22.03.2022

Canonul cel Mare

220309-Canonul-Sf-Andrei-18

Într-un martie cu aer de decembrie, închipuind, parcă, iarna din noi, Postul Sfintelor Paști vine din nou pentru a ne reaminti de Înviere și de Viață. Primele zile de post fac trecerea de la tumultul vieților noastre către atmosfera de liniște, de adunare în noi înșine, în inimile noastre, unde să-L căutam și să-L găsim pe Dumnezeu.
 

Iar pentru a face această trecere, Biserica a rânduit în prima săptămână a Postului Sfintelor Paști, în cadrul Pavecerniței Mari, săvârșirea Canonului cel Mare, cântarea Sfântului Andrei Criteanul. În fiecare zi, de luni până joi, se citește câte o parte din cele patru care îl alcătuiesc. Integral, Canonul cel Mare se va citi în miercurea din săptămâna a cincea a Postului Mare.
 

Canonul cel Mare este cel mai renumit dintre canoanele liturgice alcătuite de Sfântul Andrei Criteanul.
 

Acest imn se găsește în cartea Triodul și constituie o piesă liturgică deosebit de importantă pentru perioada Postului Sfintelor Paști.
 

Despre Sfântul Andrei Criteanul știm că s-a născut în Damasc, în jurul anului 660, într-o familie de creștini, primind o educație aleasă. Devine monah la Ierusalim, apoi secretar al patriarhului de Ierusalim, iar mai târziu, în anul 692, episcop de Gortyna, în Creta, de unde numele de Criteanul.
 

A fost un mare episcop misionar. A construit biserici, a înființat mănăstiri, a dezvoltat lucrarea filantropică a Bisericii, s-a ocupat de educația tineretului din eparhia sa, a ajutat pe crestinii care au suferit din cauza incursiunilor musulmanilor în insulă.
 

Pentru a încuraja participarea poporului la viața liturgică a Bisericii, a compus o mulțime de imne liturgice, cel mai cunoscut fiind Canonul cel Mare, un canon de pocăință. Acest imn liturgic are peste 250 stihiri, fiind alcătuit din 9 cântări bogate. El are forma unui dialog între omul păcătos și propria sa conștiință.
 

Păcatul pe care îl descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omenești căzute, începând cu Adam și Eva. De aceea, Canonul cel Mare îmbină pocăința cu meditația la căderile în păcat sau biruința asupra păcatului, așa cum se văd acestea în Sfânta Scriptură. Canonul cel Mare se cântă în Biserică în timpul perioadei de pocăință a Postului Mare al Sfintelor Paști, tocmai pentru a se arăta că toți oamenii au nevoie de pocăință și de iertare a păcatelor pentru a ajunge la mântuire, spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în lucrarea “Foame și sete după Dumnezeu – Înțelesul și folosul postului”, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2008.
 

(Text de Mădălina-Florina Andreescu)