Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!
 

Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor, Sfântul Ierarh Nectarie. Și, mulțumindu-i pentru nemăsurata sa dragoste față de noi, să-i cântăm într-un glas: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

(Condac 1, Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie)

Cugetul curat este cel mai valoros dintre toate bunurile, fiindcă în el există fericirea. Fericit este omul care a dobândit cuget curat. Cât de mult se înșală oamenii care caută fericirea, mulțumirea, satisfacția, în afara inimii lor. Le caută în slava lumească, în bogăție, în plăceri, în distracții, în lux și în toate lucrurile zadarnice, al căror singur rezultat este amărăciunea! Cât rătăcesc cei care își zidesc fericirea pe lucruri stricăcioase și schimbătoare, care nu au nicio valoare și nu aduc mulțumire cugetului, fiindcă fericirea, adevărata fericire, se concentrează pe desfătarea morală. (…) Sfânta Biserică a fost întemeiată pe pământ de Dumnezeul Treimic cu scopul de a ne spăla, de a ne curăța de păcatele noastre, de a ne mântui și de a ne împăca cu Dumnezeu (…). Ne deschide porțile cerului pentru a ne primi la El, oferindu-ne binecuvântările Raiului și coborând la noi dumnezeieștile Lui Daruri. Biserica (…) are brațele deschise pentru a ne întâmpina. Haideți, deci, să ne grăbim toți cei care avem cugetul greu. Să ne grăbim!
 

(Sfântul Nectarie al Pentapolei, Scrisori de la un Sfânt, Editura Egumenița, Galați, p. 21-22, 24)

În cursul Sfintei Liturghii, fața lui strălucea uneori dintr-odată și răspândea lumină dumnezeiască. (…) Avea un mers liniștit. Ai fi spus că, umblând peste tot prin mănăstire, răspândea smerenie, cuviință, că virtuțile lui se răspândeau în văzduh ca mii de flori înmiresmate. (…)
 
De la amvon, printre altele, dădea și următorul sfat: “Fiți fără de răutate, smeriți, înțelepți, cu frica lui Dumnezeu, milostivi, înfrânați!”. (…)
 
Sfântul Nectarie se minuna, slăvindu-L pe Dumnezeu pentru orice frumusețe a naturii. Atingea ușurel florile, ramurile și își ridica privirea spre cer.
 
Îi mulțumea lui Dumnezeu pentru că i-a dat prilejul să se bucure de cântecul păsărilor, stând sub pinul său.
 

(Protoprezviter Emanuil Iannoulis, Am vorbit cu Sfântul Nectarie… Mărturii autentice, Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2018, p. 126-127)