Boboteaza

Anul acesta sărbătoarea Bobotezei sau Botezul Domnului a fost prăznuită fără gerul caracteristic. De câțiva ani a rămas amintire a unor alte vremuri expresia “gerul Bobotezei”, căci vremea pare a fi, mai degrabă, de primăvară.
 

Curtea bisericii noastre a fost plină de oamenii veniți să participe la slujbă și să ia Agheasma Mare.
 

Înainte de finalul Sfintei Liturghii, oficiată înăuntru, a urmat slujba de sfințire a apei, desfășurată afară, în fața ușilor principale de la intrarea în biserică.
 

Se cuvine a ști și a înțelege mai bine însemnătatea acestei sărbători care este mult mai mult decât stropirea cu apă sfințită a noastră, a caselor, a grădinilor și gospodăriilor.
 

La botezul Domnului este prima arătare deplină, în fața oamenilor, a Sfintei Treimi, de aceea, in sens teologic, poartă numele de Teofanie sau Epifanie: Fiul, în trup omenesc, dar în calitatea Sa de Ziditor al lumii, Duhul Sfânt, în chip de porumbel și glasul Tatălui din cer care a întărit dumnezeirea Fiului Său: “Acesta este Fiul Meu preaiubit, întru care bine am voit!”
 

Deși la Ioan veneau cei care aveau nevoie să se pocăiască, așa cum el însuși predica, Iisus S-a dus către el și i-a cerut să Îl boteze.
 

Avea nevoie Fiul lui Dumnezeu de acest botez al pocăinței? De bună seamă, El nu avea nevoie, căci a fost fără de păcat. Însă a făcut aceasta pentru noi.
 

Domnul Iisus, smerindu-se și plecându-și capul sub palmele Botezătorului, ca un om simplu, a dat tuturor pildă de ascultare și de smerenie. Astfel, a prefigurat Sfânta Taină a Botezului nostru creștin, săvârșit prin cufundarea pruncului în apă, pentru iertarea păcatelor și unirea cu Hristos.
 

Faptul că Mântuitorul S-a botezat la vârsta de 30 de ani are legătură cu un obicei al iudeilor, conform căruia aceasta era vârsta de la care cineva putea deveni învățător – vârsta bărbatului desăvârșit.
 

Deoarece Domnul Hristos a venit în calitatea Sa de Creator și a intrat în apele Iordanului, Se sfințește firea apelor odată cu Botezul Său în Iordan, după cum s-a sfințit pântecele Fecioarei când S-a zămislit din ea și peștera din Betleem unde S-a născut, spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
 

De aceea, apa sfințită în această zi, pe care o numim Agheasmă Mare, are puteri tămăduitoare, ajutându-i sau vindecându-i pe cei bolnavi și sfințindu-i pe cei ce vor fi stropiți cu ea sau care o vor gusta.
 

(Text de Mădălina-Florina Andreescu)