prutului (de pildă, balada Sf. Andrei), precum și unele toponimice (Peștera Sf. Andrei – în comuna Ion Corvin, în sudul Dobrogei, Pârâiașul Sf. Andrei, Apa Sfântului ș.a.). Există deci o serie de mărturii istorice, precum și unele folclorice-toponimice, care dovedesc că o parte a teritoriului României a fost evanghelizat de unul dintre ucenicii Mântuitorului, și anume de Sfântul Apostol Andrei.
Mărturii arheologice:
Dintre obiectele obiectele creștine din secolul IV, cel mai important este binecunoscutul donarium (tăblită votivă) din bronz , de formă dreptunghiulară (32,5 x 13,2 cm), cu inscriptia latină: Ego Zenovius votum posui. Obiectul a fost descoperit în 1775 la Biertan (jud. Sibiu) În partea inferioară a tăbliței, o verigă permitea să se prindă de ea un mic disc (diametru de 19,5cm), tot din bronz, cu monograma lui Hristos, formată din litere grecești XP (chrisma sau chrismon); probabil, de acest disc atârna o candelă. Ambele piese duc la presupunerea că erau folosite într-un lăcaș de cult, aici la Biertan. Datează din secolul IV, lucru ce-l deducem din forma literelor, dar și după monograma care se folosea pe atunci, în timpul lui Constantin cel Mare. Inscripția latină duce la constatarea sigură că n-a putut aparține decât unor daco-romani care vorbeau în această limbă.
Sființii Mucenici:
Această simplă înșirare de nume de martiri care au pătimit pe teritoriul ce formare a limbii și poporului român este o probă puternică asupra existenței creștinismului aici, încă înainte de Edictul de la Mediolanum din 313, prin care se acordase deplină libertate creștinismului. Numai admițând existența unei vieți creștine în aceste teritorii înaine de marea persecuție a lui Dioclețian, ne putem explica numărul atât de mare al celor care au suferit pentru Hristos și Evanghelia Sa. Trebuie reținut și amănuntul că o bună parte dintre martiri aveau nume latine, ceea ce constituie o dovadă că ei făceau parte din populația daco-romană autohtonă, alții aveau nume biblice, grecești, orintale sau chiar dacice (Dadas, la Ozovia).
