Cateheza despre “Părintele Porfirie”
Ne vorbește Părintele Porfirie: Simțeam ascultarea de Bătrânii mei ca pe un rai.
Mare și înțelept lucru este ascultarea… Este taina vieții duhovnicești. N-o putem înțelege. Eu, însă, cu harul Domnului, am trăit-o. Știu ce lucru minunat este, ce desăvârșit și lipsit de griji. Să asculți de Dumnezeu, să te dăruiești slăvirii lui Dumnezeu și să asculți de Bătrân! Ascultarea este foarte însemnată. Este o mare virtute, este smerenia însăși. Ascultare cu bucurie, cu mulțumire. Chiar de-ar fi și strâmb ceea ce cere Bătrânul. Și această ascultare are mare preț. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, iar cei ce mă caută vor afla har (Pildele lui Solomon 8,17 – Septuaginta).
Cu ascultarea te schimbi în toate. Devii treaz, înțelept, devii în toate nou. M-a iubit Hristos și mi-a dat harul de a face ascultare. Iar eu, smeritul, puțin am simțit-o, și tot ceea ce am, de la ascultare am. Simțeam ascultarea de Bătrânii mei ca pe un rai. Și chiar nu eram mulțumit, ci ceream ca ei să fie mai aspri. Acum, însă, când am crescut, văd că erau cu adevărat aspri. Atunci nu-mi dădeam seama.
Ascultarea, și mai ales la un bătrân duhovnicesc, este lucru mare. Când trăiți împreună cu un sfânt, vă sfințiți și voi. Luați ceva din obiceiurile lui sfinte, din cuvintele lui, din tăcerea lui. Rugăciunea lui vă înrăurește. Chiar și dacă nu vorbiți, ceva se întâmplă, vi se împărtășește și vouă, fără să vă dați seama, ceva sfânt, dumnezeiesc. Da, Sfântul Prohor, Sfântul Proclu și alții au trăit lângă dascăli sfinți, au fost insuflați de către sfinți și au devenit și ei sfinți. La fel s-a întâmplat și cu Simeon Noul Teolog, cu Grigorie Palama și cu alții asemenea.
Bătrânul joacă un rol însemnat în viața noastră. Bătrânul este călauzitor. Nu e pur și simplu un om cultivat care a devenit Bătrân, pentru că este teolog și are carte. Să deslușim ce este Bătrânul. Bătrânul poate fi și necărturar, poate să nu aibă multe cunoștințe, să nu aibă dar ritoricesc, să nu fi studiat tratate, dar să fi ajuns la înălțimi mai mari decât cel cultivat, dacă a trait ca ucenic și a dobândit harul lui Dumnezeu. Un astfel de Bătrân poate să-i folosească foarte mult pe ucenicii săi, dacă aceștia fac ascultare de dânsul.
Firește, cele pe care ți le spune Bătrânul ți le spun și cărțile. Însă nu-i același lucru. Bătrânul care trăiește cele duhovnicești și nu-ți spune “Părintele cutare zice asta, în cutare carte scrie asta”, ci trăiește el însuși viața lui Hristos și iți grăiește din experiență, ți le va transmite și ție, ti le va pune în suflet, iar tu vei învăța alături de el cum să atragi harul lui Dumnezeu.
Când il ai și il trăiești pe Bătrânul, îl iubești. Iar când Bătrânul te iubește și el și sunteți de un suflet, atunci deveniți una. Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor (Matei 18,20). Acolo este Hristos. În această stare nu există distanțe. Oriunde ne-am afla, suntem uniți în Hristos, ne rugăm și astfel harul lui Dumnezeu ne cercetează și ne întărește totdeauna. Astfel trăim unitatea înlăuntrul Bisericii. Avem simțirea că toți suntem “una”. Așa trăiau bătrânii și ucenicii.
Astea nu sunt basme. Le-am vazut și eu de multe ori. Când m-am dus în Sfântul Munte, au trecut toate – și lume, și rude, și stăpânitori ai lumii acesteia – toate au devenit ascultare de Bătrânul meu, au devenit rugăciune, au devenit bucurie. Străbătând Kavsokalivia, toate deveneau cer. Însă, îndată ce începeam să arăt puțină oboseală, mă năpădeau iarăși aducerile aminte de părinți și de lume.
Așadar, ascultarea de Bătrân este o mare virtute. Este totul. Trebuie sa fi trecut prin ascultare ca să fii deplin, așa încât să înfrunți greutățile oamenilor. Daca nu ai smerenie, nu ai ascultare, atunci nu ai harul lui Dumnezeu. Dacă nu treci prin smerenie și, deci, prin ascultare, o pățești foarte urât. Mare lucru este smerenia! Egoismul, mândria au născut neascultarea, și astfel am plecat din Rai. Niciodată un egoist nu poate face ascultare. Vrea totdeauna să cerceteze ce i se spune, dacă este bine sau nu, dacă-i așa sau altfel, și împlinește doar în parte. Sau face cum i se spune, dar cu obiecții și grăiri împotrivă, socotind că prin această purtare iși dovedește libertatea. Însă omul află adevărata libertate în ascultare, în vreme ce robie este aceea care îl silește să nu asculte. Atunci când ascultă, intră in libertatea fiilor lui Dumnezeu.
Și cei ce trăiesc în peșteră, le trăiesc pe acestea. Este îndumnezeirea, care le cuprinde pe toate. Ei se unesc cu Dumnezeu. Cultivă duhul, iar această cultivare nu cunoaște sfârșit. Dumnezeu este plinirea celor desăvârșite, bunul cel mai înalt. Pe toate acestea le afli în unirea cu Dumnezeu. Această unire aduce o deplină mulțumire. Nici o altă bucurie nu este mai presus decât cea pe care o aduce unirea cu Dumnezeu. Este bucuria care cuprinde toată mintea. Este bucuria celor ce s-au dăruit lui Dumnezeu. Toate acestea se fac prin ajutorul dumnezeiesc. Dacă lucrează harul, atunci toate se săvârșesc mai presus de fire.
Să vă rugați ca Dumnezeu să ne învrednicească să simțim și să trăim, fie chiar și în parte, aceste măreții.
