Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul

Luna iulie în 20 zile: pomenirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul.

Vrând să începem viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, văzătorul cel slăvit şi învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, mustrătorul[ -]â împăraţilor celor fărădelege şi pedepsitorul proorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marelui plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup şi va să fie, ca o înainte cuvântare, mergător înainte la a doua venire a lui Hristos, vom punem înainte faptele care le-a făcut el, pentru cea mai luminoasă arătare a râvnei lui, cu care s-a nevoit către Domnul Dumnezeu.
 

De la început, popoarele lui Dumnezeu cele alese, care se înmulţiseră în douăsprezece seminţii, după numărul celor doisprezece fii ai lui Israil, au fost nedespărţite între dânsele, cu o unire şi o sfătuire îndreptându-se, cu un povăţuitor care s-a început de la Moise, de la Isus al lui Navi şi de la ceilalţi judecători ai lui Israil, până la împăratul David şi Solomon. După Solomon a luat împărăţia fiul său, Roboam, şi, ca un tânăr, nebăgând în seamă sfatul cel bun al bătrânilor celor înţelepţi, ci ascultând sfatul cel răzvrătit al tinerilor celor de o seamă cu dânsul, a început a asupri poporul lui Israil, îngreunându-l cu diferite dăjdii şi pedepsindu-l cu bătăi şi risipiri. Atunci cele zece seminţii ale lui Israil, desfăcându-se de dânsul şi-au ales alt împărat cu numele Ieroboam. El a fost mai înainte rob al lui Solomon, pe care împăratul vrând să-l bată pentru oarecare pricină, acesta a fugit în Egipt, unde a stat până la moartea lui Solomon. Citește mai departe…

Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Luna iunie în 29 zile: pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi chemarea Domnului?
 

De vreme ce pe unul l-a fericit, şi l-a numit piatră, asupra căruia zice că a întărit Biserica (adică asupra mărturisirii lui); iar pentru celălalt (adică pentru Pavel) a zis că va să fie vas alegerii, şi-i va purta numele Lui înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Însă Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi-chemat, trăgându-se dintr-un oraş mic şi neînsemnat, adică din Betsaida, feciorul lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Trăind cu mare lipsă şi sărăcie, îşi ţinea viaţa cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său Iona, atunci Simon căsătorindu-se, şi-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, şi a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăţie. Deci pe vremea în care era Ioan la pază în temniţă, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, şi aflând pe Andrei şi pe Petru unde-şi întindeau năvodul şi mrejele, i-a chemat şi îndată au urmat după Dânsul. După aceea propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărăţind acolo Nero, a fost răstignit cu capul în jos, precum el însuşi a cerut şi şi-a primit fericitul sfârşit. El era la chipul feţei alb, puţin cam galben, pleşuv şi des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi şi roşu, cărunt la cap şi la barbă, cu nasul cam lungăreţ, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc, drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptăţii, din râvnă dumnezeiască. Spre cei ce veneau la pocăinţă era iertător, şi lesne a schimba şi a muta hotărârile şi judecăţile cele mai dinainte. Citește mai departe…

Pogorârea Duhului Sfânt – Cincizecimea

Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul.

Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază și cu curăție se înalță, luminează-se întru unimea Treimii cu sfințenie de taină

(Antifon al glasului 4)

Cinzecimea o prăznuim și venirea Duhului, și taină câtă, că mare este și cinstită (Stihiră la Doamne strigat-am). Prăznuim venirea Duhului… Dar mai înainte oare nu era în noi Duhul? Da! Căci nu era încă Duhul Sfânt, zice Evanghelia (In. 7, 39), și oamenii trăiau neavând Duhul, învață Apostolul (Iud. 1, 19). Iar Prorocul Iezechiil vedea starea duhovnicească a neamului omenesc sub chipul unui câmp plin de oase uscate foarte, dintre care, potrivit celei dintâi preziceri, unele se împreunau numai fiecare la închietura sa, pe altele erau deja vine, și crescuse carne, și pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele (Iez. 37, 7, 6). Și iată pricina. Că nu era încă Duhul Sfânt, pentru că Iisus nu era încă proslăvit (In. 7, 39). Duhul lui Dumnezeu se depărtase de la om pentru călcarea poruncii, și suflarea vieții dumnezeiești amorțise în el după primirea suflării făcătoare de stricăciune a ispititorului. Iar când Domnul ne-a împăcat cu Dumnezeu prin moartea Sa și S-a proslăvit prin Înviere, Înălțare și prin șederea de-a dreapta Tatălui, atunci s-a deschis iarăși intrare la oameni prin Duhul lui Dumnezeu. Suindu-se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor (Efes. 4, 8). Dumnezeu a insuflat în omul întâi-zidit suflarea vieții dumnezeiești; păcatul l-a omorât. Acum, Dumnezeu îi dă omului Duh nou (Iez. 36, 26), insuflă în el suflarea nouă de viață, ca să învie sufletul omorât de păcat. Și s-a împlinit cea de-a doua prezicere a lui Iezechiil: “Prorocește despre Duhul, prorocește, fiul omului”… Și am prorocit, și a intrat într-înșii Duhul, și au înviat, și au stătut pe picioarele lor mulțime multă foarte (Iez. 37, 9-10). Apostolii au fost cele dintâi vase primitoare de viață de la El, și începând de la cetele apostolești, El s-a revărsat apoi peste toată făptura (v. stihira la stihoavnă: Acum Duhul Mângâietor…) și, dând viață tutoror celor ce Îl primesc, prin toată pipăirea dării, după lucrare întru măsura fiecărui mădular, a alcătuit și a întocmit marele trup al Bisericii, crescând întru toate întru El, și pe deasupra crescând cu creșterea lui Dumnezeu (v. Efes. 4, 15-16; Col. 2, 19). Citește mai departe…

Înălțarea Domnului

Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur.

“Deci, Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19)
 

Ce sărbătoare este astăzi? Este o sărbătoare înaltă şi mare, care covârşeşte mintea omenească, şi vrednică de marea bunătate a Aceluia ce a aşezat-o, adică a lui Dumnezeu. Astăzi neamul omenesc iarăşi s-a împăcat cu Dumnezeu. Astăzi vrăjmăşia cea îndelungată s-a ridicat, războiul cel îndelungat s-a sfârşit. Astăzi s-a încheiat o minunată pace, care mai înainte niciodată nu se putea aştepta. Căci cine ar fi nădăjduit că Dumnezeu iarăşi se va împăca cu oamenii? Nu pentru că Domnul era vrăjmaş al oamenilor, ci pentru că robul era uşuratic la minte; nu pentru că Stăpânul era aspru, ci pentru că robul era nemulţumit.
 

Voieşti să ştii cum noi am întărâtat asupra noastră pe acest Domn plin de dragoste şi de prietenie? Este neapărat trebuitor să cunoaştem fondul vrăjmăşiei de mai înainte, pentru ca atunci când vedem că noi, care eram vrăjmaşii lui Dumnezeu, iarăşi am fost cinstiţi, să ne minunăm de dragostea Aceluia. Şi să nu credeţi că acea schimbare s-ar fi făcut în urma propriilor noastre merite, ci mai vârtos să nu încetaţi a recunoaşte mărimea harului dumnezeiesc şi de-a pururea să mulţumiţi Lui pentru mărimea darurilor Sale. Citește mai departe…

Sfinții Împărați Constantin și Elena

Luna mai în 21 zile: pomenirea sfinţilor, măriţilor, de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu apostolii, marilor împăraţi Constantin şi mama sa Elena.

Împăratul Britaniei, Consta, care se numea Flor, era nepotul lui Claudie, împăratul cel mai dinainte, care se născuse din fiica lui. Deci, Consta şi Elena au fost părinţii marelui Constantin. Consta a avut şi alţi copii cu altă femeie, cu numele Teodora, care a fost fiică a împăratului Maximian Erculie. Aceasta a născut lui Consta pe Constantie, tatăl lui Galie şi al lui Iulian; pe Dalmatie, pe Navalian şi o fiică, Constantia, care a fost dată după Liciniu. Iar din Elena este născut Constantin cel Mare, care a fost şi moştenitor al împărăţiei tatălui său.
 

Despre Consta, tatăl lui Constantin, se povesteşte că, deşi se arăta a fi închinător de idoli, după obiceiul cel vechi al Romei, nu se silea spre slujba idolească ca ceilalţi închinători de idoli; ci se arăta şi nădăjduia spre Dumnezeu cel Preaînalt. El învăţa pe fiul său, Constantin, să caute şi să ceară ajutor de la cea de sus purtare de grijă, iar nu de la idoli. Lui îi era milă de creştinii ce se munceau şi se omorau de ceilalţi împăraţi păgâni; pentru aceea el nu ura Biserica lui Hristos, ci o apăra de prigonire. Deci, creştinii din părţile Apusului aveau odihnă sub stăpânirea lui; iar cei din părţile Răsăritului erau supuşi la diferite chinuri, de vreme ce Maximian Galerie, ginerele lui Diocleţian, stăpânea părţile acelea. Citește mai departe…