12.06.2022

Cateheză copii “Despre rugăciune”

220527-Cateheza-Copii-Rugaciunea-1

Lucruri frumoase au loc la biserica noastră. În seara aceasta am avut o cateheză pentru copiii parohiei, veniți la final de zi și de săptămână să afle lucruri noi și să se îmbogățească sufletește.
 

Să stai de vorbă cu copii de 4-11 ani despre rugăciune este pe cât de delicat, pe atât de revelator. Pentru că în inimile copiilor Dumnezeu grăiește cu mai multă claritate decât în inimile noastre, ale celor mari, încărcați de prea mult omenesc.
 

Desigur, despre rugăciune se poate vorbi mult. Noi am căutat să le transmitem copiilor un fir roșu roșu de care să se țină și cu care să rămână și dincolo de întâlnirea de azi.
 

Ce au aflat copiii în această seară?
 

Că rugăciunea însemână împreuna vorbire cu Dumnezeu și că atât rugăciunea făcută acasă, cât și cea făcută la biserică sunt importante.
 

Că ne putem ruga lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Îngerului păzitor și Sfinților.
 

Copiii și-au menționat fiecare Sfântul ocrotitor și au fost încântați să constate că toți au nume de sfinți. Iar oamenii care nu au un Sfânt ocrotitor, își pot alege unul.
 

Știți de ce nu ne adresăm lui Dumnezeu cu dumneavoastră? Pentru că celor cunoscuti nu le spunem dumneavoastră.
 

Iar El este Tatăl nostru, Cel care ne-a făcut, care ne cunoaște cel mai bine și care ne iubește. Și cum tatălui nostru pământesc nu îi spunem astfel, la fel si Tatălui ceresc, ne adresăm într-un mod familiar, dar cu smerenie.
 

În cadrul acestei activități copiii au avut de descoperit citate despre rugăciune ale unor Părinți și Sfinți, au făcut un desen legat de tema noastră, iar la final au redactat o scurtă scrisoare de mulțumire, adresată lui Dumnezeu.
 

În aceste scrisori care începeau cu Dragă Dumnezeu, copiii au mulțumit pentru familiile lor, pentru ziua de azi și pentru toate zilele vieții lor, pentru 10-le de la Științe, pentru puterea de a ierta colegii care i-au supărat, pentru prieteni, pentru ajutorul pe care îl primesc. Lucuri simple, lucuri care ne sunt adevărata bogăție și pe care le primim cu atâta dragoste din mâinile lui Dumnezeu.
 

Și, ca la o adevărată agapă, am și mâncat la final, bucurându-ne că am fost împreună.
 

(Text de Mădălina-Florina Andreescu)