Scoala de Vara (I)
În perioada postului Adormirii Maicii Domnului, în parohia noastră se organizează, an de an, Școala de Vară, cu activități variate și atractive, având ca scop general dezvoltarea armonioasă a copiilor prin activități educative, creative, practice și recreative, într-un cadru de învățare non-formală bazat pe valori creștin-ortodoxe.
Dincolo de beneficiile directe, legate de achiziții specifice (învățarea unor abilități, reactualizarea unor informații), principalul beneficiu al acestor activități este întărirea comunității parohiei. Sunt prilejuri de întâlnire, de cooperare, de socializare, care duc la o mai bună inter-cunoaștere și la întărirea sentimentului apartenenței la un grup care împărtășește valori comune.
Luni, 3 august, programul Școlii de Vară a debutat cu o cateheză având ca temă nevoia de rugăciune în viața copiilor. Adunând copii cu vârste cuprinse între 7 și 19 ani, ora de cateheză a fost un prilej de întâlnire și de dialog, cu discuții pline de profunzime și de învățăminte.
Într-o lume în care viața copiilor noștri este influențată tot mai mult de tehnologie și de ecrane, astfel de întâlniri ne oferă ocazia să ne oprim, să fim împreună, să ne amintim și reamintim de lucrurile care ne apropie de Dumnezeu și unii de ceilalți. Am vorbit despre nevoia de rugăciune, o nevoie pe care o avem cu toții, indiferent de vârstă. Căci rugăciunea este asemenea unui telefon pe care I-l dăm lui Dumnezeu și, spre deosebire de un apel obișnuit, la care nu știm dacă ni se va răspunde, la rugăciune știm sigur că El răspunde, chiar răspunsul că veni în feluri diferite de ceea ce așteptam.
Activitatea de marți a îmbinat îndemânarea și creativitatea cu noțiuni catehetice. Copiii au realizat semne de carte din lemn, pe care le-au decorat la alegere, cu elemente florale, desene și citate din Sfânta Scriptură.
Pentru organizatori, aceste întâlniri sunt un prilej de bucurie și recunoștință, văzând copiii atenți, interesați, implicați în activități și profund ancorați în viața creștină.







































