Istoricul Bisericii

Parohia Sfânta Vineri – Drumul Taberei
 

Parohia a luat ființă în urma hotãrârii Consiliului Eparhial, în toamna anului 1998, în urma insistențelor repetate ale credincioșilor din cartierul Drumul Taberei, care erau vitregiți de lipsa lãcãșurilor de cult în acest cartier.
 

Astfel, la inițiativa preotului Nicolae Burlan, a fost adusã o bisericuțã de lemn dezasamblatã din comuna Vicovul de Jos Citește mai departe…

Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos

Luna august în 6 zile: schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Domnul nostru Iisus Hristos, în anul treizeci şi trei al naşterii Sale şi în al treilea an, cel de pe urmă al propovăduirii sale, apropiindu-se spre patima cea de bună voie pentru mântuirea noastră, s-a dus în laturile Cezareei lui Filip, după cuvintele pe care i le-a zis Petru: Tu eşti Hristos Fiul Dumnezeului celui viu…, şi acolo a început a spune ucenicilor Săi că I se cade să meargă în Ierusalim, să pătimească mult de la bătrâni, de la arhierei şi de la cărturari, şi să fie ucis. Din această pricină El a văzut pe ucenicii Săi mâhnindu-se, dar mai ales pe Petru, care Îl oprea pe El, zicându-I: “Doamne, să-Ţi fie milă de Tine şi nu-Ţi fă Ţie aceasta”. Atunci, ridicându-le mâhnirea sufletelor lor, a făgăduit unora dintre dânşii că, după puţine zile, are să le arate lor slava Sa, zicând: “Sunt unii dintre cei care stau aici şi care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea pe Fiul Omului stând întru slava Împărăţiei Lui”.
 

Deci, trecând şase zile de la ziua aceea în care a grăit aceste cuvinte, Domnul a plecat din latura Cezareei lui Filip, în hotarele Galileei şi a venit la Muntele Taborului, care este în Galileea, venind după el ucenicii şi mult popor. Dar de vreme ce obiceiul Domnului nostru Iisus Hristos era ca rugăciunile cele către Dumnezeu Tatăl să le facă singur, îndeosebi de ucenicii Săi, de aceea a lăsat sub munte poporul şi pe ucenicii Săi şi a luat numai pe trei din ei: pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi s-a suit cu dânşii în munte să se roage. Citește mai departe…

Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul

Luna august în 5 zile: pomenirea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț sau Hozevitul.

Cuviosul părintele nostru Ioan Iacob de la Neamț a fost un sihastru sfânt al zilelor noastre care s-a nevoit 24 de ani în Țara Sfântă, atât pe Valea Iordanului cât și în pustiul Hozeva.
 

S-a născut în satul Crăiniceni, județul Botoșani, la 23 iulie 1913, într-o familie de țărani credincioși. Rămas orfan de ambii părinți din frageda pruncie a fost crescut cu dragoste de mamă, de bunica sa și apoi de un unchi, care l-a dat la gimnaziu și la liceu. A fost un foarte bun elev și ar fi putut urma Facultatea de Teologie, dar el s-a simțit chemat la viața de călugar.
 

In 1936 este tuns în monahism în Mănăstirea Neamț. La scurt timp pleacă să se închine la Mormântul Domnului și rămâne defintiv în Țara Sfântă. Mai întâi se nevoiește în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Bethleem. În 1947 este hirotonit preot în Biserica Sfântul Mormânt, apoi este numit egumen la Schitul Românesc Sf. Ioan Botezatorul de la Iordan. După 5 ani se retrage în pustiul Hozeva în peștera Sfânta Ana, unde se nevoiește 8 ani de zile, până la fericitul său sfârșit, la 5 august 1960, când avea numai 47 de ani.
 

După 20 de ani, in 1980, trupul său a fost descoperit întreg în mormânt, răspândind bună mireasmă, ca semn al sfințeniei cu care l-a încununat Dumnezeu. Moaștele sale se află acum la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul de la locurile sfinte. Prin geamul sfintei racle, cei ce vin să se închine și să se roage pot vedea un călugăr dormind. Citește mai departe…

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

Luna iulie în 27 zile: pomenirea Sfântului, slăvitului, Marelui Mucenic și tămăduitor Pantelimon.

Acesta a trăit pe vremea împărăției lui Maximiam Galeriu, de neam din cetatea Nicomidiei, din tată închinător la idoli, care mai pe urmă s-a făcut creștin prin învățăturile fiului său, și din mamă, Evula, care credea în Hristos, iar, de la naștere se numea Pandoleon, nume, care tălmăcit, însemnează: “Cel în toate puternic, ca un leu”. N-a avut parte multă vreme de povățuirea creștină a mamei sale, deoarece, curând, ea s-a mutat la cele veșnice.
 

La varsta cuvenită, Pandoleon a fost trimis de tatăl său la școlile vremii, unde a învățat multă filozofie, iar, mai apoi, s-a făcut ucenic la un doctor, cu mare slavă, din cetate, Eufrosin cu numele, de la care a deprins cu temeinicie, meșteșugul tămăduirii bolilor. Deci, au înviat astfel un copil mușcat de viperă, care zăcea mort în drum. Drept aceea, Pandoleon a fost botezat de către bătrânul Ermolae, luând numele de Pantelimon, adică: “cel cu totul milostiv”, primind totodată și darul facerii de minuni, ca doctor fără de plată.
 

Venind la el un orb, pe când și tatăl său era de față, fericitul Pantelimon cu puterea lui Hristos l-a făcut pe orb să vadă, aducând astfel și pe tatăl său la dreapta credință. Iar mucenicia Sfântului Pantelimon de aici a venit, căci întrebat fiind, cel ce fusese orb, la judecată, cine a fost pricina tămăduiriii lui, acesta a raspuns: “Pantelimon, doctorul, m-a tămăduit, iar numele lui Hristos, în care a spus ca și el crede”. Deci, îndată, împăratul a poruncit de i-a tăiat orbului capul. Citește mai departe…

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul

Luna iulie în 20 zile: pomenirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul.

Vrând să începem viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, văzătorul cel slăvit şi învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, mustrătorul[ -]â împăraţilor celor fărădelege şi pedepsitorul proorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marelui plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup şi va să fie, ca o înainte cuvântare, mergător înainte la a doua venire a lui Hristos, vom punem înainte faptele care le-a făcut el, pentru cea mai luminoasă arătare a râvnei lui, cu care s-a nevoit către Domnul Dumnezeu.
 

De la început, popoarele lui Dumnezeu cele alese, care se înmulţiseră în douăsprezece seminţii, după numărul celor doisprezece fii ai lui Israil, au fost nedespărţite între dânsele, cu o unire şi o sfătuire îndreptându-se, cu un povăţuitor care s-a început de la Moise, de la Isus al lui Navi şi de la ceilalţi judecători ai lui Israil, până la împăratul David şi Solomon. După Solomon a luat împărăţia fiul său, Roboam, şi, ca un tânăr, nebăgând în seamă sfatul cel bun al bătrânilor celor înţelepţi, ci ascultând sfatul cel răzvrătit al tinerilor celor de o seamă cu dânsul, a început a asupri poporul lui Israil, îngreunându-l cu diferite dăjdii şi pedepsindu-l cu bătăi şi risipiri. Atunci cele zece seminţii ale lui Israil, desfăcându-se de dânsul şi-au ales alt împărat cu numele Ieroboam. El a fost mai înainte rob al lui Solomon, pe care împăratul vrând să-l bată pentru oarecare pricină, acesta a fugit în Egipt, unde a stat până la moartea lui Solomon. Citește mai departe…

Duminica Mironosițelor

În duminica a treia după Paști, biserica face pomenirea sfintelor femei mironosițe, a femeilor purtătoare de mir, cele care au uns cu miresme trupul Domnului, după răstignirea Sa. Aceste femei nu au fost prezente doar atunci, ele L-au însoțit pe Domnul în activitatea Sa de propovăduire, dăruind grijă, timp și jertfelnice.
 

Sunt cunoscute numele câtorva dintre ele: Maria Magdalena, cea care L-a văzut prima pe Hristos Cel înviat, Sfânta Salomeea, Sfânta Maria lui Cleopa, Sfânta Ioana, Suzana, Maria lui Iacov, dar și surorile lui Lazăr cel înviat, Marta și Maria.
 

Ne-am putea întreba, pe bună dreptate, dacă mai au ceva în comun femeile din ziua de azi cu femeile mironosițe. Dacă s-ar mai găsi azi, în această lume alandala, femei mironosițe?
 

Credem că da, dacă le raportăm la zilele noastre, nu la cele în care au trăit și dacă ne gândim la mironosițe nu ca la acele femei de acum 2000 de ani, ci ca prototipuri ale femeilor creștine.
 

Ce au arătat femeile mironosițe? Dragoste, disponibilitatea de a-I sluji lui Hristos, smerenie, ascultare, asumare, dedicare. Citește mai departe…

Premierea Concursului “Lumina Învierii – Bucuria inimii” (Ediția a XI-a)

Concursul “Lumina Învierii – Bucuria inimii”, organizat la Parohia Sfânta Vineri – Drumul Taberei, reprezintă un prilej deosebit pentru copii și tineri de a-și exprima credința, sensibilitatea și creativitatea în perioada Sfintelor Sărbători de Paști, oferindu-le ocazia de a reflecta, prin artă și cuvânt, asupra semnificației Învierii Domnului.
 

În cadrul concursului, micii creștini pot participa la trei secțiuni: creație artistică, creație literară și creație media, fiecare lucrare ilustrând simboluri și trăiri legate de speranță, iubire și renaștere spirituală. Organizarea acestui concurs în cadrul bisericii subliniază legătura profundă dintre educație și valorile creștine, încurajând copiii să descopere frumusețea credinței și să o exprime într-un mod personal și autentic. Prin participare, aceștia nu doar că își dezvoltă talentul artistic, ci și își întăresc legătura cu tradițiile și spiritualitatea românească.
 

Festivitatea de premiere a Concursului “Lumina Învierii – Bucuria inimii” a avut loc în Duminica Sfintelor Femei Mironosițe. Fiecare lucrare a fost apreciată pentru originalitate și sensibilitate, iar copiii au fost încurajați să continue să-și exprime credința și emoțiile. Copiii au fost recompensați cu diplome și câte un mic dar. Citește mai departe…

Învierea Domnului

Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră.(I Cor.15:14) De peste 2000 de ani, prin cuvintele Hristos a înviat!, omenirea vestește Învierea lui Hristos, cel mai important eveniment din istorie și nucleul credinței ortodoxe.
 

De ce e atât de importantă Învierea Domnului? Pentru că nimeni, nici înainte, nici după ea, nu a înviat singur. Pentru că Învierea a arătat dumnezeirea Sa, după ce pătimirea I-a arătat, pe deplin, firea omenească. Și pentru că, așa cum a spus părintele paroh Iustin Manta, nimic nu ar avea sens pentru noi, nici dragoste, nici frumusețe, nici înțelepciune, dacă totul s-ar termina la groapă. Învierea dă sens vieții. Este motivul pentru care trăim cu grijă, cu rânduială, cu bucurie, știind că, la final, când inima va înceta să mai bată, ne va aștepta un nou început.
 

Când spunem că Hristos a înviat, credem și în învierea noastră, căci timpul istoriei se scurge spre învierea universală, spre a doua venire a Mântuitorului, pe norii cerului, când toți vor învia.
 

Așadar, Învierea este bucurie și nădejde, lumină și mângâiere. Lumina ei călăuzitoare ne dezvăluie cine suntem, unii față de ceilalți și fiecare față de Dumnezeu. Doar prin celălalt puteam vedea cine suntem. Doar privind spre Hristos vedem unde suntem și unde mergem. Citește mai departe…