Cateheza despre “Istoria Postului Sfintelor Paști”

În Biserica creştină a primelor secole, sărbătoarea Paştilor era anticipată de una sau două zile de post. Aceste două zile de post se pare că au fost instituite nu atât în vederea sărbătorii Învierii Domnului, cât mai ales în vederea primirii Botezului de către catehumeni, în noaptea Paştilor. Aşadar, practica postului va fi la început rezervată catehumenilor, apoi extinsă la ceremonialul Botezului şi, în cele din urmă, la întreaga Biserică. Acestă formă incipientă a postului nu avea nicidecum un caracter penitenţial, ci mai de grabă unul ascetic-iluminator. Tot în perioada Bisericii primare, la Roma, duminica de dinaintea Paştilor mai era numită şi “Duminica Patimilor”, iar în Miercurea şi în Vinerea acestei săptămâni nu se săvârşea Sfânta Liturghie. Extinderea postului la întreaga săptămână care preceda sărbătoarea Paştilor era la început o practică liturgică specifică numai Bisericii alexandrine. De asemeni, în timpul celor trei săptămâni premergătoare sărbătorii Paştilor, în Biserica primară se obişnuia să se citească pericope din Evanghelia după Ioan, din moment ce era foarte bogată în pasaje legate atât de apropierea sărbătorii Paştilor, cât şi despre activitatea Mântuitorului Iisus Hristos la Ierusalim. Citește mai departe…

Cateheza despre “Rugăciunea inimii”

Omul lui Dumnezeu pe toate le preface în rugăciune
 

Omul lui Dumnezeu pe toate le preface în rugăciune. Și greutatea, și necazul, le preface în rugăciune. Orice i s-ar întâmpla, îndată începe: “Doamne Iisuse Hristoase…”. Dragostea este folositoare la orice, și la cele mai simple lucruri. De pildă, suferi de insomnie: să nu te gândești la somn. Să te scoli, să ieși afară, să vii iar în cameră, să te așezi în pat ca și prima dată, fără să te gândești dacă o să dormi sau nu. Să te concentrezi, să spui doxologia și apoi de trei ori “Doamne Iisuse Hristoase…”, și așa o să vină somnul.
 

Toate se pun în rânduială prin rugăciune. Dar trebuie să ai iubire, înflăcărare în rugăciune. Să nu ai neliniște, ci încredere în iubirea și în pronia lui Dumnezeu. Toate sunt înlăuntrul vieții duhovnicești. Toate se sfințesc, și cele bune, și cele grele, și cele materiale, și cele duhovnicești, și toate câte le faceți, spre slava lui Dumnezeu să le faceți. Cum spune Apostolul Pavel? Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți (I Cor. 10, 31). Când ești în rugăciune, toate se fac cum trebuie. De pildă, speli farfuriile și nu spargi niciuna, nu faci pagube. Vine înlăuntrul tău harul lui Dumnezeu. Când ai harul, toate se fac cu bucurie, fără osteneală. Citește mai departe…

Cateheza despre “Patericul Românesc”

Sfântul Ioan Casian:
 

Redăm câteva texte în legătură cu cele opt păcate de moarte, numite “gânduri ale răutății”:
 

Despre înfranarea pântecelui
 

“… Sfinții Părinți n-au lăsat un singur canon de postire, nici un singur chip al împărtășirii de bucate, nici aceeași măsură pentru toți. Fiindcă nu toți au aceeași tărie și aceeași vârstă; apoi și din pricina slăbiciunii unora, sau a unei deprinderi mai gingașe a trupului. Însă un lucru au rânduit tuturor: să fugă de îmbuibare și de săturarea pântecelui. Iar postirea de fiecare zi au socotit că este mai folositoare și mai ajutătoare spre curăție, decât cea de trei sau de patru zile, sau decât cea întinsă până la o săptămână. Căci zic: cel ce peste măsură întinde postirea, tot peste măsură se folosește adeseori și de hrană. Din pricina aceasta se întâmplă ca uneori, din covârșirea postirii, slăbește trupul și se face mai trândav spre slujbele cele duhovnicești; iar alteori, din prisosul mâncării, se îngreuiază și face să se nască în suflet nepăsare și moleșire…” Citește mai departe…

Cateheza despre “Patericul Egiptean”

Preasfințitul Bartolomeu Anania:
 

Ca și creștinismul primar, călugăria clasică avea un caracter inițiatic. Tainele ei se descopereau prin viu grai, de la dascăl la ucenic, treaptă cu treaptă, puțin câte puțin, cu înaintări și reveniri încete, ocolind accidentele. Părinții Pustiei, foști învățăcei la rândul lor, dovedeau o măiestrie fără seamăn în a-și apropia sufletul omului și a-l călăuzi spre inima lui Iisus, cu o iscusință pe care nici pe departe nu o posedă savanții de astăzi ai psihologiei abisale. Inițierea se făcea de la om la om – mai precis, de la persoană la persoană, – întru comuniunea dumnezeiescului dor. Cărțile s-au alcătuit mai târziu, pe îndelete, prin consemnări ale memoriei, prin epistole programatice sau răvașe răzlețe, ale duhovnicilor ce-și îndrumau ucenicii de departe. Așa s-a născut Patericul.
 

Aparținând aceluiași univers și urmărind același scop, Patericul și Filocalia (de altfel, cu numeroși autori comuni) se deosebesc prin nivelul – să-i zicem – pedagogic, prin modul de a aborda problema desăvârșirii spirituale, atât ca structură cât și ca limbaj. Aceasta nu înseamnă că Patericul l-ar lăsa pe nevoitor la jumatatea drumului, ci doar că-i oferă accesul la înălțimi pe o cale oarecum elementară, mai puțin anevoioasă, dar nu mai puțin mântuitoare. Citește mai departe…

Cateheza despre “Slujirea aproapelui”

Un cărturar oarecare, anume Evloghie, pornit fiind din dumnezeiască dragoste, s-a lepădat de lume şi, împărţindu-şi la săraci averea sa, şi-a lăsat pentru sine puţină avuţie şi ceva aur.
 

Deci, neputând el să mai lucreze, s-a făcut pustnic. Şi fiind ispitit de lenevire şi neputând nici singur a şedea, a aflat, lepădat în uliţă, pe un oarecare olog, care nu avea nici mâini, nici picioare, fără numai limba. Iar Evloghie s-a făgăduit lui Dumnezeu, zicând: “Doamne, pentru numele Tău, voi lua pe acest slăbănog şi-l voi odihni pe el până în ziua morţii lui, ca şi eu, pentru aceasta, să mă mântuiesc. Şi-mi dă mie, Doamne, răbdare, ca să-i slujesc lui”. Deci, apropiindu-se de slăbănog, i-a zis lui: “Voieşti ca să te iau şi să te odihnesc pe tine?”. Şi i-a zis lui slăbănogul: “Adevărat, stăpâne, voiesc.” Şi a zis Evloghie: “Mă voi duce să aduc un catâr şi te voi lua de aici”. Şi, cu multă bucurie, slăbănogul a primit. Apoi, aducând catârul, l-a luat pe el şi l-a dus în casa sa şi-l îngrijea pe el în toate trebuinţele lui. Şi a petrecut slăbănogul în casa lui Evloghie cincisprezece ani. Iar Evloghie îi slujea ca unui părinte şi-l iubea pe el cu totul: îl spăla, îl hrănea şi-l purta cu mâinile sale. Citește mai departe…