Pogorârea Duhului Sfânt – Cincizecimea

Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul.

Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază și cu curăție se înalță, luminează-se întru unimea Treimii cu sfințenie de taină

(Antifon al glasului 4)

Cinzecimea o prăznuim și venirea Duhului, și taină câtă, că mare este și cinstită (Stihiră la Doamne strigat-am). Prăznuim venirea Duhului… Dar mai înainte oare nu era în noi Duhul? Da! Căci nu era încă Duhul Sfânt, zice Evanghelia (In. 7, 39), și oamenii trăiau neavând Duhul, învață Apostolul (Iud. 1, 19). Iar Prorocul Iezechiil vedea starea duhovnicească a neamului omenesc sub chipul unui câmp plin de oase uscate foarte, dintre care, potrivit celei dintâi preziceri, unele se împreunau numai fiecare la închietura sa, pe altele erau deja vine, și crescuse carne, și pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele (Iez. 37, 7, 6). Și iată pricina. Că nu era încă Duhul Sfânt, pentru că Iisus nu era încă proslăvit (In. 7, 39). Duhul lui Dumnezeu se depărtase de la om pentru călcarea poruncii, și suflarea vieții dumnezeiești amorțise în el după primirea suflării făcătoare de stricăciune a ispititorului. Iar când Domnul ne-a împăcat cu Dumnezeu prin moartea Sa și S-a proslăvit prin Înviere, Înălțare și prin șederea de-a dreapta Tatălui, atunci s-a deschis iarăși intrare la oameni prin Duhul lui Dumnezeu. Suindu-se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor (Efes. 4, 8). Dumnezeu a insuflat în omul întâi-zidit suflarea vieții dumnezeiești; păcatul l-a omorât. Acum, Dumnezeu îi dă omului Duh nou (Iez. 36, 26), insuflă în el suflarea nouă de viață, ca să învie sufletul omorât de păcat. Și s-a împlinit cea de-a doua prezicere a lui Iezechiil: “Prorocește despre Duhul, prorocește, fiul omului”… Și am prorocit, și a intrat într-înșii Duhul, și au înviat, și au stătut pe picioarele lor mulțime multă foarte (Iez. 37, 9-10). Apostolii au fost cele dintâi vase primitoare de viață de la El, și începând de la cetele apostolești, El s-a revărsat apoi peste toată făptura (v. stihira la stihoavnă: Acum Duhul Mângâietor…) și, dând viață tutoror celor ce Îl primesc, prin toată pipăirea dării, după lucrare întru măsura fiecărui mădular, a alcătuit și a întocmit marele trup al Bisericii, crescând întru toate întru El, și pe deasupra crescând cu creșterea lui Dumnezeu (v. Efes. 4, 15-16; Col. 2, 19). Citește mai departe…

Înălțarea Domnului

Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur.

“Deci, Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19)
 

Ce sărbătoare este astăzi? Este o sărbătoare înaltă şi mare, care covârşeşte mintea omenească, şi vrednică de marea bunătate a Aceluia ce a aşezat-o, adică a lui Dumnezeu. Astăzi neamul omenesc iarăşi s-a împăcat cu Dumnezeu. Astăzi vrăjmăşia cea îndelungată s-a ridicat, războiul cel îndelungat s-a sfârşit. Astăzi s-a încheiat o minunată pace, care mai înainte niciodată nu se putea aştepta. Căci cine ar fi nădăjduit că Dumnezeu iarăşi se va împăca cu oamenii? Nu pentru că Domnul era vrăjmaş al oamenilor, ci pentru că robul era uşuratic la minte; nu pentru că Stăpânul era aspru, ci pentru că robul era nemulţumit.
 

Voieşti să ştii cum noi am întărâtat asupra noastră pe acest Domn plin de dragoste şi de prietenie? Este neapărat trebuitor să cunoaştem fondul vrăjmăşiei de mai înainte, pentru ca atunci când vedem că noi, care eram vrăjmaşii lui Dumnezeu, iarăşi am fost cinstiţi, să ne minunăm de dragostea Aceluia. Şi să nu credeţi că acea schimbare s-ar fi făcut în urma propriilor noastre merite, ci mai vârtos să nu încetaţi a recunoaşte mărimea harului dumnezeiesc şi de-a pururea să mulţumiţi Lui pentru mărimea darurilor Sale. Citește mai departe…

Înălţarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului

Luna septembrie în 14 zile: pomenirea înălţării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci.

Împărăţind în Roma Maxenţiu, persecutorul (307-312), făcea multă chinuire popoarelor, gonindu-i şi chinuindu-i nu numai pe creştini, dar şi pe păgînii săi ucigându-i şi jefuindu-le averile lor. Petrecea cu necurăţie, siluind casele celor de bun neam, şi era tuturor romanilor foarte greu şi urât, pentru acea tiranică, cumplită a lui viaţă şi prea spurcată. Deci, au trimis romanii, în taină, la împăratul Constantin (306-337) care petrecea atunci în Britania cu mama sa, Elena, rugându-l pe el să vină şi să-i scape de tiranul acela. Iar Constantin i-a scris mai întâi lui Maxenţiu, sfătuindu-l pe el prieteneşte să înceteze o tiranie ca aceea. Iar el nu numai că nu l-a ascultat pe dânsul şi nu s-a îndreptat, dar şi mai amar s-a făcut. S-a sculat chiar asupra lui Constantin, pe care toată oastea romanilor la împărăţie-l alesese, nevrând ca să-l aibă deopotrivă cu sine la împărăţie. Pentru că Maxenţiu, cu de la sine putere s-a suit în Roma pe scaunul împărătesc, nu cu voinţa poporului; ci numai cu sprijinul câtorva mai mari, cărora le-a făgăduit multe daruri şi cinste. Iar Constantin a fost ales împărat de către toţi cu un glas. Drept aceea, auzind Constantin că Maxenţiu tot neîndreptat petrecea, ba încă şi la alte fapte mai rele se întinde, s-a sculat şi a mers asupra lui cu război. Văzând însă că puterea oştilor sale nu este de ajuns şi gândind apoi la farmecele cele rele ale lui Maxenţiu, a început a se îndoi, pentru că ştia că Maxenţiu a vărsat mult sânge omenesc la facerea vrăjilor: mulţi băieţi, fete şi femei îngreunate a înjunghiat la jertfele diavolilor, căutând milostivirea deşerţilor idoli, spre care nădăjduia. Citește mai departe…

Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana

Luna septembrie în 9 zile: pomenirea Sfinţilor drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana.

Sfântul şi dreptul Ioachim a fost din seminţia lui Iuda, trăgându-şi neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie şi pe Pamfir; Pamfir a născut pe Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu. Acesta petrecea în Nazaretul Galileii, având soţie pe Ana din seminţia lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul care a preoţit în zilele Cleopatrei şi ale lui Casopar, împăraţii Perşilor, mai înainte de împărăţia lui Irod, fiul lui Antipater. Iar Mathan avea femeie pe Maria din seminţia lui Iuda din Betleem şi a născut cu dânsa trei fiice: pe Maria, pe Sovia şi pe Ana.
 

Deci, s-a măritat cea dintâi Maria, în Betleem, şi a născut pe Salomeea. S-a măritat şi Sovia, cea de-a doua, de asemenea în Betleem, şi a născut pe Elisaveta, maica lui Ioan Înainte Mergătorul. Iar a treia, Sfânta Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a fost precum am zis, soţia lui Ioachim în pământul Galileei, din cetatea Nazaret. Această însoţire de neam mare, Ioachim şi Ana, vieţuind după lege, drepţi au fost înaintea lui Dumnezeu; iar fiind îndestulaţi cu bogăţia cea materialnică, mai presus de toate aveau pe cea duhovnicească. Şi aşa, cu toate bunătăţile se înfrumuseţau ei, umblând în toate poruncile Domnului fără de prihană. Iar la tot praznicul deosebeau din averile lor două părţi, din care o parte o dădeau lui Dumnezeu la bisericeştile trebuinţe, iar cealaltă parte la săraci. Şi atât au plăcut lui Dumnezeu, încât i-a învrednicit pe ei să fie născători Fecioarei celei fără de prihană, pe care mai înainte a ales-o Lui spre maică. Citește mai departe…

Sfinții Împărați Constantin și Elena

Luna mai în 21 zile: pomenirea sfinţilor, măriţilor, de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu apostolii, marilor împăraţi Constantin şi mama sa Elena.

Împăratul Britaniei, Consta, care se numea Flor, era nepotul lui Claudie, împăratul cel mai dinainte, care se născuse din fiica lui. Deci, Consta şi Elena au fost părinţii marelui Constantin. Consta a avut şi alţi copii cu altă femeie, cu numele Teodora, care a fost fiică a împăratului Maximian Erculie. Aceasta a născut lui Consta pe Constantie, tatăl lui Galie şi al lui Iulian; pe Dalmatie, pe Navalian şi o fiică, Constantia, care a fost dată după Liciniu. Iar din Elena este născut Constantin cel Mare, care a fost şi moştenitor al împărăţiei tatălui său.
 

Despre Consta, tatăl lui Constantin, se povesteşte că, deşi se arăta a fi închinător de idoli, după obiceiul cel vechi al Romei, nu se silea spre slujba idolească ca ceilalţi închinători de idoli; ci se arăta şi nădăjduia spre Dumnezeu cel Preaînalt. El învăţa pe fiul său, Constantin, să caute şi să ceară ajutor de la cea de sus purtare de grijă, iar nu de la idoli. Lui îi era milă de creştinii ce se munceau şi se omorau de ceilalţi împăraţi păgâni; pentru aceea el nu ura Biserica lui Hristos, ci o apăra de prigonire. Deci, creştinii din părţile Apusului aveau odihnă sub stăpânirea lui; iar cei din părţile Răsăritului erau supuşi la diferite chinuri, de vreme ce Maximian Galerie, ginerele lui Diocleţian, stăpânea părţile acelea. Citește mai departe…