31.12.2018

Colindători în Parohie!

181230-Colindatori-166
 

Oaspeți cu azur în gene, Și zăpadă pe opinci, Se iviră la ferestră, Cu colinde și tilinci.
 

Colindele sunt expresia muzicală populară a unității de credință și de neam a românilor. În toate provinciile românești, colindele s-au manifestat dintotdeauna ca o modalitate de cultivare populară a credinței în Întruparea Fiului lui Dumnezeu, propovăduită pe aceste plaiuri începând cu Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. (…)
 

Colindele sunt expresia cea mai vie, într-un limbaj simplu, accesibil tuturor, a culturii teologice și duhovnicești populare, o prelungire a Liturghiei și a slujbelor de Crăciun auzite în biserică. (…)
 

Mărturisirea prin colinde a unității de credință creștină prin intermediul aceluiași grai românesc este, în acelaşi timp, o mărturisire şi o dovadă a unităţii etnice a poporului român. Iar jertfa colindătorilor, aceea de a merge din casă în casă prin frig, sporește bucuria comuniunii sau a unității cu cei colindați, oferindu-le totodată gazdelor prilejul să-şi arate la rândul lor credinţa, dar şi generozitatea și recunoştinţa faţă de colindători.
 

Poporul român este un popor jertfelnic şi răbdător, care trăieşte şi propovăduiește legătura dintre jertfă și biruință. Prin multe jertfe, poporul român a păstrat unitatea de credință, de neam, de limbă, de cultură, iar acum o sută de ani, în sfârșit, a realizat şi unitatea teritorială şi existența lui statală. Vulturul stavrofor (purtător de cruce) de pe stema României, care poartă crucea în plisc, arată că înălțarea întru demnitate se realizează după ce am luptat cu vitejie şi am dăinuit prin jertfelnicie, prin osteneală şi prin răbdare, prin credință verificată în suferință şi împlinită în biruinţă.
 

Colindatul este o lucrare misionară şi o vestire a bucuriei, a păcii şi a iubirii, ca daruri ale lui Dumnezeu pentru oameni. (…) De aceea, tradiția colindelor trebuie cultivată ca un mod de întărire a unității de credință și de neam a poporului român, dar şi pentru a spori bucuria în familie, în biserică şi în societate, într-o vreme când lumea secularizată devine tot mai individualistă, însingurată şi tristă.
 

(Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la concertul tradiţional de colinde Răsăritul cel de Sus al Patriarhiei Române, 17 decembrie 2018)