Procesiune cu moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu
Am săvârşit o procesiune pelerinaj cu moaştele Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu reproducând sau imitând într-un fel procesiunea din anul 1934, deci cu 80 de ani în urmă, cu deosebirea mare însă că acum n-am mai făcut un parastas pentru domnitor, ci fiind trecut în rândurile sfinţilor l-am cinstit prin sfintele moaşte ale sale printr-o raclă frumoasă ca pe Sfânt rugător în Ceruri împreună cu ceilalţi Sfinţi Brâncoveni.
Avem speranţa că acest pelerinaj care a adunat multă lume este o formă complementară de cinstire a Sfinţilor Brâncoveni, dar şi de întărire a comuniunii noastre în rugăciune şi în demnitate pentru că de la Sfinţii Martiri Brâncoveni învăţăm nu numai credinţa, evlavia, ci şi demnitatea de a rămâne creştini mărturisitori până la moarte.
Cuvântul de binecuvantare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,
la finalul procesiunii cu moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu,
Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” din Bucuresti, miercuri, 21 mai 2014.



















