Cateheza despre “Inima duhovnicească”
Părintele Dumitru Stăniloae:
Cum am văzut, Sfinții Părinți socotesc că gândurile pătimașe sunt ridicate în conștiința noastră, de cele mai multe ori, de satana, dar prin stârnirea vreunei patimi cu care ne-am obișnuit. Diadoh al Foticeii, interpretând cuvântului Domnului, că: “din inimă purced gânduri rele”, arată că inima, sau mintea noastră, nu zămislește prin firea ei asemenea gânduri, ci, dacă uneori vin și din ea gânduri rele, aceasta se datorește unei deprinderi câștigate tot prin înrâurirea duhului rău. Dar de cele mai multe ori gândurile sunt iscate în mod actual de către duhurile rele prin stârnirea unei patimi. Dar se pare că inima are două întelesuri. Este o inimă ca centru ascuns al minții, ca față a ei întoarsă spre Dumnezeu, e ceea ce am numit supra-conștientul sau transconștientul. Ea rămâne închisă pentru conștiința noastră atâta vreme cât ne aflăm într-o viață inferioară automată, închisă în orizontul văzut al lumii. De ea spune Sfântul Marcu Ascetul că este partea dinăuntru a catapetesmei, în care S-a sălășluit Hristos de la Botez, și ca ea nu se deschide decât prin Dumnezeu și prin nădejdea înțelegătoare. De acolo, din “templul ascuns al inimii, ia mintea îndemnurile bune și frumoase, de la Hristos care locuiește acolo”, și le prelungește într-o viețuire virtuoasă.
Dar mai este și o altă “inimă”. Aceasta este subconștientul patimilor. Am putea spune că aceasta este memoria vibrațiilor și a faptelor noastre pătimașe,întipărită în ființa noastră, legată de latura biologică a ei, precum supraconștientul ar fi memoria actelor spiritualizate și potența energiilor superioare. Se numesc și una și alta inimă fiindcă sunt regiunile ascunse, centrale ale ființei noastre, una a spiritului, cealaltă a vieții sufletești legată de latura biologică a noastră, și ceea ce zace mult în noi, adică în ele, ne devine propriu și iubit. Inima este ceea ce-i mai ascuns și mai afectuos în noi.
Că in fața cugetării lui Diadoh plutește înțelesul unei “inimi” superioare, – deosebită de inima cealaltă -, adevăratul centru al ființei noastre, dacă noi suntem în mod principal spirit, ne-o dovedesc cuvintele pe care le adaugă ca să explice de ce s-a zis că tot din inima pornesc și cele rele: “Numai fiindcă trupul iubește pururea și fără măsură mângâierile amăgitoare, ni se pare că și gândurile semănate de draci în suflet pornesc din inimă”.
Am putea spune deci că în minte sau în conștiință apar atât gândurile bune, pornite din supraconștientul ei propriu, cât și gândurile pătimașe, stârnite de mișcările pătimașe și reținute de memoria subconștientă a sufletului legat de biologic. Numai pentru că la început inima cea bună, cea a lui Dumnezeu, nu ne este cunoscută, credem că totul vine dintr-o singură inimă, cum crede psihologia de azi că toate, bune și rele, vin din același subconștient. Dar pe măsură ce ne întoarcem de la viața de suprafață spre adevăratele noastre adâncuri, ni se deschide inima cea adevărată și ni se face vădit că cele bune vin de acolo de unde este Dumnezeu în noi, iar cele rele nu vin tot de acolo, ci dintr-o zonă inferioară, care numai în sens improriu e numită inimă. Așa se face că, pe de o parte, despre inimă nu se poate spune că e rea, pe de alta, totuși se spune “om rău la inimă”; sau, pe de o parte, că gândurile rele ies tot din inimă, pe de alta, că omul rău e “om fără inimă”. Aceasta, când inima bună este închisă, scoasă din lucrare; căci pe măsură ce sporește lucrarea “inimii pătimașe”, se închide inima bună și viceversa.
Toată strădania noastra în vederea curățirii gândurilor, care e un pas important spre nepătimire, se face în legatură cu inima cea bună și cu Hristos care locuiește în ea. Numai îndrumând spre această inimă gândurile bune, care în definitiv tot din ea rasar, și numai raportându-le la ea din prima clipă pe cele rele, putem reuși în opera de curățire lăuntrică a noastră. Prin aceasta luptăm pentru predominarea inimii celei bune, sau a lui Hristos care locuiește în ea. Căci conștiința noastră devine un teren de luptă între Hristos și între duhul cel rău, prin gândurile bune și cele rele trimise spre ea din cele două inimi. Fiecare caută să câștige adeziunea conștiinței noastre. Raportând totul la inima bună, ajutăm la biruința lui Hristos în noi, care va curăți și “inima” pătimașă.
