Canonul cel Mare

Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul este o cântare și o rugăciune în același timp, sub formă de strofe, prin care ne sunt prezentate chipurile drepților din Sfânta Scriptură, celor mai aleși, mai cunoscuți dintre drepți, dar și chipurile multor păcătoși. Păcătoșii, însă, se împart în două categorii, cei care s-au pocăit și au dobândit mântuirea și cei care nu s-au pocăit și au pierdut mântuirea. De aceea, Sfântul Andrei Criteanul ne arată că drepții Vechiului Testament sunt pentru noi modele de viețuire, iar cei care s-au pocăit sunt modele de pocăință, de îndreptare. De asemenea, el face referire și la unele persoane din Noul Testament și, desigur, aici avem chipuri de pocăință pe tâlharul de pe Cruce, dar și pe Sfântul Apostol Petru, care de trei ori s-a lepădat de Mântuitorul Iisus Hristos.
 

Deci, prin Canonul Sfântului Andrei Criteanul la care participă toată biserica, și-anume clerul și credincioșii mireni, noi arătăm că întreaga biserică este în această perioadă a sfântului si marelui post al Sfintelor Paști în starea de pocăință.
 

(Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Fragment din Cuvântul de învățătură rostit în prima zi a Postului Mare, după slujba Pavecerniței Mari, 2 martie 2020)
 

Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul este mare nu numai pentru că este cel mai lung din toată imnografia Bisericii (are 271 de tropare), ci mai ales prin puterea duhovniească ce-l străbate. Ca o frescă a pocăinței, aduce de la Adam și până la Înălțarea Domnului, mulțime de pilde de pocăință, și de nevoință, precum și pilde ale celor ce au căzut și s-au pocăit ca să ne învețe să ne ferim de poticnire și să alergăm la Dumnezeu cu pocăință, lacrimi și fapte mântuitoare. Și este cu atâta iscusință întocmit, că poate și sufletul cel mai împietrit a-l atrage spre umilință și îndreptare.
 

(Protosinghel Petroniu Tănase, Ușile pocăinței, Editura Doxologia, Iași, 2011)