Pelerinaj in Dobrogea
Mănăstirea Poarta Albă
Mânăstirea de la Poarta Albă, cu hramul de ziua Sfântului Justin Martirul şi Filozoful (1 iunie), a fost ctitorită în 2012 de Părintele Iustin Pârvu întru veşnica pomenire a deţinuţilor politici din lagărele Canalului.
Documentele atestă că în perioada 1949-1953 regimul comunist a condamnat la muncă silnică peste 30 de mii de oameni.
Poarta Albă, cea mai mare colonie de prizonieri, însuma un număr constant de 13 mii de persoane aduse pentru exterminare. Munca extenuantă, foametea şi umilinţele fizice au fost principalele cauze ale deceselor. La Canalul Dunăre-Marea Neagră au murit peste 5 mii de oameni, rămăşiţele lor găsindu-se gropi comune. Arhivele arată că la colonia de deţinuţi de la Galeşu, de lângă Poarta Albă, din trei mii de prizonieri, 800 erau preoţi.
Marele duhovnic Iustin Pârvu, de la Mânăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, s-a numărat printre supravieţuitori.
Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol
În anul 1928, primul Patriarh al României – Miron Cristea – cumpără în staţiunea balneară Techirghiol o vilă modestă cu 16 camere, înfiinţând un sanatoriu preoţesc pentru clerul din întreaga ţară.
În anul 1951, Patriarhul Justinian aduce aici de la stâna regală de la Sinaia, o bisericuţă de lemn, înfiinţând un schit de maici şi făcând din sanatoriu o anexă a schitului. (construită de către obştea sătească din satul Maioreşti, judeţul Mureş, în sec. al XVIII-lea, bisericuţa cu hramul “Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” a fost mutată în anul 1934 de către regele Carol al II-lea la Castelul Pelişor de la Sinaia, unde însă, după instaurarea comunismului, a rămas în paragină până când Patriarhul Justinian a adus-o şi a restaurat-o la Techirghiol).
Pereţii bisericii sunt alcătuiţi din bârne de stejar cu un aspect natural, nefiind finisate, păstrându-se astfel caracteristicile trunchiului de stejar din care au fost tăiate. Întregul ansamblu este împrejmuit de un brâu median cu aspect de funie împletită, simbol al comuniunii sau o modalitate de delimitare simbolică a spaţiului sacru. Foişorul clopotniţei este ornat cu motive geometrice şi cruci pe fiecare din cele patru laturi. Motive populare româneşti, geometrice şi florale, se regăsesc şi la ancadramentul uşii, situată pe latura de sud. Pridvorul adăugat ulterior, pe lângă ornamente populare de felul celor amintite, prezintă un profil de maică şi unul de călugăr despărţite de o cruce, sculptate în colţul din partea de vest.
Întreg edificiul a fost supraînălţat pe un postament de piatră de Techirghiol, punându-se astfel şi mai bine în valoare frumuseţea şi armonia acestei bisericuţe de lemn.
Pictura s-a realizat în mai multe etape de diverşi zugravi din zonă. Supravieţuind intervenţilor succesive asupra picturii întreprinse în diferite perioade, s-a păstrat până în zilele noastre o inscripţie pe uşile împărăteşti: “Aceste dveri au plătit Maer Eremia şi cu Bota Gligore pentru iertarea păcatelor sale – 1750”. Icoanele împărăteşti sunt datate în jurul anului 1730.
Între anii 1965-1967, Patriarhul Justinian a iniţiat lucrări de renovare şi de extindere a căminului.
În incinta mănăstirii se află şi fântâna cu statuia Sfântului Pantelimon, ocrotitorul medicilor şi al celor bolnavi, sculptată în bronz de renumitul sculptor român Ion Jalea şi adusă de Patriarhul Justinian de la Spitalul “Sfântul Pantelimon” din Bucureşti.
În anul 1999-2000 s-a amenajat în cadrul mănăstirii o bază de tratament balnear, sub ocrotirea Sfântului Pantelimon care, în prezent funcţionează în cadrul Centrului Social-Pastoral “Sfânta Maria”.
În prezent, mănăstirea are 37 de vieţuitoare care îmbină rugăciunea cu diverse activităţi gospodăreşti şi artistice. Astfel s-a înfiinţat aici un atelier de pictură unde maicile execută icoane bizantine în tehnica tempera, si un atelier de croitorie unde, pe lângă culioane, dulame şi alte articole de îmbrăcăminte pentru personalul monahal, se brodează şi veşminte preotesti.
Pentru protejarea bisericuţei care, fiind monument istoric, are nevoie de condiţii speciale de întreţinere şi adăugând faptul că este neîncăpătoare pentru obştea monahală şi credincioşii care participă la slujbe, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a înfipt crucea în anul 2000 pentru construirea unei noi biserici de zid cu acelaşi hram: “Adormirea Maicii Domnului”.
Lucrările de construcţie au început în anul 2003 iar în anul 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit Paraclisul cu hramul “Sfântul Pantelimon” de la demisolul noii biserici, unde în prezent se desfăşoare slujbele religioase.
În această mânăstire Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc (1914-2011) a trăit în perioada 1976-2011, rugându-se stăruitor şi îndrumând numeroşi clerici, monahi şi credincioşi, fiind părinte duhovnic al mânăstirii Sfânta Maria Techirghiol timp de 35 de ani.
În volumul apărut la editura Sophia, Iată duhovnicul: Părintele Arsenie Papacioc, citim câteva date biografice, după cum însuşi părintele le aminteşte:
“Am fost al șaptelea copil la părinți, născut în 1914, la 15 august, comuna Perieți, satul Mișleanu, județul Ialomița. (…) Mă cheama Papacioc. Pentru ca tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. Și de aici vine numele. Era aromân și i s-a spus: “Popa cu cioc” -Papacioc. Dar la origine ne chema Albu.”
“Când a fost să plec la mănăstire, acum vreo cincizeci de ani, au vrut să mă oprească foarte mulți inși, (…) spunându-mi că în mănăstire sunt căderi şi decăderi de tot felul. Dar eu i-am răspuns că mă duc la mănăstire pentru Hristos. Nu mă interesează ce este acolo, ci învăţătura lui Hristos. (…) După ce am intrat în monahism, m-am simţit foarte mic şi neînsemnat, dar încurajat puternic de importanţa tainei acestei dăruiri. (…)
Cea mai mare mulţumire o am către nemarginita bunătate a lui Dumnezeu, că ne-a dat de am cunoscut mijlocitoare pe Maica Domnului, apărătoarea desăvârşită a vinovaţilor. Spre a ne schimba viaţa ne trebuie numai o voinţă tare şi o încredere mare în mila Maicii Domnului şi a atotputernicului ei ajutor. În mănăstire mi-am aprins sufletul de bucurie, dăruindu-mă rugăciunilor Maicii Domnului, apărarea neajunsă a noastră, a celor slabi”.
Peștera Sfântului Apostol Andrei
Sfântul Andrei a fost fratele lui Simon Petru, fiul unui pescar din Betsaida Galileii. În vremea în care Sfântul Ioan Botezătorul stătea pe țărmul Iordanului cu doi dintre ucenii săi (cu Andrei și cu viitorul Apostol şi Evanghelist Ioan), Mântuitorul trecea pe lângă ei. Atunci, Sfântul Ioan îl zăreste şi îl recunoaste zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan I, 29). Auzind aceasta, cei doi ucenici au pornit pe urmele lui Iisus. Când Mântuitorul a observat că cineva îl urmează, s-a oprit şi i-a întrebat: „Ce căutaţi?” iar ei au zis: „Rabi, unde locuiesti?”. El le-a zis: „Veniţi si vedeţi”. Au plecat împreună şi au văzut unde locuia. Şi au rămas cu El în ziua aceea.
Unul dintre cei doi care auziseră cuvintele lui Ioan Botezătorul şi merseseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Andrei a dobândit convingerea că Iisus este Mesia cel așteptat. Cu mare bucurie s-a dus la fratele său Simon şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (Ioan I, 38-40). De aceea, Sfântului Andrei i se spune „Cel dintâi chemat” la apostolie.
Apostolul Andrei a fost, începând din acel moment, martor şi participant direct la toate marile momente care au încununat viața pământească a lui Hristos. Autorii evangheliilor îl vor menţiona la înmulțirea pâinilor şi peștilor, când Mântuitorul s-a dus dincolo de Marea Galileei, urmat de o mare mulţime, „pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi”. Andrei mai este menţionat după învierea lui Lazăr, când elinii l-au rugat pe Filip să le înlesnească întâlnirea cu Iisus: „Filip s-a dus şi a spus lui Andrei, apoi Andrei şi Filip au spus lui Iisus.” (Ioan XII, 22).
După Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi regiunile în care vor pleca să predice Evanghelia. Conform tradiţiei, cunoscută de Ipolit Romanul (†249), de scriitorul bisericesc Origen (†253) şi de istoricul Eusebiu de Cezareea (†340), ţinutul cuprins între Dunărea de Jos şi Pontul Euxin, oraşele greceşti de aici au fost evanghelizate de Sfântul Apostol Andrei.
Peştera Sfântului Apostol Andrei – situată la 4 km de şoseaua Constanţa-Ostrov, la marginea pădurii de lângă localitatea Ioan Corvin – este considerată „Betleemul românesc”, locul unde s-a născut creştinismul la români.
Sfântul Apostol Andrei a propovăduit credinţa lui Hristos în cetăţile dobrogene Tomis (Constanţa), Callatis (Mangalia), Histria, Dionisopolis, etc. După o veche tradiţie păstrată în analele bisericeşti, dar şi de către locuitorii Dobrogei, Sfântul Apostol Andrei, sosind în Scythia Minor (Dobrogea de azi), s-a oprit în satul Cuzgun (Ioan Corvin – în prezent). Cele două peşteri situate în pădurea de la marginea comunei au servit Sfântului Andrei şi celor dimpreună cu el drept loc de închinare şi odihnă şi, de asemenea, au reprezentat lăcaşe de cult pentru primii creştini ai Dobrogei.
