22.08.2026

Prohodul Maicii Domnului

260814-Prohodul-Maicii-Domnului-14

Slujba Prohodului Adormirii Maicii Domnului la Biserica Sfânta Vineri – Drumul Taberei a fost un moment deosebit, pe care toti cei prezenți l-am trăit cu multă emoție și cu sentimentul că rugăciunea și credința se întâlnesc în chip tainic. Încă de la începutul slujbei se putea simți liniștea și ușurarea sufletească, iar inimile celor prezenți păreau unite în aceeași dragoste pentru Maica Domnului.
 

Sfânta Fecioară este ocrotitoarea noastră, cea către care ne îndreptăm cu nădejde atunci când trecem prin încercări, atunci când avem nevoie de mângâiere sau când pur și simplu simțim nevoia de a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Ea este Maica tuturor celor care îi cer ajutorul cu inimă sinceră. De aceea, slujba Prohodului Adormirii Maicii Domnului nu este doar o rânduială bisericească, ci și un prilej de a simți mai profund dragostea și ocrotirea Sfintei Fecioare Maria.
 

Fiecare creștin aduce cu sine propriile bucurii, griji, dureri, dorințe și le pune la icoana Maicii Domnului. În spatele fiecărei lumânări aprinse și a fiecărei rugăciuni se află o speranță. Adormirea Maicii Domnului nu este privită ca un sfârșit, ci ca o trecere spre viața veșnică, iar acest lucru aduce în sufletele credincioșilor multă mângâiere. Cântările ne îndeamnă să privim dincolo de durere și să ne amintim că, prin credință, există întotdeauna lumină și speranță. În fața icoanei Maicii Domnului, sufletul se liniștește și omul își amintește că nu este singur.
 

Unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am simțit în acea seară a fost comuniunea dintre oamenii prezenți. Rugăciunea fiecăruia se adăuga rugăciunii celuilalt, iar biserica devine un loc în care toate grijile omenești sunt așezate înaintea lui Dumnezeu. Pentru noi, creștinii, Maica Domnului este această prezență maternă, blândă și iubitoare, către care putem alerga cu încredere. Ea ne primește rugăciunile și le poartă înaintea Fiului ei, iar această nădejde ne dă puterea de a merge mai departe.
 

Să ne rugăm ca Maica Domnului să ne fie tuturor ocrotitoare, să ne întărească în clipele grele, să ne aducă pace în suflete și să ne învețe să avem mai multă credință, răbdare și iubire. Și, ori de câte ori ne vom afla în încercare, să ne îndreptăm către ea cu inimă smerită și cu nădejde, spunând simplu: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te pentru noi!