01.05.2024

Procesiunea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou

240421-Procesiune-Sf-Cuv-Dimitrie-39

Duminică, 21 aprilie, în biserica noastră a fost prilej de mare bucurie și binecuvântare prin două mari evenimente: sfințirea noii racle în care va fi pus spre cinstire veșmântul ce a acoperit Sfintele Moaște ale Sfintei Pascheva în anul 2000, precum și sosirea, în pelerinaj, a moaștelor Sfântului Dimitrie, ocrotitorul Bucureștilor.
 

Anul acesta se împlinesc 250 de ani de la aducerea lor în Capitală, iar Biserica a rânduit acest pelerinaj la toate protoieriile din Arhiepiscopia Bucureștilor inclusiv din cele șase sectoare ale Bucurestiului, spre închinare și cinstire de către toți credincioșii.
 

Un astfel de eveniment rar se cade a fi fost organizat cum se cuvine, căci Sfântul Dimitrie a venit să se întâlnească aici cu Sfânta Cuvioasă Parascheva, cu Sfinții Teodor Stratilat, Teofor, Mercurie, Pantelimon și cu Sfinții Mucenici de la Mănăstirea Sfântul Sava.
 

El a fost întâmpinat de copii și adulți îmbrăcați în port tradițional românesc, având icoane cu chipul său în mâini și flori albe, simbol al curăției sale.
 

Delegația care a adus racla cu moaștele Sfântului, condusă de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost așteptată într-o atmosferă de liniște și bucurie, asemănătoare, întrucâtva celei din Sâmbăta Mare a Paștilor. Mulțimi de oameni în biserică, în curte și la poartă au așteptat întâlnirea cu cel care, de un sfert de mileniu, ne ocrotește orașul. S-au cântat troparele Sfântului Dimitrie și al Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea bisericii noastre.
 

Racla cu Sfintele Moaște a fost lăsată spre închinare până la ultimul pelerin venit să-și plece capul și inima înaintea celui blând și smerit, care, de la aducerea sa în București, și-a arătat de multe ori grija față de locuitorii orașului; în situații grele, în urma procesiunii cu moaștele sale, rugăciunile îndreptate spre el au fost ascultate: în timpul ciumei lui Caragea, din 1814, în timpul secetei din 1827, în timpul epidemiei de holeră din anul 1831.
 

Întâmpinându-l pe Sfântul Dimitrie în prag de mare praznic, să învățăm de la el smerenia, discreția, blândețea și iubirea desăvârșită cu care L-a iubit pe Dumnezeu, și cu acestea împodobindu-ne inimile, să Îl așteptăm pe Hristos Cel Înviat.
 

(Text de Mădălina-Florina Andreescu)