Cea mai bună demonstrație a existenței lui Dumnezeu

Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ține cursul de filozofie.
-Să vă explic care este conflictul între știință și religie…
 

Profesorul ateu face o pauză și apoi îi cere unuia dintre noii săi studenți să se ridice în picioare
– Ești creștin, nu-i așa, fiule?
– Da, domnule, spune studentul.
– Deci crezi în Dumnezeu?
– Cu siguranță.
– Dumnezeu este bun?
– Desigur, Dumnezeu este bun.
– Este Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?
– Da
– Tu ești bun sau rău?
– Biblia spune că sunt rău.
 

Profesorul zâmbește cunoscător. Aha! Biblia! Se gândește puțin.
– Uite o problemă pentru tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă și tu o poți vindeca. Poți face asta. Ai vrea să îl ajuți? Ai încerca?
– Da, domnule. Aș încerca.
– Deci ești bun.
– N-aș spune asta.
– Dar de ce n-ai spune spune asta? Ai vrea să ajuți o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu.
 

Studentul nu răspunde, așa că profesorul continuă.
– El nu ajută, nu-i așa? Fratele meu era creștin și a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Iisus să-l vindece. Cum de Iisus este bun? Poți răspunde la asta? Studentul tace.
– Nu poți răspunde nu-i așa? El ia o înghițitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp studentului să se relaxeze. Hai să luăm de la capăt, tinere? Dumnezeu este bun?
– Păi…, da, spune studentul
– Satana este bun?
 

Studentul nu ezită la această întrebare:
– Nu.
– De unde vine Satana?
– Studentul ezită. De la Dumnezeu.
– Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i așa? Zi-mi, fiule, există rău în lume?
– Da, domnule.
– Răul este peste tot, nu-i așa? Și Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
– Da.
– Deci cine a creat răul? Profesorul a continuat. Dacă Dumnezeu a crea totul, atunci El a creat și răul. Din moment ce răul exită și conform principiului că ceea ce facem definiște ceea ce suntem, atunci Dumnezeu este rău?
– Există pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâțenie? Toate aceste lucruri groaznice, există? Studentul se foiește jenat.
– Da.
– Deci cine le-a creat?
 

Studentul iarăși nu răspunde, aşa că profesorul repetă întrebarea.
– Cine le-a creat? Nici un răspuns.

Deodată, profesorul începe să se plimbe în fața clasei. Studenții sunt uimiți.
– Spune-mi, continuă el adresându-se altui student. Crezi în Iisus Hristos, fiule?
Vocea studentului îl trădează și cedează nervos.
– Da, domnule profesor, cred.
 

Bătrânul se oprește din mărșăluit. Știința spune că ai 5 simțuri pe care le folosești pentru a identifica și observa lumea din jurul tău. L-ai văzut vreodată pe Iisus?
– Nu, domnule. Nu L-am văzut.
– Atunci spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Iisus al tău?
– Nu, domnule, nu l-am auzit.
– L-ai simțit vreodată pe Iisus al tău, l-ai gustat sau l-a mirosit? Ai avut vreodată o experiență senzorială a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?
– Nu, domnule, mă tem că nu.
– Și totuși crezi în el?
– Da.
– Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, știința spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui de asta, fiule?
– Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credința mea.
– Da, credința, repetă profesorul. Aceasta este problema pe care știința o are cu Dumnezeu. Nu există nicio dovadă, ci doar credința.
 

Studentul rămâne tăcut pentru o clipă, înainte de a pune și el o întrebare.
– Domnule profesor, există căldură?
– Da.
– Și există frig?
– Da, fiule, există și frig.
– Nu, domnule, nu există.
 

Profesorul își întoarce fața către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută. Studentul începe să explice.
– Poate exista multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit „frig”. Putem ajunge până la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu există frig – dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de – 458 de grade. Fiecare corp sau obiect este demn de studiat dacă are sau transmite energie, și căldura este cea care face ca un corp sau material să aibă sau să transmită energie. Zero absolut (-458F) înseamnă absența totală a căldurii.
Vedeți, domnule, frigul este doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absența căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unități termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu este opusul căldurii, domnule, ci doar absența ei.
 

Clasa este învăluită în tăcere. Undeva cade un stilou și sună ca o lovitură de ciocan.
– Dar întunericul, profesore? Există întunericul?
– Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce este noaptea dacă nu întuneric?
– Din nou răspuns greșit, domnule. Întunericul nu este ceva; este absența a ceva. Poate exista lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumina constantă atunci nu există nimic, iar acest nimic se numește întuneric, nu-i așa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie și mai întunecat, nu-i așa?
 

Profesorul începe sa-i zâmbească studentului din fața sa. Acesta va fi un semestru bun.
– Ce vrei să demonstrezi, tinere?
– Vreau să spun că premisele dvs. filosofice sunt greșite de la început și de aceea concluzia trebuie să fie și ea greșită.
 

De data asta, profesorul nu-și poate ascunde surpriza.
– Greșite?
– Poți explica în ce fel?
– Lucrați cu premisa dualității, explică studentul. Susțineți că există viață și apoi că există moarte; un Dumnezeu bun și un Dumnezeu rău. Considerați conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Domnule, știința nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Folosește electricitatea și magnetismul, dar nimeni nu a văzut sau nu a înțeles pe deplin vreuna din acestea două. Să consideri că moartea este opusul vieții înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substanțial. Moartea nu este opusul vieții, ci doar absența ei. Acum spuneți-mi, domnule profesor, le predați studenților teoria că ei au evoluat din maimuță?
– Dacă te referi la procesul evoluției naturale, tinere, da, evident că da.
– Ați observat vreodată evoluția cu proprii ochi, domnule?
 

Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când își dă seama încotro se îndreaptă argumentul. Un semestru foarte bun, într-adevăr.
– Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluției în desfășurare și nimeni nu poate demonstra că el are loc, dvs. nu predați studenților ceea ce credeți, nu? Acum ce sunteţi, om de știință sau predicator? Clasa murmură. Studentul tace până când emoția se mai stinge.
– Ca să continuăm demonstrația pe care o făceați adineaori celuilalt student, permiteți-mi să vă dau un exemplu, ca să înțelegeți la ce mă refer. Sdutentul se uită în jurul său, în clasă. Este vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului? Clasa izbucnește în râs. Este cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simțit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabilite și conform protocolului demonstrabil, știința spune – cu tot respectul, domnule – că nu aveți creier. Dacă știința spune că nu aveți creier, cum să avem încredere în cursurile dvs., domnule?
 

Acuma, clasa este cufundată în tăcere. Profesorul se holbează la student, cu o față impenetrabilă. În fine, după un interval ce pare o veșnicie, bătrânul răspunde.
– Presupun că va trebui să crezi, pur și simplu.
– Deci acceptați că există credința și, de fapt, credința există împreună cu viața, continuă studentul. Acum, domnule, există răul?
 

Acum nesigur, profesorul răspunde:
– Sigur că există. Îl vedem zilnic. Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului față de om. Se vede în nenumăratele crime și violențe care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.
 

La aceasta, studentul a replicat:
– Răul nu există, domnule, sau cel puțin nu exită în sine. Răul este pur și simplu absența lui Dumnezeu. Este ca și întunericul și frigul, un cuvânt creat de om pentru a drescrie absența lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipsește dragostea lui Dumnezeu. Este frigul care apare când nu exită căldură sau ca întunericul care apare când nu există lumină.
 

Profesorul s-a așezat.
 

(Poveste adevărată relatată în cartea “Dumnezeu vs. ştiinţa”, scrisă de Albert Einstein în 1921; studentul era chiar Albert Einstein)