26.11.2018

Cinstirea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul

180926-Hram-Sf-Antim-25

Prăznuirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ocrotitor al Bisericii noastre, a început din seara zilei de 26 septembrie, cu slujba Vecerniei, unită cu Litia și urmată de citirea Acatistului. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Nicolae Bănuță, slujitor la Biserica Sfântul Andrei – Parva, care a vorbit despre viața pilduitoare a Sfântului, precizând că nu ajung cuvintele pentru a zugrăvi personalitatea acestui mare cărturar și mitropolit care a împodobit istoria.
 

Joi, 27 septembrie, în ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor de preoți. Cuvântul de învățătură a fost ținut de Părintele Iustin-Gheorghe Manta, care a evidențiat momentele importante din viața jertfelnică a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. Părintele a amintit că Sfântul Antim a contribuit la dezvoltarea limbii și a culturii române, fiind și un promotor al unității noastre naționale. La finalul cuvântului de învățătură, Părintele a subliniat faptul că avem multe de învățat de la Sfântul Ierarh Antim și că acesta trebuie ne fie model în apropierea de Dumnezeu și în jertfirea noastră față de aproapele.