Cateheza despre “Arhimandritul Zaharia Zaharou – Lărgiți și voi inimile voastre”
Plinătatea pe care Duhul Sfânt o împărtășește sufletului este plinătatea dragostei lui Hristos pentru om. Siluan scrie: “O, Doamne, Tu iubești zidirea Ta; și cine poate pricepe dragostea Ta, sau să se desfăteze de ea, de nu va fi învățat de Tine Însuți prin Duhul Tău cel Sfânt?”. Și aici iarăși cuvântul Evangheliei: “Acela pre voi vă va învăța toate” (In. 14:26) se adeverește. Prin Duhul Sfânt omul devine învățat de Dumnezeu și înțelege nețărmurita și nespusa dragoste a lui Hristos. Dar fără Duhul Sfânt omul este doar “țărână păcătoasă”, spune Siluan. Prin Duhul Sfânt el este călăuzit în tot adevărul privind dragostea lui Hristos pentru tot omul. Duhul Sfânt nu numai descoperă dragostea Domnului pentru lume, ci insuflă de asemenea în suflet dragoste pentru Domnul. Sfântul mărturisește: “Domnul ne iubește fără de măsură și nu aș fi putut cunoaște această dragoste dacă Duhul Sfânt, care învață tot lucrul bun, nu m-ar fi învățat. Inima mea Te-a iubit, o, Doamne, și de aceea tânjesc după Tine și cu lacrimi Te caut.” Într-un alt loc, se roagă precum urmează: “O, Duhule Sfinte… darul Tău este o fierbinte dragoste de Dumnezeu.”
În timpul arătării lui Hristos celui Viu, Duhul Sfânt împărtășește omului însăși starea lui Hristos și El dăruiește toată dragostea Sa celui iubit. Aceasta se vădește din belșugul de lacrimi dulci pe care sufletul le varsă. Lacrimile sunt cea mai bună și mai potrivită expresie a dragostei. Dragostea arzătoare pentru Domnul cel dorit este atât de mare, încât duhul omului este răpit de vederea lui Dumnezeu. Atunci sufletul, care este plin de dragostea lui Dumnezeu, dă uitării atât cerul cât și pământul. Și omului nu-i mai pasă nici de cer, nici de pământ, singura lui grijă este să fie cu Domnul, Care este Împăratul cerului și al pământului.
Privitor la această stare de “răpire”, la care sfântul se referă adeseori, găsim o descriere asemănătoare la Apostolul Pavel: “sau în trup” – adică pe pământ – “nu știu; sau afară de trup” – adică în cer – „nu știu; Dumnezeu știe.” (2 Cor. 12:2). Desigur, când omul atinge aceste înălțimi, el împlinește desăvârșit „întâia și cea mai mare poruncă” (Mt. 22:37).
Lucrarea Sfântului Duh nu se oprește aici; El întărește firea omului spre a purta deplinătatea dragostei lui Hristos și largește inima lui ca să îmbrățișeze toată zidirea în rugăciunea sa, până și pe vrăjmașii săi. Astfel, cu ajutorul Duhului Sfânt, credinciosul împlinește a doua poruncă, care este asemenea cu prima (Mt. 22:38). În cazul Sfântului Siluan, lărgirea pe care Duhul Sfânt a lucrat-o în el din clipa arătării Domnului este uimitoare! Timp de mai bine de patruzeci de ani el s-a rugat: “Rogu-mă Ție, Milostive Doamne, pentru toate popoarele pământului – să Te cunoască pre Tine prin Duhul Sfânt.” Nu poate fi rugăciune mai frumoasă pentru lume. Daca noi îi cinstim pe sfinți, nu facem nimic altceva decât sa plătim o mică parte din “datoria” către ei, pentru că ei mai întâi ne-au iubit și au mijlocit pentru noi cu asemenea rugăciuni. Este de înțeles de ce îi cinstim pe sfinți… și lui Dumnezeu Îi este bineplăcut acest lucru.
