03.05.2021

Joia Mare

210429-Joia-Mare-35

Joia Mare din săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului este plină de evenimente cutremurătoare.
 

Două dintre acestea s-au întâmplat în cadrul Cinei celei de taină. Domnul Hristos a spălat picioarele ucenicilor Săi ca o preînchipuire a Tainei Sfintei Spovedanii, apoi a instituit Sfânta Euharistie, când Mântuitorul le-a întins pâine și vin, rostind cuvintele pe care le rostesc preoții de peste 2000 de ani, la Sfânta Liturghie: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu, Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi.
 

După cină, ucenicul care a întins cu El în blid s-a dus să-L vândă. Este înfricoșătoare această vânzare! Cum cel ce a fost spălat pe picioare și a fost împărtășit de Domnul L-a vândut?! Ce se va fi întâmplat în sufletul lui de a ales să-L vândă pe Învățătorul? Ni-l putem închipui, cu ochii minții, cum aleargă în noapte, cu ochii tulburi, cu sufletul împietrit, să-și ia plata vânzării, cei 30 de arginți blestemați, prețul Celui neprețuit, și să stabilească semnul recunoașterii. Nu mai este el, ci satana este în el, iar ceea ce are de făcut, face până la capăt.
 

În același timp, în grădina Ghetsimani, un loc aflat la aproape 1,5 km de Ierusalim, unde obișnuia adesea să se reculeagă, Mântuitorul merge iar cu ucenicii Săi. Îi alege pe Petru, Iacob și Ioan să intre cu el, iar pe ceilalți îi lasă la intrare. Lor le mărturisește că întristat de moarte Îmi este sufletul. Când ucenicii dorm, în loc să privegheze alături de El, Domnul se roagă cu lacrimi de sânge: Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești! (Matei, 26: 39). Citește mai departe…

27.04.2021

Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile

210425-Floriile-16

Azi, Biserica Ortodoxă a sărbătorit Intrarea Domnului în Ierusalim, denumită și Floriile sau Duminica Stâlpărilor, după numele ramurilor de finic purtate în mâini de oamenii care L-au întâmpinat pe Domnul. Această sărbătoare este o adevărată zi de preînchipuire a Paștilor, atât ca semnificație, cât și ca atmosferă.
 

Curtea bisericii noastre a fost plină de oameni, copii, verdele ierbii și galbenul păpădiilor, iar biserica i-a cuprins pe cei dornici să asculte slujba mai în tihnă, în mireasmă de mir și miros suav de salcie.
 

Intrarea Domnului în Ierusalim, precedată de recenta înviere a lui Lazăr, preînchipuie Învierea Sa și intrarea în Ierusalimul ceresc.
 

Salcia este adusă azi la biserică deoarece ea, cu ramurile plecate, este simbol al smereniei, smerenie arătată și de Domnul Hristos care a intrat smerit în Ierusalim, călare pe un mânz de asină. Mânzul asinei, pe care nu se așezase nimeni până atunci, este simbolul tuturor neamurilor care Îl cred și îl primesc pe Hristos ca pe Dumnezeu adevărat. Citește mai departe…

25.04.2021

Sâmbăta lui Lazăr – Pomenirea morților

210424-Sambata-lui-Lazar-38

În Sâmbăta lui Lazăr, cea care precede sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim sau Floriile, în bisericile ortodoxe se face pomenirea morților. Este, de altfel, ultima zi din Postul Mare în care se mai fac pomeniri pentru cei adormiți.
 

Biserica Ortodoxă este singura în care există o legătură strânsă între cei rămași în lumea aceasta și cei trecuți la Domnul.
 

Cât este în viață, omul se poate ruga pentru el însuși. Însă, după moarte, nu mai poate face acest lucru, iar Domnul ne-a lăsat alinare și nădejde în mântuire rugăciunea celor rămași, cei dragi ai celui plecat, care să îl pomenească, să se roage pentru sufletul lui, mijlocind înaintea lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lui.
 

Slujba de pomenire a morților este numită parastas, ceea ce înseamnă, în limba greacă, ședere alături. Îi aducem alături pe cei dragi, trecuți dincolo, și inima noastră, plină de amintirea lor, o punem înaintea lui Dumnezeu, rugându-ne pentru ei. Iar prin inima noastră intră și ei în relație cu Dumnezeu. Îi pomenim cu nume pentru că în nume este taina persoanei, spune Părintele Hrisostom, de la Putna. Citește mai departe…

04.04.2021

Duminica a 3-a din Post, a Sfintei Cruci

210404-Duminica-Sfintei-Cruci-1
 

În duminica a treia din Postul Mare Sfinții Părinți au rânduit scoaterea Sfintei Cruci în mijlocul bisericii spre închinare și cinstire, amintind pe de o parte de Pomul Vieții din mijlocul Raiului, de care dorim să ne bucurăm, iar pe de altă parte de șarpele înălțat în pustie, către care priveau cei care erau mușcați de șerpii veninoși și trăiau. Asemenea acelora, creștinii mușcați de diavol prin diferite patimi privesc spre Hristos cel răstignit și trăiesc.
 

Crucea era, în trecut, până la venirea Mântuitorului, doar un instrument de tortură, căci cei mai mari răufăcători primeau moarte pe cruce, înfricoșătoare prin chinul prelungit și supusă oprobiului public. Însă Hristos a convertit semnificația ei, crucea devenind altarul Său de jertfă. Pentru împăcarea omului cu Dumnezeu, Fiul Lui Dumnezeu a primit moartea pe cruce, răstignirea. Crucea este simbolul creștinismului pentru că pe cruce Iisus Hristos a arătat cât de mult iubește Dumnezeu lumea, a spus, în predica sa, Prefericitul Părinte Patriarh Daniel. De aceea, când ne închinăm Sfintei Cruci de fapt cinstim pe Hristos cel răstignit pe Sfânta Cruce.
 

Evanghelia zilei de azi, de la Sfântul Evanghelist Marcu, este tulburătoare prin mesajul pe care ni-l transmite. Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui.
 

Cuvintele Mântuitorului au avut, atunci când au fost rostite, o semnificație mai greu de dus și de acceptat decât astăzi. Întrucât crucea însemna moarte, cuvintele Sale erau o chemare la moarte asumată, o chemare la oprobiu public, în schimbul urmării Sale. Și au fost atâția oameni care au răspuns acestei chemări! Căci în schimbul pierderii vieții pentru El și pentru Evanghelie, Hristos Domnul promite mântuirea, viața veșnică. Citește mai departe…

25.03.2021

Canonul cel Mare

210318-Canonul-Cel-Mare-20

Prima săptămână din Postul Sfintelor Paști este marcată de Canonul cel Mare, care se cântă în primele patru zile ale săptămânii.
 

Canonul a fost alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, mare episcop misionar în Creta, de unde i-a rămas și numele, care a compus o mulțime de imne liturgice pentru a încuraja participarea poporului la viața liturgică a Bisericii.
 

Conținând peste 250 de stihiri, grupate în 9 texte bogate – cântări, canonul este numit mare atât datorită întinderii, fiind cel mai lung text liturgic din Biserica răsăriteană, cât și datorită bogăției ideilor exprimate și a sentimentelor pe care le naște în cei care îl ascultă sau îl citesc.
 

Stihul care se repetă de-a lungul întregului canon, Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!, amintește de cuvintele vameșului din Duminica Vamesului si a fariseului, cel devenit model de smerenie și de pocăință de-a lungul veacurilor.
 

Glasul al 6-lea, pe care se cântă canonul, este unul melodios, tânguitor, potrivit cuvintelor și mesajului pe care îl transmite. Omul, recunoscându-și starea de păcat, se pocăiește și cere mila și iertarea lui Dumnezeu. Citește mai departe…