Hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva – Vecernia
Cu câteva zile înainte de praznicul ei din 14 octombrie se vorbește intens despre Sfânta Parascheva.
În termeni jurnalistici sau religioși, cu mirare lumească sau cu înțelegere duhovnicească, unii cu smerenie și prețuire, alții cu simplă curiozitate sau chiar neînțelegere. Dar se vorbește. Se dă mărturie. Se povestesc minuni pe care mintea nu le poate cuprinde. La care inima îngenuchează și plânge cu lacrimi de pocăință și de adâncă recunoștință!
E mare Sfânta Parascheva! Și greu de cuprins în cuvinte măreția ei. Și totuși, vreau să scriu și eu despre ea; despre Sfântă aceasta uimitoare, a cărei inimă de numai 10 ani a tresăltat la cuvintele lui Dumnezeu din Sfânta Evanghelie după Marcu și nu a mai fost niciodată cea de dinainte.
Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze mie.
Ce va fi înțeles Parascheva din aceste cuvinte? Cum se va fi gândit ea la lepădarea de sine și la luarea crucii? Dar la urmarea lui Hristos? Ce i-au spus aceste cuvinte fetiței de 10 ani?
Am în minte toate aceste gânduri în timp ce merg spre biserica mea, închinată Sfintei Parascheva, biserica cea frumoasă din Drumul Taberei, ridicată cu osteneala părintelui Nicolae Burlan, care dăinuie, după plecarea sa, în fiecare cărămidă din trupul ei.
Ce vreme frumoasă! La mijloc de brumărel parcă abia a venit toamna! E cald și tare plăcut, cum trebuie să fie în vecinătatea sfinților.
Racla cu veșmântul sfintei este afară, în dreapta bisericii, așezată spre închinare, împodobită cu flori albe și curate, ca și curăția Cuvioasei Parascheva. Ne închinăm și noi la racla ei, rugându-ne fierbinte pentru toate câte avem nevoie și pentru cei ce ne-au rugat să ne rugăm pentru ei. Pelerinii vin și trec prin dreptul Sfintei, unul câte unul, șoptindu-i, în taina inimii, durerile și nevoile, temerile și speranța.
După închinare, ne retragem unde e liniște. Copiii mei se așează pe treptele capelei. Maria desenează, iar Mina urmărește cu privirea traseul micului skateboard de jucărie adus de acasă. După un timp, Mina vrea să cumpere o lumânare. Face doi pași, iar Maria îl strigă, să o aștepte. Ajunsă lângă el, îi caută mâna și astfel, un băiețel și o fetiță numai jumătate din înălțimea lui, pornesc spre pangarul din curte.
Privirea mea le scaldă în iubire siluetele mici.
Părintele predică.
Cum de a auzit Parascheva acele cuvinte? Pentru că era în biserică! Cine o adusese acolo? Părinții ei! Iată ce se cuvine să reținem și să învățăm din viața ei.
Curtea bisericii noastre este plină de copii și părinți. Mame, tați, copii, bunici.
Și, dintr-o dată, știu despre ce am să dau mărturie. Sfânta Parascheva e cea lângă care am găsit tot ce am căutat: un duhovnic, un soț, o familie, o comunitate. Sfânta Parascheva mi-a îmbogățit viața cu cele mai valoroase comori, care nu se pot măsura în nicio unitate de măsură.
E mare Sfânta Parascheva! Și greu de cuprins în cuvinte măreția ei. Dar…
(Text de Mădălina-Florina Andreescu)
