07.11.2021

Hramul Cuvioasei Parascheva – Sfânta Liturghie

211014-Liturghie-Cuv-Parascheva-114

Pe 14 octombrie biserica noastră și-a sărbătorit hramul principal, Sfânta Cuvioasă Parascheva.
 

A fost o zi cu multă ploaie, dar credincioșii veniți să o cinstească au stat la rând sub picăturile ce se prelingeau de pe umbrele, pentru a-i aduce Sfintei mulțumiri sau rugăciuni aprinse de nevoi și de dureri.
 

Slujba a fost oficiată Părintele Protopop Costel Burlacu impreună cu un sobor de preoți.
 

Deși mai mulți oameni decât într-o zi de duminică, biserica nu a fost atât de plină ca în alți ani.
 

Cuvioasa i-a așteptat pe toți din cortul unde i-a fost așezată racla purtându-i veșmântul, în miros de albe crizanteme și mir curat.
 

Oare mai este de actualitate azi viața Sfintei Parascheva?
 

În lumea noastră bântuită de frică, trăită pe apucate, pe grabă, cu gândurile pline de grijile zilelor, chinuindu-ne să ne rezolvam singuri problemele, mai e loc pentru Sfinți?
 

De ce o mai caută cei ce o mai caută?
 

Să fie datorită minunilor de care dau mărturie miile de oameni ai sutelor de ani de când s-a mutat la Mirele Său? Să fie datorită renumelui ei de mult-folositoare și grabnic-ajutătoare?
 

Ori pentru că ne-am umplut atât de mult de griji, de dureri și de păcate, încât nu mai știm unde în lume să cerem ajutor?
 

Și atunci, împovărați, ne găsim odihna sub acoperământul rugăciunilor ei, în brațele marii ei iubiri față de neamul nostru, deși ea este străină, prin naștere, de el, dar înrudită prin credință și prin dragoste.
 

Sfânta Parascheva nu uită pe nimeni din cei care îi cer ajutorul. Îi ajută și pe cei care nu au apucat să o cunoască. Îi ajută și pe cei care au uitat să o cheme în rugăciune, fiindu-le tuturor liman lin și neînviforat.
 

De 350 de ani, de când se află pe pământul Moldovei, prin mijlocirea domnitorului Vasile Lupu, Sfânta Parascheva este ocrotitoarea Iașului și a întregii Moldove.
 

Oameni din toată țara vin să se închine la racla sa, iar ea nu prididește a răspunde tuturor în necazuri și încercări.
 

Viața Sfintei Parascheva, atât de diferită de viețile noastre, ne învață să ne lepădăm de sinele nostru și să Îi urmăm lui Hristos în orice clipă. Chiar de nu vom avea viața ei înduhovnicită, îi putem urma în credință, în rugăciune și priveghere și în dragoste de aproapele.
 

Dragostea aceasta este cea mai importantă lecție pe care ne-o oferă Sfânta Parascheva, iar noi nu avem decât să o trăim în fiecare zi a vieții noastre.
 

(Text de Mădălina-Florina Andreescu)