04.10.2019

Hramul Sfântul Ierarh Antim Ivireanul – Sfânta Liturghie

190927-Hram-Sf-Antim-Liturghie-9

Vineri, 27 septembrie, în ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor de preoți.
 

Cuvântul de învățătură a fost ținut de Părintele Costel Burlacu, Protopop al Protoieriei Sector 6. Părintele a îndemnat credincioșii să-și împlinească deplin datoria în locurile în care slujesc, avându-l ca model pe Sfântul Ierarh Antim Ivireanul. La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiată slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii Bisericii noastre, trecuți la Domnul.
 

La Liceul Tehnologic Sfântul Antim Ivireanu din Parohie, Părintele Iustin-Gheorghe Manta a oficiat o slujba de Te Deum la care au participat cadre didactice și elevi. La finalul slujbei, Părintele a subliniat contribuția însemnată pe care a avut-o Sfântul Ierarh Antim la dezvoltarea culturii și a limbii române, amintind de faptul că a tipărit numeroase cărți în limba română, printre care se numără primul Abecedar și prima carte de Gramatică.